Emisarii Kremlinului SFIDEAZĂ Chișinăul! „Planul Rusiei este pus în APLICARE”
1639
nicoletranscargo.ru Autoritățile de la Chișinău spun că au aflat din presă sau din surse informale despre faptul că specialiștii „Rosselhoznadzor” au vizitat recent regiunea transnistreană, iar săptămâna viitoare vor vizita Autonomia Găgăuză, așa cum anunță autoritățile locale.
Potrivit gagauzinfo.md, experții „Rosselhoznadzor” vor efectua o vizită în Autonomia Găgăuză „pentru a vedea care este situația reală în ceea ce privește calitatea și cantitatea producției agricole”.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a declarat că nu a fost informat oficial despre această vizită.
Și directorul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Ion Sula, susține că nu a fost anunțat până la acest moment despre această vizită. „Știm că au făcut recent o vizită la Tiraspol. Vom încerca să aflăm informații despre această vizită”, a precizat Ion Sula, menționând că ultima discuție cu reprezentanții „Rosselhoznadzor” a avut loc în timpul vizitei vicepremierului rus, Dmitri Rogozin.
Expertul politic, Oazu Nantoi, susține că nu ar trebui să ne mire acțiunile Rusiei în ceea ce privește permiterea selectivă a importului de produse sau în ceea ce ține de vizitele efectuate în Găgăuzia și Transnistria fără a informa oficial Chișinăul.
„Rusia este un stat agresor și nu trebuie să ne mire că permite importul vinurilor de pe un teritoriu pe care ea îl ocupă și de pe un altul care este folosit pentru a destabiliza situația din R. Moldova. O dovadă clară în acest sens a fost referendumul organizat în Găgăuzia. Kremlinul se conduce după principiul „divide et impera”, adică „dezbină și stăpânește”. Rusia este un stat agresor nu numai față de Ucraina sau Georgia, dar și față de R. Moldova. Moscova are un plan privind R. Moldova și îl pune în aplicare, iar autoritățile reacționează incompetent”, a declarat analistul politic.
Menționăm că Rusia a interzis, începând cu 21 iulie, importul fructelor și conservelor moldovenești.
26.01.2026
14:12
57
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
12:40
235
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
11:55
347
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
23.01.2026
14:53
1306
Moldova și România accelerează integrarea fintech și plățile transfrontaliere spre piața unică europeană
23.01.2026
14:50
1105
Moldova pregătește facilități financiare și subvenții speciale pentru femeile fermier în 2026
23.01.2026
10:31
1188
Ministerul Energiei și BERD discută noi proiecte pentru modernizarea și eficientizarea energiei termice în Republica Moldova
23.01.2026
10:05
982
Svetlana Ghetmancenco, numită la conducerea ANIF pentru modernizarea și digitalizarea irigațiilor
23.01.2026
09:35
1324
Secretarul de stat Alexandra Șian pleacă de la MAIA după aproape doi ani de mandat în agricultură și dezvoltare rurală
22.01.2026
19:11
1179
Guvernul continuă consultările pe reforma administrației locale pentru primării mai puternice și servicii mai aproape de cetățeni
1401
Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadoarea Austriei despre situația regională și sprijinul pentru reintegrarea Republicii Moldova
26.01.2026
13:46
32
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
26.01.2026
13:34
56
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
26.01.2026
12:40
187
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
12:03
319
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
26.01.2026
11:55
313
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
26.01.2026
10:56
379
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
26.01.2026
10:40
367
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
26.01.2026
09:05
436
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
500
Horoscopul zilei 26.01.2026
26.01.2026
07:42
800
Avion privat Bombardier Challenger 600 se prăbușește în flăcări la decolare pe aeroportul Bangor din Maine, cu opt persoane la bord
26.01.2026
07:28
577
Rusia, acuzată că abuzează de sistemul Interpol pentru a urmări opozanți și judecători ai Curții Penale Internaționale în străinătate
25.01.2026
20:25
921
Orașul Severomorsk, principala bază navală a Rusiei, paralizat de o pană majoră de curent după prăbușirea stâlpilor de înaltă tensiune
25.01.2026
19:21
846
Zelenski anunță că acordul de securitate cu Statele Unite este finalizat și așteaptă doar semnarea
25.01.2026
18:22
1151
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 26 ianuarie – 1 februarie 2026
25.01.2026
16:12
724
Papa Leon al XIV-lea denunță atacurile Rusiei în Ucraina și cere încetarea imediată a războiului
25.01.2026
15:13
887
Newsom cere demisia lui Kristi Noem și a șefului patrulei de frontieră după uciderea lui Alex Pretti de către agenți ICE în Minneapolis
25.01.2026
13:57
791
Zelenski cere mai multe sisteme antiaeriene după valul de atacuri rusești care a lăsat Kievul în frig și întuneric
25.01.2026
12:51
759
Varşovia amână aderarea la zona euro: Polonia mizează pe avantajele menţinerii zlotului
25.01.2026
08:26
859
Horoscopul zilei 25.01.2026
24.01.2026
20:51
1040
Încălzire ușoară și nori persistenți în Republica Moldova, duminică 25.01.2026
24.01.2026
18:42
1197
A doua zi de negocieri Ucraina-SUA-Rusia la Abu Dhabi s-a încheiat fără acord, în timp ce bombardamentele rusești lasă peste un milion de ucraineni fără curent și căldură
24.01.2026
15:58
1071
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra pericolelor inteligenţei artificiale şi cererii urgente de alfabetizare digitală pentru toţi
24.01.2026
13:39
1037
„Noapte de teroare rusă” în Ucraina, chiar înaintea noii runde de negocieri de pace de la Abu Dhabi
24.01.2026
12:58
1242
Meloni denunţă eliberarea pe cauţiune a patronului barului din Crans-Montana: „O insultă la adresa victimelor incendiului de Anul Nou”
24.01.2026
10:45
1078
Mii de clădiri din Kiev au rămas fără încălzire la -12°C după atacul rusesc de noapte
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.97
1 USD
17.02
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














