Două mame au plătit 20 000 de euro unui bărbat, care le-a promis să le scoată fiii de la închisoare: Pentru că acesta nu şi-a ţinut promisiunea, l-au denunţat
2754
Două femei din raionul Drochia i-au dat unul bărbat 20 000 de euro, după ce acesta le-a promis că le scapă fiii de închisoare. Acum şi el riscă să ajungă în detenție.
În schimbul banilor, bărbatul, originar din Căușeni, urma să influențeze ofițerii de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia și procurorii din cadrul Procuraturii raionului Drochia, care aveau în procedura de exercitare și, respectiv, de conducere a urmăririi penale cauze penale de acuzare a feciorilor doamnelor respective.
Cei doi erau învinuiţi de ameninţare cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, răpirea unei persoane și huliganism, iar procurorii și ofițerii urmau, potrivit promisiunii intermediarului, să adopte hotărâri favorabile pe cauzele penale menționate, adică să-i scoată pe inculpaţi de sub urmărire penală, cu clasarea ulterioară a cauzei penale.
În pofida influenței promise de către învinuit, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Drochia au finalizat urmărirea penală pe cauza penală din gestiune și au remis-o în judecată pentru examinare în fond, unde la momentul actual se află pe rolul judecătorilor Judecătoriei Drochia.
Cele două mame au depus denunţ pe numele insului care le-a luat banii şi nu s-a ţinut de cuvânt.
Învinuitul se află în arest la domiciliu, acesta nu a colaborat cu organele de anchetă și nu-şi recunoaște vina.
Cauza penală pe numele lui a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, acesta riscând o amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 de lei sau închisoare de la 3 până la 8 ani.
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















