Stiri

EDUCAȚIE // Greşeli care UMBRESC perioada fericită a copilăriei

Social 19.02.2017 09:30 Vizualizări1854
EDUCAȚIE // Greşeli care UMBRESC perioada fericită a copilăriei sursa: google.ro

Copilăria este pentru mulţi cea mai frumoasă perioada a vieţii, dar şi cea mai sensibilă, la nivelul experienţelor trăite.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, copilăria este perioada cea mai frumoasă din viaţa unui om. Nu putem da timpul înapoi pentru a o mai trăi o dată, iar experienţele oferite de către familie şi apropiaţi, influenţează în mod semnificativ dezvoltarea noastră ca adulţi.

Aşa cum este normal, este datoria părinţilor să își protejeze copilul, cel puţin în această prima etapă a vieţii. Uneori, din diverse motive, indiferent cât de bine intenţionaţi sunt, părinţii eşuează în îngrijirea copilului, făcând unele greşeli pe care viitorul adult le va resimţi din plin la maturitate.

În unele cazuri, este vorba despre principii nesănătoase de viaţă, de oferirea unei educaţii precare sau de expunerea nedorită a copilului în faţa unor probleme care ţin de viaţa de familie, precum violenţa domestică.

Alteori, intenţiile bune se soldează cu un program încărcat şi lipsa timpului liber, încurajând într-o manieră nedorită ideea de competitivitate între cei mici.

Care sunt totuşi cele mai comune greşeli petrecute în perioada copilăriei?

Tratarea copiilor ca adulţi

De câte ori nu ai auzit părinţi sau bunici spunându-le copiilor să nu alerge în parc pentru că transpiră? Sau de câte ori nu i-ai surprins interzicându-le să calce gazonul?
Copiii nu pot fi trataţi precum adulţii. Aceştia nu au aceleaşi abilităţi precum adulţii de a procesa informaţia sau de a gândi abstract. Creierul acestora se află în plin proces de dezvoltare, astfel că nu putem vorbi despre o maturitate mentală şi emoţională.

Aşadar, este inutil şi exagerat să iei copilul la operă şi să îi impui să se comporte precum un adult. Cel mai indicat este să renunţi la ideea de a merge împreună în astfel de locuri sau să amâni momentul pentru când acesta va creşte şi va avea o altă perspectiva.

Supraîncărcarea programului


Cu siguranţă îţi doreşti ce este mai bine pentru copilul tău, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să îl încarci zilnic cu sarcini dintre cele mai complicate, incluzând în aceeaşi zi ore de pian, eventual cursuri de limbi străine sau ore la terenul de tenis.
Pe acelaşi principiu, cu siguranţă că legumele şi fructele sunt sănătoase, însă asta nu înseamnă că vei mânca încontinuu, doar pentru că ştii că îţi fac bine.

Chiar tu, ca adult, ai putea întâmpina dificultăţi urmând un program atât de încărcat pe parcursul unei zile. Pentru copil este cu atât mai greu. Capacitatea redusă de concentrare pe perioada medie şi lungă, nevoia de a face ce doreşte şi ce îi place, nevoia de odihnă, toate acestea implică realizarea unui program echilibrat, care să facă din copilărie o experienţă plăcută.

Dezvoltarea creativităţii necesită existenţa timpului liber. Jocul şi învăţarea prin joc sunt esenţiale la vârste fragede, pentru că abilităţile dobândite astfel îi vor fi de un real folos pe parcursul vieţii.
Copilăria este singura perioadă în care putem fi liberi cu adevărat, aşa că nu îi refuza acest drept copilului tău.

Abuzarea fizică şi emoţională


Abuzul fizic şi emoţional este extrem de nociv pentru orice om, cu atât mai mult pentru un copil. Adesea, părinţii nu realizează că îi abuzează emoţional pe copii atunci când folosesc tot soiul de apelative menite să îi facă să se simtă inferiori. Pentru copil doare cu atât mai mult să audă astfel de cuvinte din partea propriilor părinţi.

De asemenea, o altă formă de abuz emoţional care poate că într-o primă fază nu pare a avea o conotaţie negativă, este a-i aminti în permanență copilului că tot ceea ce părinţii fac, fac pentru el, din dorinţa de a beneficia de tot ceea ce nu au putut ei avea.

Repetarea periodică a acestui gen de discurs îl determină pe cel mic să se simtă responsabil pentru experienţa nefericită a părintelui şi îi, în acelaşi timp, copleşit de bagajul emoţional pe care îl poartă pe umeri. Dorinţa copilului de a reuşi se cristalizează astfel ca nevoie preluată, nu ca nevoie asumată şi însuşită de cel mic.

Sursa: sanatatesistaredebine.ro

Autor: Ziarul National
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.04 1 USD 17.27 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri