DOC // Guvernul denunță încă două acorduri semnate cu CSI: Fără schimb de informații referitoare la frontierele exterioare și fără condiții de livrare a mărfurilor între organizațiile din CSI. Recean: „Aceste acorduri nu au fost utile niciodată”
2114
Guvernul de la Chișinău a denunțat, în cadrul ședinței de miercuri, 17 mai, două acorduri semnate cu statele membre ale Comunității Statelor Independente (CSI). Este vorba despre Acordul cu privire la schimbul de informație în problemele ocrotirii frontierelor exterioare ale statelor membre ale CSI, încheiat la Moscova la 12 aprilie 1996, precum și Acordul privind condițiile generale de livrare a mărfurilor între organizațiile statelor membre ale CSI, încheiat la Kiev la 20 martie 1992.
Prim-ministrul Dorin Recean a declarat în cadrul ședinței că aceste acorduri „nu au fost utile niciodată” și le-a transmis agenților economici că denunțarea documentelor „nu va afecta în niciun fel activitatea companiilor”.
„La etapa actuală, ținând cont de obiectivele dezvoltării strategice ale Republicii Moldova, adoptarea parcursului european cu scopul integrării în cadrul sistemului de securitate al UE, diminuarea și ulterioara sistare a proceselor de cooperare în domeniul securității frontaliere în cadrul CSI și transferul cooperării în domeniu schimbului de informații cu statele de interes în plan bilateral, se constată faptul că Acordul cu privire la schimbul de informație în problemele ocrotirii frontierelor exterioare ale statelor membre ale CS cauză nu mai este un instrument viabil. Acordul vizat și-a epuizat relevanța pentru Republica Moldova în timp scurt după semnarea acestuia, drept rezultat acesta nu a fost pus în aplicare de către autoritățile moldovenești cu competență pe domeniul vizat. Astfel, urmare a examinării stadiului actual de cooperare, perspectivele pentru dezvoltarea cooperării multilaterale cu alte țările CSI în domeniul schimbului de informației și riscurile aferente denunțării Acordului, se constată lipsa unei valori adăugate a Acordului”, arată Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit ministrei de Interne, Ana Revenco, MAI va prezenta spre denunțare în total zece acorduri semnate cu CSI din totalul celor 39.
Totodată, reieșind din faptul că la momentul actual Republica Moldova aplică o economie de piață, iar livrarea mărfurilor este efectuată în baza contractelor individuale între agenții economici, fără implicarea statului, Acordul privind condițiile generale de livrare a mărfurilor între organizațiile statelor membre ale Comunității Statelor Independente și-a pierdut actualitatea, arată autoritățile.
„Denunțarea acordului nu va avea repercusiuni negative asupra agenților economici din sectorul agroalimentar al Republicii Moldova. Livrarea mărfurilor se efectuează în bază de contract. Contractul este unicul document ce determină drepturile și obligațiile părților în livrarea tuturor tipurilor de mărfuri. Întreprinderile sunt independente în alegerea obiectului contractului, determinarea obligațiilor, oricăror altor condiții ale relațiilor economice reciproce, cu excepția cazurilor de livrare a mărfurilor în baza acordurilor interstatale. Acordul nu se extinde asupra relațiilor economice între subiecții economici ai statelor care nu sunt membre ale CSI. Statele membre ale Comunității, prin intermediul organelor lor, efectuează activitatea de asigurare a încheierii la timp a contractelor economice de livrare conform acordurilor interstatale și controlul executării lor”, cităm din nota informativă a proiectului aprobat astăzi de Guvern.
Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat luni demararea procedurilor de retragere din Acordul de aderare la Adunarea Interparlamentară (AI) a Comunității Statelor Independente (CSI).
„După 30 de ani, a devenit foarte clar că aflarea R. Moldova în structurile CSI nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean, nu ne-a ajutat să scoatem armata rusă de pe teritoriul R. Moldova, nu ne-a ferit de embargouri economice în cele mai complicate vremuri. Aflarea în CSI nu ne-a ferit de șantajul energetic, amenințări și declarații oficiale ostile la adresa independenței și suveranității R. Moldova. Aflarea în CSI nu a apărat țările membre de atacuri militare, de război și ocupare ilegală a teritoriilor suverane”, a argumentat Igor Grosu.
„Noi deja răspundem acestei inițiative (a spicherului Grosu - n.r.). Domnul președinte Grosu a anunțat ieșirea din Adunarea Interparlamentară a CSI, noi la Guvern avem agenda noastră de ieșire din diferite acorduri ale CSI. Să ne uităm obiectiv: se presupunea că trebuia să avem cu CSI-ul o colaborare care să ne ajute să rezolvăm problemele acestor state, ceea ce nu s-a întâmplat. Noi eram parte din CSI, dar eram șantajați și cu comerțul, și cu gazele naturale, mă refer la energetică. Fiind membri ai CSI, așa și nu am ajuns să avem o soluționare a conflictului transnistrean sau, de exemplu, scoaterea armatei rusești de aici. Și, atunci, noi trebuie să fim practici, să luăm fiecare acord în parte și, dacă el nu este util, trebuie să-l denunțăm. Cu acele state din CSI cu care vrem să avem relații comerciale, schimburi sociale, legate de anumite proprietăți ș.a.m.d., tendința acum este să mergem pe acorduri bilaterale”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean în aceeași zi în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV.
17.02.2026
01:25
349
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
342
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
404
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
495
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
553
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
598
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
616
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
676
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
602
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
649
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
17.02.2026
01:25
346
Starlink, arma invizibilă a Kievului: Ucraina recucerește cel mai mare teritoriu de la începutul contraofensivei din 2023
16.02.2026
23:41
341
Generalii din Marea Britanie și Germania cer europenilor să accepte „decizii dificile” și creșterea masivă a cheltuielilor pentru apărare în fața amenințării Rusiei
16.02.2026
20:51
403
Ninsori și cer acoperit în Republica Moldova marți, 17 februarie 2026
16.02.2026
19:58
495
Kremlinul anunță negocieri la Geneva cu Ucraina și SUA pe tema teritoriilor și a consecințelor economice ale războiului
16.02.2026
17:36
553
British Museum renunță la termenul „Palestina” în expozițiile despre Orientul Mijlociu antic, invocând corectitudinea istorică și presiunile unui grup de avocați pro-Israel
16.02.2026
17:20
598
Fondul rutier 2025: aproape 97% din bugetul pentru drumurile naționale, utilizat sub conducerea premierului Alexandru Munteanu
16.02.2026
17:20
616
ULTIMA ORĂ // Iarna se ține tare și în continuare în R. Moldova. Viscol și TROIENE de zăpadă între 17-18 februarie
16.02.2026
15:39
675
Kremlinul neagă acuzațiile a cinci state europene că Navalnîi a fost ucis în închisoare cu o toxină rară din pielea broaștelor-săgeată din Ecuador
16.02.2026
14:52
601
Fondul Rutier: 2,5 miliarde de lei valorificați pentru drumuri naționale în 2025 și buget de 1,8 miliarde de lei stabilit pentru 2026
16.02.2026
14:35
649
Germania critică Parisul: Wadephul cere tăieri în cheltuielile sociale ale Franței pentru a finanța apărarea Europei
16.02.2026
11:50
659
Trump își trimite oamenii de încredere la Geneva pentru negocieri cu Iranul și apoi cu Rusia și Ucraina
16.02.2026
11:47
635
Tren deraiat în Alpii elvețieni, trafic feroviar blocat între Goppenstein și Brig după o avalanșă
16.02.2026
11:29
657
Cinci noi clase pentru elevii refugiați din Ucraina la Gimnaziul „Taras Șevcenko” din Chișinău
16.02.2026
10:57
701
Armata siriană preia baza al-Shaddadi de la americani, după transferul controlului asupra instalației strategice al-Tanf
16.02.2026
07:59
688
Horoscopul zilei 16.02.2026
16.02.2026
06:47
857
Atac cu drone ucrainene într-un port rusesc la Marea Neagră, pe fondul noilor negocieri de pace Rusia–Ucraina mediate de SUA la Geneva
16.02.2026
01:59
856
Zelenski anunță noi acorduri de asistență energetică și militară pentru Ucraina înainte de a patra aniversare a războiului
15.02.2026
23:49
1047
Europa își construiește propriul scut: Merz și Macron lansează ideea unui pilon european în NATO și a unei descurajări nucleare comune
15.02.2026
20:32
1078
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
927
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
1022
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
1400
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
2758
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
825
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
897
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
16.98
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














