DOC // CSJ a respins cererea privind revizuirea dosarului pe numele lui Vlad Filat: „Violarea constatată de CtEDO se referă la publicitatea procesului și nu vizează erori sau deficiențe procedurale”. Un judecător a avut opinie separată
1978
Cauza penală pe numele fostului premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție și confiscarea a peste 472 de milioane de lei, bani obținuți ilegal, nu va fi revizuită.
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins luni, 16 decembrie, cererea de revizuire depusă de Vladimir Filat și avocații acestuia, privind desființarea hotărârilor pronunțate în dosarul său penal și rejudecarea cauzei în instanța de fond.
Avocații fostului premier au depus pe 20 iunie 2023 cererea de revizuire a dosarului penal, în urma unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) din 31 ianuarie 2023, care a constatat o încălcare a art.6 para. 1 CtEDO - lipsa publicității în cadrul procesului penal.
„Violarea constatată de CtEDO se referă la publicitatea procesului. Această încălcare nu vizează erori sau deficiențe procedurale care ar trezi dubii cu privire la soluția irevocabilă adoptată pe marginea învinuirii aduse lui Vladimir Filat. Completul nu poate accepta argumentarea revizuenților precum că violarea constatată presupune și o încălcare a dreptului de a solicita audierea martorilor. CtEDO nu a constatat o violare în această privință”, se arată în decizia CSJ, luată de Ion Malanciuc, președintele completului de judecată, și magistrații Oxana Parfeni, Lilia Roic-Botezatu și Stella Bleşceaga.
Potrivit verdictului CSJ, revizuenții au menționat că cererea de revizuire trebuie admisă și din cauza faptului că încălcarea publicității ședinței de judecată constituie un temei de nulitate absolută.
„Completul respinge acest argument, deoarece în această cauză nu se examinează fondul cauzei, ci întrunirea condițiilor pentru admiterea cererii de revizuire. Temeiurile de revizuire sunt exhaustiv menționate în art. 458 alin. (3) Cod de procedură penală, iar încălcarea publicității nu se numără printre aceste temeiuri. Curtea Supremă de Justiție conchide că nu este prezentă cea de-a treia condiție pentru admiterea cererii de revizuire. Din aceste motive, în conformitate cu art. 462 alin. (1) lit. a) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU MAJORITATE DE VOTURI, Respinge cererea de revizuire depusă de către Vladimir Filat și avocații acestuia, Viorel Berliba și Tudor Osoianu, împotriva sentinței Judecătoriei Buiucani din 27 iunie 2016, deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 11 noiembrie 2016 și împotriva deciziilor Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție din 22 februarie 2017, 12 decembrie 2017 și 25 februarie 2021. Încheierea este irevocabilă”, cităm din verdictul CSJ.
Judecătorul Ghenadie Eremciuc a avut opinie separată în acest caz.
„În hotărârea Filat vs. Moldova (cererea 72114/17) s-a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 CEDO, din motivul lipsei publicității în cadrul procesului penal – Curtea constată că nicio instanță nu a remediat în niciun fel 17 lipsa publicității procesului petrecut în fața instanțelor naționale (pct.11). c) nulitățile absolute pot fi invocate de orice parte din proces și se iau în considerare chiar din oficiu. În cazul din speța dată, cererea de revizuire (cu completările ulterioare) au fost declarate de către condamnatul Vladimir Filat, împreună cu avocații acestuia, Osoianu Tudor și Berliba Viorel. Astfel, luând în considerare cele menționate consider că suntem în prezența tuturor condițiilor de intervenție a unei nulități absolute, care prevede posibilitatea remedierii încălcării admise prin refacerea actului în condițiile publicității procesului penal, de către instanța de apel la o nouă rejudecare”, se arată în opinia separată semnată de magistratul Ghenadie Eremciuc.
Vlad Filat acuză CSJ că ar fi luat o decizie „ilegală, halucinantă, adoptată pe întuneric, ca hoții”.
„Urmează să prezint public dosarul Filat, motivele și persoanele care nu doresc reexaminarea dosarului meu într-un proces public și aflarea adevărului”, a scris fostul premier pe pagina sa de Facebook.
08.05.2026
03:04
140
OpenAI introduce modele vocale GPT‑Realtime pentru dialoguri, traduceri și transcrieri în timp real în API
08.05.2026
01:01
322
OpenAI lansează funcția „Trusted Contact” în ChatGPT pentru a alerta persoanele apropiate în caz de risc de autovătămare
07.05.2026
23:34
326
Procesul intentat de Elon Musk scoate la iveală tensiunile dintre profit și siguranță în interiorul OpenAI
07.05.2026
22:03
396
Moldova, lăudată de COELA pentru ritmul reformelor și integrarea în Piața Unică Europeană: Osmochescu mizează pe investițiile UE și conferința din 4 iunie
07.05.2026
20:21
524
Schimbare de ritm: ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, vineri 08.05.2026
07.05.2026
20:00
391
Google lansează pe 19 mai antrenorul de sănătate cu inteligență artificială în noua aplicație Health, pentru 9,99 dolari pe lună
07.05.2026
18:27
442
Skyroot devine primul unicorn space-tech al Indiei și se pregătește de lansarea pe orbită a rachetei Vikram-1
07.05.2026
18:01
488
Moonshot AI din China atrage o finanțare record de 2 miliarde de dolari și ajunge la o evaluare de 20 de miliarde, pe fondul exploziei cererii pentru modele open-source
07.05.2026
16:47
519
Sistem național antiplagiat obligatoriu pentru toate tezele de licență și master din universitățile moldovenești
528
Kaja Kallas, vicepreședinta Comisiei Europene, vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
08.05.2026
03:04
40
OpenAI introduce modele vocale GPT‑Realtime pentru dialoguri, traduceri și transcrieri în timp real în API
08.05.2026
01:01
306
OpenAI lansează funcția „Trusted Contact” în ChatGPT pentru a alerta persoanele apropiate în caz de risc de autovătămare
07.05.2026
23:34
314
Procesul intentat de Elon Musk scoate la iveală tensiunile dintre profit și siguranță în interiorul OpenAI
07.05.2026
22:03
385
Moldova, lăudată de COELA pentru ritmul reformelor și integrarea în Piața Unică Europeană: Osmochescu mizează pe investițiile UE și conferința din 4 iunie
07.05.2026
20:21
515
Schimbare de ritm: ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, vineri 08.05.2026
07.05.2026
20:00
380
Google lansează pe 19 mai antrenorul de sănătate cu inteligență artificială în noua aplicație Health, pentru 9,99 dolari pe lună
07.05.2026
18:27
439
Skyroot devine primul unicorn space-tech al Indiei și se pregătește de lansarea pe orbită a rachetei Vikram-1
07.05.2026
18:01
485
Moonshot AI din China atrage o finanțare record de 2 miliarde de dolari și ajunge la o evaluare de 20 de miliarde, pe fondul exploziei cererii pentru modele open-source
07.05.2026
16:47
515
Sistem național antiplagiat obligatoriu pentru toate tezele de licență și master din universitățile moldovenești
523
Kaja Kallas, vicepreședinta Comisiei Europene, vine la Chișinău pentru discuții cu Maia Sandu și conferință de presă comună
670
Însoțitoare de zbor KLM, internată la Amsterdam și testată pentru hantavirus după ce soțul i-a murit de aceeași boală
07.05.2026
13:37
639
Maia Sandu discută la Chișinău cu Grupul COELA despre reforme și parcursul european al Republicii Moldova
07.05.2026
11:52
564
MEC lansează seturi standardizate de itemi pentru tezele semestriale la liceu, pentru reducerea birocrației și evaluare unitară la nivel național
07.05.2026
10:49
627
Turc dat în urmărire internațională de Germania, condamnat la 3 ani de închisoare în Moldova pentru acte de identitate false și tentativă de azil ilegal
614
Argentina caută sursa hantavirusului după moartea turiștilor olandezi: anchetă extinsă pe traseul croazierei și verificarea rozătoarelor din Ushuaia
07.05.2026
09:49
963
ULTIMA ORĂ // MAJORITATE COVÂRȘITOARE PENTRU REUNIFICARE: 71,9% dintre români ar vota „PENTRU” Unirea cu Republica Moldova
593
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la Bălți pentru noi proiecte de dezvoltare și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor
07.05.2026
08:24
561
Horoscopul zilei 07.05.2026
06.05.2026
23:58
685
Expansiunea centrelor de date pentru inteligență artificială forțează Microsoft să reevalueze țintele de energie curată
06.05.2026
22:45
745
Cum a pierdut Elon Musk controlul asupra OpenAI: dezvăluirile lui Greg Brockman despre ruptura din 2017 și războiul legal din 2024
06.05.2026
22:23
723
DOJ dezvăluie: grupare de ransomware din Rusia a folosit baze de date guvernamentale pentru a șantaja victimele
06.05.2026
22:05
685
Startup-ul Braintrust confirmă acces neautorizat la AWS și cere tuturor clienților rotația cheilor API
06.05.2026
20:51
844
Ușoară răcorire și cer parțial noros în Republica Moldova, joi 07.05.2026
06.05.2026
20:07
789
Google schimbă căutarea cu AI: sfaturi „de la experți” din Reddit și forumuri online în răspunsurile afișate
06.05.2026
18:40
747
Apple plătește 250 de milioane de dolari pentru a închide procesul privind promisiunile întârziate de AI pentru Siri și iPhone 15-16
OpenAI introduce modele vocale GPT‑Realtime pentru dialoguri, traduceri și transcrieri în timp real în API
Procesul intentat de Elon Musk scoate la iveală tensiunile dintre profit și siguranță în interiorul OpenAI
Moldova, lăudată de COELA pentru ritmul reformelor și integrarea în Piața Unică Europeană: Osmochescu mizează pe investițiile UE și conferința din 4 iunie
Schimbare de ritm: ploi și răcire ușoară în Republica Moldova, vineri 08.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














