EVAZIUNE FISCALĂ // O companie imobiliară din R. Moldova, obligată să achite statului aproape 42 de milioane de lei: Administratorul firmei a scăpat de pedeapsa penală, pentru că au expirat termenele de prescripție
2602
O companie imobiliară din R. Moldova a fost obligată să achite statului 41 937 929 de lei, sumă formată din impozitele pe care compania imobiliară urma să le achite statului în perioada anilor 2012 - 2017, majorări de întârziere, dar și amenzi.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, urmare a admiterii acțiunii civile depuse de Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul dosarului trimis în judecată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) împotriva unei companii imobiliare investigate pentru evaziune fiscală.
Totuși, administratorul și compania au scăpat de pedepsele penale în legătură cu expirarea termenelor de prescripție.
Inițial, procurorii PCCOCS au investigat faptele administratorului companiei pentru perioada anilor 2012 - 2015, atunci când acesta a declarat statului venituri mai mici generate de companie sau chiar nici nu a prezentat ani la rând sumele veniturilor.
„În timpul cercetării penale, administratorul și-a recunoscut vinovăția și a achitat statului prejudiciile pe care el le-a adus, de peste 4 000 000 de lei. Totuși, ulterior, acesta s-a răzgândit și a renunțat la recunoașterea vinovăției. Procurorii specializați i-au investigat și activitatea ilegală a companiei pentru perioada 2015 - 2017, care a prejudiciat și statul, prin evaziune fiscală, cu suma de 41 937 929 de lei. Potrivit constatărilor procurorilor, în compania imobiliară cu peste 100 de agenți responsabili de vânzare și închirierea spațiilor locative, o mare parte din ei lucrau fără contracte de muncă, iar remunerarea o primeau în plic, fără contabilizarea veniturilor lor și, deci, fără ca în baza acelor remunerări să fie reținute impozite. În schimb, potrivit declarațiilor din instanța de judecată ale foștilor angajați, conducerea companiei era axată pe alte aspecte ale muncii, ca de exemplu amendarea agenților imobiliari cu până la 70 de euro pentru lipsa cravatei”, detaliază PCCOCS.
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















