DOC // Textul Rezoluției „Moldova Europeană”, aprobată de participanții la Adunarea Națională „Moldova Europeană”
2601
Participanții la Adunarea Națională „Moldova Europeană” solicită clasei politice R. Moldova, prin intermediul Rezoluției votate unanim la finalul manifestării, dar și tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării în viitor „să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.
Potrivit textului Rezoluției, această aspirație comună a moldovenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova
Totodată, documentul votat la adunare solicită asigurarea cât mai rapidă a deschiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, transpunerea rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special din România, precum și extinderea contextului internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică și definitivă a conflictului transnistrean.

„Moldova!”, a scandat mulțimea adunată duminică, 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale.
„Noi, cetățenii Republicii Moldova, cerem clasei politice, tuturor partidelor și oamenilor politici de acum și tuturor celor care vor decide soarta țării în viitor:
- Să modifice Constituția Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Această aspirație comună a cetățenilor trebuie îndeplinită de toți actorii politici din Republica Moldova.
- Să asigure cât mai rapid deschiderea negocierilor de aderare și să întărească instituțiile statului pentru a garanta aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
- Să asigure o transpunere rapidă a legislației europene prin implicarea specialiștilor din țările care au parcurs recent aceeași etapă de aderare, în special, din România. Să pregătească funcționarii publici, primarii, mediul academic, oamenii de afaceri pentru procesul de aderare la UE cu obiectivul de a crește capacitatea de absorbție a fondurilor europene și de a utiliza pe deplin beneficiile procesului de aderare în vederea modernizării țării.
- Să extindă contextul internațional al negocierilor pentru rezolvarea pașnică, definitivă a conflictului transnistrean și să folosească procesul de aderare la UE drept catalizator pentru creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenilor moldoveni din regiunea transnistreană reintegrată.
- Să-și unească eforturile pentru a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor și a ridica nivelul de trai la standardele europene și pentru modernizarea localităților, așa încât toți cetățenii să aibă acces la servicii și utilități de calitate, la nivel european.
- Să asigure interconectarea tuturor sistemelor de infrastructură la piața europeană – electric, de transport de gaze, rutier, feroviar, de comunicații – pentru a exclude orice tip de șantaj și a asigura independența Republicii Moldova de a se dezvolta liber și fără constrângeri.
- Să condamne cu fermitate războiul ilegal și inuman început de Rusia în Ucraina care subminează stabilitatea și afectează grav întreaga regiune, inclusiv Republica Moldova, și să ia o poziție clară împotriva persoanelor care au declanșat războiul, a celor declarate criminali de război de instituțiile internaționale și a celor care susțin războiul și participă la destabilizarea situației din regiune și din țara noastră”, se arată în rezoluția Adunării „Moldova Europeană”.
19.10.2026
20:36
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
19:32
19.10.2026
18:34
19.10.2026
18:17
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”















