Doi părinți din Italia și-au pus capăt zilelor împreună, distruși de durerea provocată de sinuciderea fiicei lor
2468
Alessandro Giacoletto, medic de familie în vârstă de 64 de ani din apropierea orașului Torino, și soția sa, Cristina Masera, fostă farmacistă în vârstă de 59 de ani, și-au luat recent viața împreună în casa lor din localitatea Rivalta, provincia Torino din Italia.
Decizia de a-și pune capăt zilelor vine la aproape doi ani după ce fiica lor, Chiara, în vârstă de 28 de ani, s-a sinucis, la data de 4 februarie 2022.
Potrivit Corriere della Sera, citat de Rotalianul, tânăra fusese abuzată de un membru al familiei, iar părinții săi au considerat mereu că a fost vorba de o „crimă psihică”.
Cu un an în urmă, la un eveniment organizat pentru susținerea petiției unei asociații umanitare, tatăl a spus clar: „Pe 4 februarie am murit și noi”.
Alături de soție, el a descris drama trăită de Chiara, care își dezvăluise secretul într-un jurnal și îi povestise unui psihoterapeut că traumele abuzului i-au reapărut în minte pe când își începea studiile de Medicină.
Atacurile de panică și anxietatea au dus-o la gestul extrem de a se spânzura în baia casei, iar Alessandro a explicat atunci:
„Era mai bine să dacă era un cancer. Pe acela l-aș fi putut îndepărta, pe acesta nu.”
În încercarea de a ajuta alte victime, părinții s-au implicat public în campanii de conștientizare.
Au vorbit despre mesajul lăsat de fiica lor și purtat mereu în portofel: „Cine își curmă viața din cauza unei violențe este victimă a unei ‘crime psihice’, iar călăul său este un asasin.”
Deși Chiara îi rugase „Încercați să trăiți împăcați împreună, faceți-o pentru mine”, ei nu au mai putut face față durerii.
Conform mărturiilor unui nepot și ale vecinilor, cei doi soți își planificaseră de ceva vreme gestul final. Își vânduseră casa și farmacia, făcuseră donații către diverse cauze și lăsaseră indicații clare privind înmormântarea și bunurile lor.
La data de 9 decembrie, au amestecat insulină și alte medicamente, s-au urcat în mașină, au sigilat geamurile și au legat un furtun la toba de eșapament.
O prietenă de familie i-a găsit inconștienți și a alertat salvatorii, însă era prea târziu. Cristina a murit după 9 zile, la un spital din Torino, iar la data de 23 decembrie s-a stins și Alessandro, internat la secția de terapie intensivă a unui alt spital.
Înainte de a-și lua viața, Alessandro a oferit un interviu-testament jurnalistului Paolo Polastri, prin care a subliniat că nu consideră sinuciderea fiicei sale un simplu gest extrem, ci rezultatul unor traume lăsate de „monștrii care se ascund în locuri de neimaginat”.
Prietenul de familie, Alessandro Bassignana, a confirmat că decizia de a muri împreună fusese luată „încă de la început” și că, după moartea Chiarei, nimeni nu a reușit să le dea vreun motiv pentru a-și continua existența.
„Acum sper să găsească acea pace eternă pe care au meritat-o”, a spus el despre cuplul care a preferat să-și urmeze fiica.
02.01.2026
02:11
302
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
314
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
615
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
916
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
525
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
1036
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
3344
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
682
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
729
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
660
Horoscopul zilei 01.01.2026
02.01.2026
02:11
280
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
02.01.2026
01:12
308
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
01.01.2026
21:04
610
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
01.01.2026
18:29
909
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
01.01.2026
18:11
523
Autoritățile de la Chișinău: Niciun cetățean moldovean printre victimele exploziei din Crans-Montana
01.01.2026
15:35
1029
Atac devastator cu drone ucrainene în Herson: zeci de morți și răniți în noaptea de Anul Nou în Rusia
01.01.2026
14:48
3240
Rusia înregistrează pierderi devastatoare în Ucraina: peste un milion de soldați și mii de echipamente distruse
01.01.2026
14:05
679
Apeluri și internet mobil fără costuri suplimentare pentru cetățenii UE și moldoveni începând cu 1 ianuarie 2026 datorită programului „Roam Like at Home”
01.01.2026
11:46
727
CIA contrazice Kremlinul: Ucraina nu a vizat reședința lui Putin în atacul cu drone, susțin sursele americane
01.01.2026
07:58
659
Horoscopul zilei 01.01.2026
01.01.2026
01:12
787
Maia Sandu: Anul 2025 ne-a arătat puterea Moldovei și importanța solidarității naționale
31.12.2025
23:27
830
Forumul familiilor ostaticilor din Israel își închide activitatea, dar lupta pentru recuperarea lui Rani Gvili continuă
31.12.2025
21:53
928
Xi Jinping promite reunificarea Chinei cu Taiwanul în discursul de Anul Nou, după exerciții militare intense în zonă
31.12.2025
20:43
698
Un început de an senin în Moldova - 01.01.2026
31.12.2025
20:28
935
Nava din Rusia, suspectată de sabotaj în Marea Baltică, confiscată de Finlanda
31.12.2025
19:52
1223
Maia Sandu semnează decretul pentru acordarea cetățeniei moldovenești la opt persoane din Rusia
31.12.2025
17:35
866
Moscova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra reședinței lui Putin, dar Ucraina neagă și sugerează manipulare pentru a bloca negocierile
31.12.2025
17:27
892
Putin avertizează: Rusia nu renunță la obiectivele sale în Ucraina în discursul de Anul Nou
31.12.2025
14:55
3614
Primiți cu Plugușorul? Cele mai frumoase URĂTURI de Anul Nou 2026
31.12.2025
14:19
836
România sprijină apărarea Ucrainei cu 50 de milioane de euro, mulțumiri din partea Kievului
31.12.2025
14:18
1032
Condamnări grele în dosarul de fraudă bancară: Trei persoane implicate în schema de prejudiciere a Băncii de Economii cu 37 milioane lei
31.12.2025
14:18
1321
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
31.12.2025
14:10
887
Maia Sandu, simbol al rezistenței democratice în fața presiunilor Kremlinului, onorată de The Telegraph ca Liderul Mondial al Anului
851
10 ani de închisoare pentru șantaj repetat: Bărbat din Chișinău condamnat într-un dosar de șantaj cu amenințări și presiuni pe fundația unei acuzații false de viol
31.12.2025
12:26
770
Moldova scrie istorie în sportul mondial: un an de succes și noi perspective pentru viitor
Tragedii devastatoare în cluburi și discoteci: de la Crans-Montana la Colectiv, incendii fatale zguduie lumea
România sprijină transportul medicalizat al pacienților arși din clubul de la Crans-Montana prin dispoziția CNSU
Temperaturi ridicate în Republica Moldova din 2 ianuarie 2026
Kievul dezvăluie operațiunea de înscenare a morții unui lider militar rus, oferind detalii despre recompensă și activitățile de contraspionaj
1 MDL
1 EUR
19.76
1 USD
16.82
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














