Dubăsari // Doi șoferi de pe AMBULANȚĂ, REȚINUȚI de așa-zisa miliție transnistreană și „condamnați” la câte 15 zile de detenție, pentru că salvau locuitori din Zona de Securitate
3259
Anatolie Cebotari și Alexei Carpov, locuitori ai satului Molovata Nouă din raionul Dubăsari, au fost reținuți în dimineața zilei de 3 aprilie curent în timp ce se aflau în orașul Dubăsari, zonă de securitate aflată sub controlul organelor separatiste transnistrene.
Anunțul a fost făcut astăzi de către Asociația „Promo-LEX”, potrivit căreia cei doi bărbați activează în calitate de șoferi pe ambulanță în Secția Asistenței Medicale de Urgență a Spitalului raional Dubăsari.
Aceștia ar fi fost reținuți de către așa-zisa miliție transnistreană când urmau să intre în tura de zi a serviciului pe care Anatolie Cebotari îl practică deja de 36 de ani, iar Alexei Carpov - de mai bine de cinci ani.
„Din informația furnizată de rude și martori, ar reieși că ultimii au fost privați de libertate de către miliția din or. Dubăsari după ce mai multe zile la rând au desfășurat activitatea de muncă. Potrivit unor surse, în aceeași zi, un „judecător” al „judecătoriei or. Dubăsari” i-a găsit vinovați pe deținuți de comiterea unei contravenții administrative și a stabilit o pedeapsă de 15 zile arest administrativ pentru fiecare cu detenția lor în izolatorul de detenție din or. Dubăsari”, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Promo-LEX”.
CITIȚI și PROVOCĂRI în timpul STĂRII de URGENȚĂ: Separatiștii transnistreni au BLOCAT mai multe drumuri din Zona de Securitate. Medicii nu pot ajunge în mai multe sate
Experții de la „Promo-LEX” atrag atenția că, începând cu 17 martie curent, când a fost instituită starea de urgență în regiunea transnistreană, administrația de la Tiraspol a continuat în permanență să îngrădească drepturile omului.
„Constatăm cu regret că aceste măsuri nu pot fi apreciate ca fiind rezonabile și justificate nici măcar pe timp de criză epidemiologică. Este inadmisibil faptul blocării circulației pentru medici și farmaciști (numeroase cazuri sesizate săptămânile trecute), iar acum arestarea și detenția șoferilor de pe ambulanță. Obstacolele artificiale și nejustificate pentru activitatea personalului medical pe timp de criză epidemiologică reprezintă un gest de sfidare a eforturilor de prevenire a răspândirii virusului și de luptă cu epidemia. În timp ce în toată lumea civilizată cadrele medicale sunt apreciate, ajutate și cinstite pentru eforturile lor, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova acestea sunt hărțuite, intimidate și condamnate pentru că doresc să își continue munca pe timp de epidemie”, cităm din același comunicat.
„Promo-LEX” solicită premierului și președintelui Republicii Moldova să întreprindă acțiuni prompte în vederea eliberării imediate și necondiționate din detenție ilegală a celor doi șoferi reținuți, iar Procuraturii Generale - să investigheze situația prin prisma prevederilor Codului Penal și, în caz de necesitate, să pornească o cauză penală. De asemenea, experții cer convocarea Comisiei Unificate de Control în regim de urgență pentru a cere retragerea imediată a posturilor din Cocieri, instalate nejustificat după 17 martie 2020.
Biroul pentru Politici de Reintegrare nu a făcut niciun anunț legat de acest caz, dar susține că vicepremierul Cristina Lesnic se află astăzi în zonă, unde a însoțit 20 de angajați de la Gimnaziul internat pentru copii orfani din orașul Tighina, subordonat Chișinăului, să-și ridice salariile la un bancomat din localitatea Varnița.
„Circulația între malurile Nistrului a fost restricționată de partea transnistreană în contextul situației epidemiologice, creând mai multe probleme pentru locuitorii din Zona de Securitate și pentru personalul din școlile moldovenești din regiunea transnistreană. Partea transnistreană impune izolarea la domiciliu pentru 14 zile a persoanelor ce traversează linia administrativă, cu excepția unor categorii de cetățeni convenite între Chișinău și Tiraspol, printre care fermierii ce au terenuri dincolo de traseul Râbnița-Tiraspol, colaboratorii penitenciarelor, ai serviciilor de urgență și de întreținere a rețelelor electrice și de gaze”, susține Biroul pentru Politici de Reintegrare.
09.03.2026
20:44
240
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
09.03.2026
19:11
264
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
09.03.2026
17:58
325
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
305
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:03
351
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
13:58
496
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
11:25
490
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
09.03.2026
07:23
1009
Venituri de lux pentru muncă de rând. Țara europeană care oferă salarii de până la 5.600 € pe lună, fără studii. Se caută sute de muncitori
08.03.2026
18:35
832
Vreme de început de primăvară stabilă în Moldova, 9–15 martie 2026
08.03.2026
09:00
958
Prima excursie din Decada „Memoriei și Recunoștinței”: 160 de elevi au descoperit la Chișinău istoria deportărilor și represiunilor sovietice
07.03.2026
20:21
889
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
09.03.2026
20:44
14
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
107
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
237
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
235
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
256
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
248
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
294
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
317
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
289
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
283
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
498
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
327
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
399
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
475
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
469
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
464
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
757
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
521
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
580
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
09.03.2026
11:45
598
Test revoluționar de sânge depistează peste 50 de tipuri de cancer înainte de apariția simptomelor
09.03.2026
11:40
589
Efectul Mojtaba este resimțit și în R. Moldova. Piața petrolului ZGUDUITĂ din temelie. Prețul gazelor a sărit luni dimineață cu 30%. Ce ne poate aștepta în lunile următoare și ce RISCURI se profilează
09.03.2026
11:25
478
Program pilot „Digital Accelerator” lansează transformarea digitală în 12 școli din Republica Moldova
557
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
09.03.2026
10:03
538
Și-a ucis soția cu toporul în stradă, la Tîrnova: 16 ani de închisoare pentru bărbatul de 47 de ani
09.03.2026
09:37
747
Zelenski nu are toate cărțile, dar are însă un AS: Experții ucraineni merg în Orient să ajute SUA în operațiuni de combatere a dronelor
09.03.2026
08:32
561
Horoscopul zilei 09.03.2026
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
1 MDL
1 EUR
20.10
1 USD
17.39
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














