05:33:02 19.09.2025
Stiri

DOC // Amenda aplicată unui lider unionist pentru că a participat la întâmpinarea celor 20 de camioane cu ajutor împotriva COVID-19, trimise în R. Moldova de către România, declarată ILEGALĂ

Actualitate 11.09.2020 14:01 Vizualizări1367
DOC // Amenda aplicată unui lider unionist pentru că a participat la întâmpinarea celor 20 de camioane cu ajutor împotriva COVID-19, trimise în R. Moldova de către România, declarată ILEGALĂ

Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a anulat astăzi procesul-verbal întocmit de poliție prin care liderul Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a fost amendat cu 22,5 mii de lei pentru că a participat, pe 7 mai curent, la ceremonia de întâmpinare a convoiului compus din 20 de camioane trimise de către România în R. Moldova cu ajutor în combaterea pandemiei de COVID-19.

Instanța a stabilit lipsa contravenției și a catalogat mărturiile depuse de către martorul oamenilor legii ca fiind „contradictorii și false”.

„Acest dosar reprezintă o ofensă la adresa României și o încercare de a submina curentul și mișcarea românească din Republica Moldova. S-a încercat intimidarea și sancționarea oamenilor care au venit să mulțumească și să aprecieze ajutorul României pentru Republica Moldova. Regimul Dodon a încercat cu disperare să descurajeze orice fel de manifestare a solidarității românești. Din acest motiv nu a fost primit convoiul umanitar al României format din 20 de camioane cu ajutor în Piața Marii Adunări Naționale, ci rușinos, sub podul de la Telecentru”, a comentat Vlad Bilețchi decizia instanței.

CITIȚI și VIDEO // Ceremonia de transmitere a AJUTORULUI UMANITAR oferit de România cetățenilor R. Moldova. Numeroși cetățeni au venit, în pofida pandemiei, să MULȚUMEASCĂ României. „Dumnezeu să binecuvânteze R. Moldova și România”

Unionistul a amintit că, pe 9 mai, la doar două zile după primirea ajutorului din România, în Piața Marii Adunări Naționale a fost permisă și chiar susținută o manifestație de elogiere a trecutului sovietic, permisă de autorități.

„Chiar dacă am sesizat organele de drept în privința încălcării regimului de pandemie în timpul manifestației din 9 mai, cu clipuri video și probe pertinente, nimeni nu a fost tras la răspundere. Iar în cazul ajutorului românesc s-a cusut cu ață albă orice prostie pentru a putea pedepsi”, compară liderul „UNIREA-ODIP”.

Amintim că o asemenea amendă i-a fost aplicată și liderului liberal, Dorin Chirtoacă. Politicianul a anunțat atunci că nu o va plăti și va ajunge până la CtEDO pentru „a opri bătaia de joc” a autorităților.

România ne-a trimis, în primăvara curentă, ajutoare în valoare de 3,5 milioane de euro, constând din 500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5 000 de viziere, 5 000 de ochelari de protecție, 200.000 de mănuși, 2 800 de cutii de medicamente, 10 izolete și cca 80 000 de litri de alcool sanitar.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte