Dodon nu se dezminte: Oamenii nu numai că „plâng” atunci când îl văd „viu”, dar îi pun și „lumânări pentru sănătate”. „Da' n-o fost asta niciodată în 29 de ani de independență”
3920
După ce a declarat săptămâna trecută că, atunci când merge prin raioane, „oamenii plâng” văzându-l „viu”, președintele Igor Dodon a dezvoltat astăzi subiectul în cadrul tradiționalei sale apariții publice de vineri - intervenția „Președintele răspunde” de pe Facebook.
Dodon a afirmat că bătrânelele nu numai că plâng, dar îi pun și „lumânări pentru sănătate” pentru că le-a dat 700 de lei la începutul anului, inițiativă pe care șeful statului o prezintă ca fiind o „premieră în cei 29 de ani de independență”, deși ideea i-a aparținut lui Vlad Plahotniuc și a mai fost practicată și de Guvernul Filip.
„De exemplu, ieri s-au apropiat câteva doamne pensionare, o bătrânică chiar plângea, mi-a strâns mâna și mi-a spus: uite, faptul că ne-ați dat 700 de lei la începutul anului, noi am pus o lumânare pentru sănătatea voastră că ați venit cu așa inițiativă și când ați spus că ne mai dați, nu credeam. Dar acuma, când ne dați încă 900 de lei de la 1 octombrie... Practic, pensionarii cu pensii mai mici de 3 000 de lei o să obțină anul acesta total 700 plus 900, 1 600 de lei. Practic, încă o pensie primesc. Da' n-o fost asta niciodată în 29 de ani de independență, în afară de indexarea de câte 6% de la 1 aprilie și 1 octombrie”, a declarat Dodon.
Aceeași senzație ar avea-o și agricultorii, „care au primit 191 de milioane de lei în cont”, afirmă candidatul anunțat la funcția de președinte.
„Știți ce-mi spun agricultorii din teritoriu? Da' noi de 29 de ani n-am primit așa bani”, a zis președintele.
În opinia lui Igor Dodon, „oamenii s-au săturat de vorbe goale, vor stabilitate, politicieni responsabili” și îi spun că „vă știm pe voi și nu vrem să vină altcineva”.
Acesta a înțepat-o din nou pe principala sa contracandidată de la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, care „s-a trezit să dea pensii de două - trei mii de lei”, întrebând-o „unde a fost anul trecut?”.
În aceeași intervenție pe Facebook, șeful statului a mai afirmat că este întrebat în teritoriu „ce facem cu Parlamentul?” și el le spune oamenilor că „ar fi bine să-l dizolvăm după prezidențiale și să mergem la parlamentare anticipate”.
14.02.2026
22:06
16
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
221
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
316
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
381
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
473
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
597
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
577
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
707
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
496
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
645
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
20:56
102
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
284
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
358
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
442
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
578
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
550
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
688
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
478
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
627
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
671
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
574
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
642
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
490
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
573
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
542
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
626
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
630
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
569
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
653
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
581
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
632
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
720
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
918
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
700
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
676
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














