Eurodeputatul Eugen Tomac critică vizita șefului diplomației UE în Rusia: Stalinismul a revenit la Moscova și el nu poate fi oprit decât prin izolare și sancțiuni
1483
EP
Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a criticat joi vizita pe care Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, o efectuează în aceste zile la Moscova, subliniind că în contextul condamnării lui Aleksei Navalnîi șeful diplomației europene ar trebui să aibă în vedere introducerea de sancțiuni la adresa Rusiei.
„Consider total inoportună vizita vicepreședintelui Comisiei Europene, Josep Borrell, in Rusia. După ce o planetă întreagă a rămas șocată de modul cum își elimină Putin opozanții, regimul de la Moscova demonstrează că nu crede în lacrimi. Când operațiunea de eliminarea fizică a lui Navalnîi nu le-a reușit, justiția de tip sovietic l-a condamnat în doi timpi și trei mișcări la închisoare”, a scris Tomac pe Facebook.
„Pe acest fundal, în loc să introducă cele mai severe sancțiunii împotriva clanului din jurul lui Putin, socialistul Josep Borrell alege să meargă la Moscova parcă mânat de dorința de a salva Kremlinul și nicidecum de a-i transmite ceea ce majoritatea europenilor așteaptă, sancțiuni dure și mesaje ferme de susținere a celor care își doresc să scape de ultimul tiran al Europei“, a completat europarlamentarul român, membru al grupului PPE.
De altfel, grupul popularilor europeni din Parlamentul European a transmis joi că este absolut necesar ca în vizita sa la Moscova, Josep Borrell să ceară să se întâlnească personal cu Aleksei Navalnîi.
În opinia lui Eugen Tomac, stalinismul a revenit la Moscova și el nu poate fi oprit decât prin izolare și restricții clare.
Este un „lucru pe care șeful diplomației europene îl vede, din nefericire, complet opus”, a conchis Tomac.
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, va efectua în perioada 4-6 februarie o vizită de lucru în Rusia, aceasta urmând a fi prima vizită la Moscova a unui șef al diplomației europene din 2017 încoace, transmite caleaeuropeana.ro.
Înaltul Reprezentant și-a anunțat această vizită la 25 ianuarie, la capătul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Miniștrii de externe europeni au convenit cu Borrell, ca acesta să efectueze o vizită la Moscova pentru a transmite “mesaje ferme” privind eliberarea opozantului rus Aleksei Navalnîi.
Între timp, un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului și al președintelui Vladimir Putin, la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a decis că acesta a încălcat condiţiile de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, dar a spus că termenul său de închisoare va fi scurtat pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu.
Drept reacție, președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, și Înaltul Reprezentant al UE, Josep Borrell, au cerut eliberarea imediată și necondiționată a lui Aleksei Navalnîi.
Condamnarea opozantului rus a survenit cu două zile înainte de vizita lui Josep Borrell la Moscova.
Parlamentul European a solicitat deja țărilor UE să impună sancțiuni Rusiei după arestarea inițială a lui Aleksei Navalnîi, întors la Moscova după ce a fost tratat la Berlin ca urmare a otrăvirii sale cu agent neurotoxic, și a pledat pentru înghețarea proiectului energetic Nord Stream 2.
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
Bunicii „înghețați în timp” pe Google Maps: locul preferat de pe internet al unei nepoate care își retrăiește amintirile din copilărie
Diplomat rus acuză Kievul de crime de război: zeci de copii uciși și sute răniți în atacurile din 2026
Nirmal Purja, legendarul alpinist al celor 14 „opt mii”, ucis de o avalanşă pe Broad Peak împreună cu întreaga expediţie
Vreme caniculară cu episoade de ploi de vară în Republica Moldova, 3–9 august 2026
















