Europarlamentar: „E un război cu arme non-militare, e în ADN-ul Kremlinului. Cetățeni ai R. Moldova, ieșiți la vot! Este pentru prima dată când puteți scăpa de influența nefastă a Moscovei”
1789
Uniunea Europeană se află în plin război cu Rusia, atrage atenţia un europarlamentar român. Nu este însă un război clasic, iar pentru asta trebuie create instituţii noi la nivelul UE şi trebuie investit chiar şi un miliard de euro, spune Eugen Tomac.
Eurodeputatul Eugen Tomac, fost preşedinte al PMP, cere o acţiune fermă din partea Uniunii Europene şi înfiinţarea unui post de Comisar pentru combaterea dezinformării.
Motivul: propaganda regimului de la Moscova, condus de Vladimir Putin. Este un „război cu arme non-militare”, indică Tomac, care spune că „este în ADN-ul Kremlinului de mai bine de un secol să semene teamă prin minciună, prin teroare”.
„Ne aflăm în plin război, ceea ce se întâmplă astăzi se numește război cu arme non-militare, iar în spatele acestui atac la adresa statelor noastre stă un actor statal care finanțează, promovează și sprijină, în mod sfidător, orice provocare antieuropeană. Ei creează știri false, ei manipulează, ei dezinformează. Este în ADN-ul Kremlinului de mai bine de un secol să semene teamă prin minciună, prin teroare, încălcând în mod constant toate regulile, subminând democrația și anulând drepturile omului ori de câte ori i-o cere interesul lui Putin.
Și-a creat un instrument, finanțat direct de stat – Sputnik, emite în toată Uniunea Europeană, în toate limbile. Acest site este oglinda a ceea ce gândește și promovează Guvernul rus”, a declarat Eugen Tomac în plenul Parlamentului European, potrivit Aleph News.
Eurodeputatul mai aduce aminte că duminică, 11 iulie, au loc alegeri parlamentare anticipate în R. Moldova, un stat în care Putin „încearcă, în mod disperat, să câștige alegerile pentru a ține captiv acest stat locuit de români”.
Eugen Tomac a mai cerut, pe lângă înfiinţarea unui nou post de Comisar, şi un fond de 1 miliard de euro pentru combaterea dezinformării, precum şi crearea unor instituţii media care să combată propaganda antieuropeană.
„Ce trebuie să se mai întâmple ca să începem să acționăm mai ferm? Peste câteva zile sunt alegeri în Republica Moldova, un stat asociat UE, unde Putin și-a creat partide, peste douăzeci de instituții media și încearcă, în mod disperat, să câștige alegerile pentru a ține captiv acest stat locuit de români, așa cum a făcut-o până în prezent.
Fac apel, pe această cale, către cetățenii R. Moldova: ieșiți la vot! Este pentru prima dată când, în mod real, puteți scăpa de influența nefastă a Moscovei. Răspunsul Uniunii trebuie să fie puternic și sunt necesare câteva decizii rapide și curajoase pentru a ne apăra în acest război sofisticat, pe care avansul tehnologic l-a adus la un nivel nemaiîntâlnit. Mediul online este plin de platforme, site-uri și alte instrumente conexe ce urmăresc dezinformarea cetățenilor Uniunii Europene.
Întreaga arhitectură de apărare în fața acestei amenințări trebuie regândită și sunt necesare următoarele măsuri:
– înființarea unui post de Comisar pentru combaterea dezinformării și apărarea democrației;
– crearea unui fond de un miliard de euro pentru combaterea dezinformării pentru a susține presa din toate statele membre și statele asociate;
– crearea unor instituții media în fiecare stat membru și stat asociat pentru a promova în toate limbile viziunea și politicile și pentru a combate oficial pe posturile noastre de televiziune, radio și platforme online toată propaganda antieuropeană. Doar așa putem fi eficienți și apăra democrația și libertatea”, a mai spus Eugen Tomac.
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
16:41
28.10.2026
16:30
28.10.2026
15:52
28.10.2026
15:47
28.10.2026
15:31
28.10.2026
15:11
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















