Elina, femeia care a fugit din R. Moldova acum 30 de ani, își povestește viața la CNN: „Tot ce aveam erau 61 de dolari în buzunar, o mică valiză și dorința de a fi liberă”
5257
CNN Elina Furman s-a născut în Moldova, dar a plecat de aici în 1989, „imediat după căderea Zidului Berlinez”, și și-a spus povestea vieții sale la CNN, după ce și-a revăzut baștina la o distanță de 30 de ani
De când mă țin minte, am tot încercat să le explic oamenilor de unde sunt. Americanii știu despre Uniunea Sovietică, dar au o idee vagă despre caracterele diferite ale republicilor care făceau parte din URSS.
Când spuneam că sunt rusoaică, nu mă simțeam autentic. Cu toate acestea, când aduceam aminte de Moldova, țara în care am crescut, interlocutorii îmi răspundeau cu priviri goale. „Unde se află?, este întrebarea firească. Pe măsură ce se perindau decadele, nu mai sunt sigură cu privire la locul de unde mă trag. Patria mea nici nu se afla pe hartă când eram tânără și, în inima mea, mă simțeam ca un om fără adăpost.
America este acum casa mea. Toată viața mea de adult mi-am petrecut-o în SUA. M-am căsătorit aici, mi-am crescut fiicele și mi-am trăit visul american. Cu toate acestea, îmi lipsea o parte din mine și nu știam unde să o găsesc.Asta a fost până într-o zi din 2019, când am primit un mesaj de la colegii mei de școală care mă rugau să mă întorc pentru o întâlnire cu absolvenții.
În spatele cortinei de fier
Revenind în locul unde am crescut, m-am înfricoșat. Au trecut mai bine de 30 de ani și, din ce am citit din știri, R. Moldova nu o duce chiar bine.
Este una dintre cele mai sărace, cea mai puțin vizitată și cea mai instabilă politic țări din Europa. Mulți oameni pleacă. Dar asta e doar jumătate din poveste.
Era decembrie 1989. Abia împlinisem 20 de ani când am zburat în Statele Unite, părăsindu-mi părinții într-o țară care se afla în plin proces de colaps, imediat după căderea Zidului Berlinez.
Nu cunoșteam niciun suflet. Tot ce aveam erau 61 de dolari în buzunar, o mică valiză și dorința de a fi liberă. Catalizatorul fugii mele a fost faptul că am fost arestată, pentru că am vândut o fustă de denim. Știam că este ilegal să vinzi ceva în afara magazinelor de stat și că, dacă eram prinsă, riscam să petrec o bună parte de timp în închisoare, pentru „speculații” - vânzare pentru propriul profit.
Aveam nevoie de bani pentru a cumpăra mâncare și am sperat că nu voi fi pedepsită, deoarece perestroika era în plină desfășurare.
Când doi milițieni m-au luat de la gară și m-au interogat o zi întreagă, promițându-mi că-mi vor ruina viața, m-am speriat. Am fost eliberată după ce am dat mită și am știut instinctiv că trebuie să găsesc un mod de a evada. Înțelegeam că, odată ajunsă după Cortina de Fier, nu mai aveam cale întoarsă.
M-am întors o singură dată în Chișinău, în anul 1992, pentru a-mi revedea părinții. Uniunea Sovietică nu mai exista, cel puțin pe hârtie, și am crezut prostește că voi putea călători liber, cel puțin în Europa de Est, în această lumea nouă și curajoasă. La întoarcerea în SUA, am fost scoasă din trenul Chișinău-București și am fost ținută într-o celulă înghesuită la granița cu România. Dacă nu l-aș fi cunoscut, la o petrecere de câteva săptămâni înainte, la Washington, pe noul consilier pe securitate în Republica Moldova, probabil aș fi rămas închisă pentru motivul că mi-am părăsit patria. „Nimic nu s-a schimbat, drăguțo!”, mi-a spus un polițist de frontieră la eliberarea mea, după niște ordine din miez de noapte ale președintelui Republicii Moldova. Atunci m-am gândit că n-o să mă întorc niciodată. „Oare nu ești curioasă?”, mi-a scris unul dintre colegii de școală pe Facebook.
Nu am văzut pe majoritatea dintre colegii mei din seara absolvirii, iunie 1986. I-am uitat pe majoritatea dintre ei, inclusiv numele lor și fețele. Nu am avut întâlniri cu absolvenții până când cineva a creat un grup pe Facebook și a început să-i adauge pe toți într-un grup pentru a ne reconecta. Suntem împrăștiați în toată lumea, dar în acest an noi am împlinit cu toții 50 de ani și ideea de a ne revedea a părut grozavă pentru unii dintre noi.
Cum mă voi întoarce într-un loc pe care l-am șters din memorie? O țară pierdută pe care am șters-o din memorie? Mi-am adus familia în SUA la mijlocul anilor 1990 și nu a rămas absolut nimeni în R. Moldova pe care aș putea să-i văd.
Turist în propria țară
Provocarea de a-mi revizita casa din copilărie a fost una dintre cele mai îndrăznețe decizii pe care le-am luat vreodată. M-am înarmat cu un mic teanc de fotografii alb-negru, singurele momente care au rămas din viața mea de atunci, dar și memoriile mele și mai limitate. M-am pregătit cu nervozitate pentru călătorie.
Când avionul a aterizat la Chișinău, anxietatea mea s-a intensificat. „Este prima oară când vizitați Moldova?”, m-a întrebat vecinul. Aș putea spune că anxietatea mea era vizibilă și tot ce am putut să pronunț „prima dată într-o perioadă tare îndelungată”.
Am ieșit în oraș direct în îmbrățișările colegilor mei care au venit să mă salute și atunci au dispărut toate anxietățile. Călătoria mea cu mașina de la aeroport în oraș a părut suprarealistă. Dacă nu erau colegii mei din copilărie, nu cred că aș fi putut spune unde mă aflu.
Totul s-a transformat: alfabetul, banii, drapelul, îmbrăcămintea, panourile.
Cromatica gri care mi s-a gravat în mintea mea nu mai există: orașul și oamenii au devenit mai colorați.
Supermarketurile și buticurile cu haine de brand au luat locul magazinelor de stat care vindeau propagandă și uniforme. Peste tot sunt șantiere, iar toată lumea vorbește la telefoane mobile. Poți să cumperi sushi, să mergi la un karaoke-bar sau să mănânci un burger sau patiserie franceză.
Trecutul sovietic pe care mi-l amintesc este doar un mod de viață dispărut, o poveste veche, un film în arhive. Viața și copilăria pe care mi-o amintesc nu mai există. Ceea ce găsesc aici este conexiunea cu colegii mei de școală, o familie mare despre care am zis cu mult timp înainte că nu o mai am.
Copilăria comunistă
Noi suntem copiii unei lumi dispărute și pe noi mereu ne vor uni experiențe profunde pe care nici măcar nu putem să încercăm să le explicăm copiilor noștri.
Doar noi știm cum e să crești îndoctrinat într-o ideologie rigidă doar pentru o a vedea cum se prăbușește în fața ochilor tăi de adult. Anii noștri de formare au coincis cu o schimbare atotcuprinzătoare a peisajului politic și cu colapsul ulterior a singurei lumi pe care am cunoscut-o în dezvoltarea noastră.
Toți am crescut ca tineri comuniști crezând că avem marele noroc de a locui în țara celei mai fericite copilării.
Am atins majoratul pe timpul „glasnosti” - reforma sovietică menită să ofere oamenilor mai multe libertăți și drepturi - și în această lume în plin proces de schimbare, noi luptam pentru a supraviețui. Cu toții am împărtășit experiența de a uita tot ceea ce am învățat în copilărie. Noi am fost ultima generație care a crescut în spatele Cortinei de Fier.
În timp ce ne croiam drumurile către diferitele părți ale lumii, ne cream noi vieți și noi identități, cu toții am înțeles că vom rămâne pentru totdeauna prinși între două lumi. Dar ceea ce ne-a făcut să ne întoarcem în orașul natal este sentimentul unei identități colective, o casă în interiorul fiecăruia dintre noi, o casă a copilăriei pe care noi toți am crezut că nu o mai avem.
Am revenit la Chișinău și m-am întrebat ce s-a schimbat mai mult - Moldova sau eu?
Nu am știut cum să răspund la această întrebare așa că i-am întrebat pe colegi. Am căzut de acord că totul este de nerecunoscut, dar schimbările din oraș nu se pot compara cu schimbările din interiorul nostru.
În timp ce am cutreierat într-un autobuz orașul natal și zonele din jur, ne-am simțit ca niște vizitatori într-un loc necunoscut, descoperindu-i secretele și învățând istoria-i scrisă recent.
Cea mai mare schimbare pentru mine a fost că, în inima mea, nu mă mai simțeam un om fără adăpost.
(Traducere de pe Deschide.md)
04.04.2026
21:12
681
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
04.04.2026
15:21
755
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
799
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
03.04.2026
20:41
912
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
18:31
1273
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
03.04.2026
18:24
853
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:24
889
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
10:14
1116
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
1025
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
02.04.2026
20:24
882
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
17:06
963
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:23
826
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
102
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
465
Horoscopul zilei 05.04.2026
606
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
675
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
915
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
771
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
749
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
792
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
788
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
974
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1032
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
983
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
907
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
988
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1268
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
887
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
848
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
934
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1022
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
885
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
911
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1371
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1143
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1114
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
1023
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
1012
Horoscopul zilei 03.04.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














