DOCUMENTAR: Castelul Peleş – cea mai impresionantă şi elegantă construcţie din România

Sâmbătă, 7 octombrie, s-au împlinit 140 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş de la Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, aflat pe Valea Prahovei, în codrii Bucegilor, la 44 km de Braşov şi la 122 km nord de Bucureşti, pe valea râului Peleş.

Documentar semnat Rador.ro, agenția de presă care aparține Societății Române de Radiodifuziune:

Construit la dorinţa Regelui Carol I al României, Peleşul este considerat cea mai impresionantă şi elegantă construcţie din ţara noastră, una dintre cele mai vizitate atracţii turistice de la noi, cea mai importantă clădire istorică din România, dar şi unul dintre cele mai importante şi frumoase monumente din Europa, având în vedere valoarea sa istorică şi artistică.

Castelul Peleş este o adevărată galerie, în care se întâlnesc mari curente şi tendinţe din pictură, sculptură şi arte decorative, un loc încărcat de istorie, care a găzduit capete încoronate şi artişti vizionari, care a fost reşedinţă a creatorului României moderne, Regele Carol I, fiind expresia dorinţei de afirmare şi legitimare a poporului român între naţiunile moderne ale Europei.

La 10 mai 1866, Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, devenea domnitor al României – şi mai apoi era încoronat ca Rege, la 10 mai 1881 – , începând cea mai lungă domnie din statele româneşti – 48 de ani – , perioadă în care a obţinut independenţa ţării, datorită căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituţii specifice statului modern şi a pus bazele unei dinastii. Una din măreţele sale realizări, a reprezentat-o ridicarea Castelului Peleş, care a rămas şi acum unul dintre cele mai impresionante edificii istorice de pe continent.

Aşadar, la 5 august 1866, domnitorul Carol însoţit de Dimitrie Sturdza, Carol Davila şi alţi sfetnici, vizitează pentru prima dată Sinaia, în mai 1869, Carol, însoţit de fratele său, Leopold, a vizitat din nou localitatea, iar în anul 1871, împreună cu doamna Elisabeta, vin pentru prima oară să petreacă vara la Sinaia, fiind găzduiţi în chiliile Mănăstirii Sinaia. La acel moment s-a statornicit în gândul domnitorului ideea de a-şi clădi acolo o reşedinţă de vară.

Dar nu numai frumuseţile locului l-ar fi îndemnat pe domnitor să construiască acolo Castelul, ci şi mica Principesă Maria, unicul lor copil, care ar fi repetat de mai multe ori, în noaptea agoniei, ca urmare a îmbolnăvirii de scarlatină – la 28 martie/9 aprilie 1874, la nici patru ani – : „Vreau să merg la Sinaia, să beau apă din Peleş”.

În anul 1973, Carol I cumpără aici un teren, în acelaşi an încredinţând arhitectului Wilhelm Doderer, profesor la şcoala Politehnică din Viena, elaborarea planurilor noului castel.

Domnitorul hotărâse însă să folosească, pe cât posibil, materialele pe care le avea la dispoziţie în zonă, astfel că a numit şi o comisie compusă din Doderer, Stăhr, sculptorul curţii, şi Basset, secretarul său particular, care să exploreze domeniul din acest punct de vedere. Comisia a prezintat un memoriu prin care stabilea că lemnul, piatra, varul, nisipul şi pământul humos, se găsesc în abundenţă şi chiar în preajma locului ales, însă marmura necesară construcţiei trebuia adusă din altă parte.

Lucrările de amenajare au început la scurt timp, s-au instalat fierăstrae pe râurile Prahova şi Peleş, s-au deschis cariere de piatră în Bucegi, pe valea Peleşului s-au construit locuinţe pentru medici şi pentru lucrători, hangare pentru materiale, gropniţe pentru var şi cuptoare pentru fabricarea cărămizilor. În doar câteva luni, aici se regăsea, ridicat din nimic, în plină sălbăticiune a codrilor, un veritabil sat improvizat, în care circa 400 de suflete îşi desfăşurau munca de zi cu zi.

În vara anului 1875, fundaţia castelului era terminată, iar la 29 august 1875, a avut loc, cu mare pompă, punerea pietrei fundamentale a castelului. Castelul Peleş devenea astfel prima construcţie din România a cărei fundaţie era realizată din beton.

După liturghia de la mănăstire, Alteţele Lor, urmate de cler, de demnitarii Curţii şi ai Statului, s-au îndreptat spre locul fundaţiei castelului, lângă care se ridicase un frunzar, împodobit cu steaguri şi covoare. O companie de infanterie, cu muzică şi drapel, aştepta alaiul domnesc, iar de jur împrejur se aflau, pe lângă cei 400 de lucrători, ţăranii şi ţărăncile din împrejurimi.

La temelia Castelului Peleş au fost îngropate două pergamente – ce conţineau declaraţia de intenţie şi actul de fundaţie al Castelului Peleş – închise într-un tub de sticlă, închis într-unul de plumb, împreună cu o colecţie de monede bătute în număr redus, cu chipul domnitorului Carol.

Despre momentul punerii pietrei de temelie a castelului, Carmen Sylva, pseudonimul literar sub care era cunoscută doamna Elisabeta, scria: „În acea zi preoţii făcură rugăciuni şi stropiră cu apă sfinţită temeliile, pentru ca vrăjitorii, piticii şi ondinele să nu le mai poată atinge întru stricare; sunete de trâmbiţe înnebuniră codrii şi văile şi se aflau acolo oameni de Stat, ofiţeri, ambasadori şi miniştri, ţărani şi boieri, lucrători cu mâna şi meşteri iscusiţi; iară noi îmbrăcarăm portul ţărănesc”.

Citiți continuarea articolului pe rador.ro