Editura „Știința” susține că NU va reedita manualele în care imnul de stat al R. Moldova este tradus în limba rusă: „Nu se întâmplă nimic îngrozitor la traducerea unei poezii”
1810
Facebook // Dyma Noroc
Editura „Știința” nu va reedita manualele de educație muzicală de clasa a V-a, în care imnul de stat al R. Moldova este tradus în limba rusă.
Potrivit redactorului-şef al editurii, Mircea Ciobanu, manualele sunt reeditate doar atunci când sunt comise erori didactice, dar, în cazul dat, au fost luate în considerare necesitățile elevilor alolingvi de a înțelege textul imnului de stat.
„Manualul nu este ambiția cuiva, el este instrumentul de lucru al copilului. În lege se spune că imnul de stat al Republicii Moldova se interpretează în limba română și sunt enumerate situațiile când acesta se intonează. Lecțiile de muzică nu intră în această listă, așa că nimeni nu atentează la nicio lege”, a explicat Mircea Ciobanu pentru „Radio Europa Liberă”.
„Poetul de expresie rusă de la Chișinău Dmitri Olcenko a tradus poezia lui Mateevici încă în 1987 și, de atunci și până astăzi, nu am auzit să se repeadă vorbitorii de limbă rusă să o cânte în rusă, profanând imnul, după cum cred unii. Nu se întâmplă nimic îngrozitor la traducerea unei poezii, chiar dacă această poezie a stat la baza imnului”, a adăugat Ciobanu pentru aceeași sursă.
El spune că, până în acest an, când a fost reeditat manualul respectiv, textul era în română, dar nu exista o sarcină didactică.
Amintim că Dyma Noroc, un profesor de muzică din Anenii Noi, s-a arătat indignat de faptul că imnul de stat al R. Moldova a fost tradus în limba rusă, publicând pe Facebook o fotografie doveditoare din manualul de Educație muzicală de clasa a V-a.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și-a declinat orice responsabilitate și a dat vina pe editură.
„În conformitate cu Regulamentul cu privire la selectarea și achiziția manualelor școlare, ministerul aprobă varianta manualelor în limba română. Traducerea acestora în limba rusă este responsabilitatea editurilor. Potrivit Legii cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, Imnul de Stat este interpretat în limba română. Ministerul va convoca reprezentanții editurii pentru a clarifica modul în care va fi remediată situația creată și cum se încadrează aceasta în cadrul legal. Intenția reprezentanților editurii de a oferi și copiilor vorbitori de limba rusă posibilitatea de a înțelege mesajul Imnului de Stat nu trebuie să îngrădească respectarea cadrului legal”, se arăta într-un comunicat de presă al MEC, făcut public vinerea trecută.
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















