Dorin Chirtoacă, mesaj CIFRAT pentru Valeriu Munteanu: „Am fost avertizat de mai mulți oameni că Valeriu va trăda. El nu a avut curaj să se uite la mine în ochi”
2185
Dorin Chirtoacă, noul președinte al Partidului Liberal (PL), continuă disputa cu fostul său coleg de partid Valeriu Munteanu, care a anunțat ieri că îi părăsește pe liberali și va susține Blocul „ACUM” în alegerile parlamentare, sugerând că a fost avertizat despre faptul că „Valeriu va trăda”.
Ca și Mihai Ghimpu, și Dorin Chirtoacă afirmă că Valeriu Munteanu ar spune „minciuni” și îl întreabă de ce nu a plecat din partid pe 26 noiembrie curent.
„Pe 10 decembrie, V. Munteanu invocă o minciună, precum că am refuzat să mergem în alegeri cu ACUM „precum că ar exista o decizie de partid în acest sens de pe 25 noiembrie), în încercarea de a crea impresia că, deși a avut loc un congres pe 1 decembrie, președintele ales deja nu are un punct de vedere, nu decide nimic, iar președintele anterior își impune punctul său de vedere și le decide pe toate. Asta în condițiile în care PL abia urmează să aibă prima ședință a Consiliului, convenită la Congres, pentru a lua decizii democratic, prin vot, inclusiv cu privire la modul de participare la alegeri, pe 16 decembrie. Și dacă ar fi existat așa o decizie pe 25 noiembrie, de a nu participa cu ACUM, de ce nu ți-ai demisia imediat după, pe 26, cu aceeași motivație și, respectiv, de ce nu ai spus asta la negocierile de pe 29 noiembrie și 5 decembrie cu PLDM, PAS și PPDA? De ce nu ai spus pe 1 decembrie la Congres, la urma urmei? Simplu - pentru că este o minciună. Și pentru că așa era programat să lovești în partid anume după 1 decembrie și în cine ai lovit”, a declarat Chirtoacă.
Fostul primar al Chișinăului susține că, de-a lungul anilor, a avut mai multe opinii critice la partid față de multe decizii, „dar fără să plec și să o fac pe „eroul”, spre deosebire de Valeriu care niciodată în 10 ani nu a îndrăznit să aibă un alt punct de vedere decât conducerea partidului”.
Liderul liberalilor afirmă că a fost avertizat, înainte de Congresul PL din 1 decembrie, despre faptul că „Valeriu va trăda”.
„Nu se știa numai când, cum și ce pretext va folosi. Am făcut un gest simbolic în acest sens, la vedere, despre care Valeriu știe. El nu a avut curaj să se uite la mine în ochi”, a fost mesajul cifrat al lui Chirtoacă pentru Munteanu, care avertizează despre faptul că ultimul este „un erou fals care va dezamăgi”.
Președintele PL reiterează că nu s-a văzut niciodată cu liderul democraților, Vlad Plahotniuc și nu a fost niciodată la sediul GBC, „spre deosebire de V. Munteanu care are experiența vizitelor făcute, de unul singur, în clădirea neagră de pe str. Cantemir”.
„Democrația, cea din partid și cea din societate, se contruiește prin efort, consecvență și convingere, nu prin trișare, complot sau trădare. Indiferent de ce atacuri mai urmează, din interior sau din afară, încercări de a scinda partidul, scopul rămâne același - unificarea forțelor și debarcarea regimului!”, a conchis Dorin Chirtoacă.
12.03.2026
11:36
6620
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5265
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8639
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6012
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
9939
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10227
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13936
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15641
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15353
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14297
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
05.04.2026
19:05
623
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
652
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
804
Horoscopul zilei 05.04.2026
938
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
787
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1235
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
908
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
866
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
905
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1056
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1246
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1124
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1055
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1152
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1246
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1539
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
963
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1092
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1195
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
03.04.2026
17:25
1282
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
958
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
1142
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
1679
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
1214
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
1185
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
Horoscopul zilei 05.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














