DOC // Olesea Stamate vrea DOVEZI SUPLIMENTARE în privința averii noului judecător al CSJ, Dorel Musteață. Deputata a trimis o interpelare la SIS, prin care vrea să afle de ce notificarea trimisă lui Stoianoglo nu coincide cu cea primită de Parlament
2536
Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul R. Moldova, Olesea Stamate, vrea să afle de la Serviciul de Informații și Securitate (SIS) dacă informațiile în privința averii noului judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Dorel Musteață, făcute publice de către fostul vicepreședinte al Legislativului, Alexandr Slusari, sunt veridice.
În acest sens, Olesea Stamate a trimis o interpelare la SIS, iar în maximum trei zile vrea să aibă informația completă despre bunurile agonisite de Musteață, promovat recent la CSJ de majoritatea parlamentară.
„Comisia juridică, numiri și imunități vrea să afle dacă este sau nu verifică notificarea SIS din 28 ianuarie 2020, care a fost adresată procurorului general, Alexandr Stoianoglo. În cazul în care se constată veridicitatea acesteia, să ni se prezinte explicații de ce informația menționată în notificarea din 28 ianuarie 2020 a SIS cu privire la Dorel Musteață nu coincide cu informația oferită Parlamentului R. Moldova pe 26 octombrie 2021”, se arată în interpelarea adresată de Olesea Stamate.
Totodată, Stamate solicită SIS, în cazul în care notificarea prezentată publicului larg de către Slusari este veridică, să expedieze o copie la Parlament.
Amintim că Alexandr Slusari a prezentat marți o notă informativă, care ar fi fost pregătită de SIS pentru procurorul general Alexandr Stoianoglo, în care este trecută în revistă averea judecătorului Dorel Musteață, dar și a judecătoarei Nina Cernat.
Potrivit documentului care ar fi fost remis de către SIS procurorului general Alexandr Stoianoglo, dar a ajuns și la Slusari, președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, ar fi o persoană înstărită, cu două case de locuit, șapte apartamente, patru automobile, patru încăperi nelocative (spații comerciale) și 17 terenuri agricole.
18.06.2020
12:20
10151
PAS, despre invitația lui Dodon de a participa la GUVERNARE alături de PSRM: „Acum chemați un guvern „incompetent” să vă salveze...”
31.01.2020
13:40
3195
Maia Sandu îi cere unui membru PAS să se RETRAGĂ din cursa electorală pentru circumscripția nr. 38, în favoarea unui candidat care NU face parte din partidul său
04.12.2019
11:03
7743
DEMISII în lanț după ELIBERAREA lui Vlad Filat din pușcărie
23.07.2019
08:30
3034
DOC // Noua ministră a Justiției are un PORSCHE MACAN de peste 50 de mii de euro, dar și cote-părți într-o casă de 329 de metri pătrați
19.03.2026
22:01
258
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
299
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
309
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
351
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
380
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
363
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
22:01
228
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
288
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
297
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
340
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
370
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
357
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
438
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
356
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
404
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
467
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
416
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
466
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
493
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
504
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
499
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
552
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
445
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
479
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
538
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
525
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
508
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
519
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
572
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
508
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
562
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














