Dmitri Torner, rol IMPORTANT în sportul din R. Moldova. Președintele Federației de Biatlon a fost ales vicepreședinte al CNOS pe domeniul economic și relații externe: „Investiții, parteneriat, cooperare - acesta este algoritmul STRATEGIEI noastre”
2770
Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) a instituit funcția de vicepreședinte pentru economie și relații externe. Această decizie a fost luată astăzi, 29 noiembrie 2023, în cadrul ședinței generale ordinare a CNOS, și este argumentată de necesitatea de a consolida colaborarea cu investitorii, în special pentru dezvoltarea infrastructurii sportive în R. Moldova. Pentru prima dată în funcția de vicepreședinte al CNOS a fost ales șeful unei federații de sporturi de iarnă - președintele Federației de Biatlon, Dmitri Torner.
Sub conducerea lui Dmitri Torner, Federația de Biatlon a reușit să între într-o nouă etapă de cooperare cu Uniunea Internațională de Biatlon (IBU), și a obținut sprijinul „familiei internaționale de biatlon” în planurile de dezvoltare a biatlonului de vară în R. Moldova. În plus, activitatea de pregătire a lotului național pentru competițiile internaționale a fost îmbunătățită semnificativ. Oportunitățile de a găsi parteneri externi pentru CNOS constituie una dintre principalele sarcini ale noul vicepreședinte.
„Bineînțeles, prima prioritate este sistemul de pregătire a sportivilor, pentru care este responsabil statul. Dar, și din partea noastră, trebuie să căutăm soluții pentru a crea condiții și a rezolva cât mai multe probleme legate de acest lucru. Eu înțeleg acest aspect, prin urmare, am o propunere și cred că va găsi sprijin general - să stabilim o nouă funcție în cadrul CNOS, care va fi responsabilă de crearea unei baze economice și de cooperarea cu partenerii externi. Aș dori să propun Adunării Generale candidatura lui Dmitri Torner la funcția de vicepreședinte al CNOS pentru relații economice și externe. În ultima vreme, el a demonstrat deja rezultate semnificative, fiind președintele Federației de Biatlon. Și cred că acesta ne va aduce rezultate pozitive”, a declarat președintele CNOS, Nicolae Juravschi.
De asemenea, el a subliniat că, în noua sa funcție, Dmitri Torner va putea să realizeze o comunicare eficientă cu eventualii sponsori și investitori.
„Astăzi, pentru mine începe o nouă etapă, sper că și pentru sportul moldovenesc la fel. Trebuie să elaborăm noi modele de lucru cu investitorii și sponsorii. Ei trebuie să vrea să investească în dezvoltarea infrastructurii sportive. Investiții, parteneriat, cooperare, beneficii reciproce - acesta este algoritmul strategiei noastre de scalare a sportului moldovenesc. Calea spre prosperitatea R. Moldova trece prin dezvoltarea sportului. Consider că aceasta este sarcina mea principală”, a subliniat proaspătul vicepreședinte al CNOS, Dmitri Torner.
Dmitri Torner a fost ales președintele al Federației de Biatlon a R. Moldova în ianuarie 2021. Timp de doi ani, el a reușit să rezolve multe probleme organizatorice și financiare ale echipei naționale. Sportivii moldoveni și-au îmbunătățit semnificativ rezultatele: la Campionatul European de Biatlon din 2022 Alina Stremous a obținut medalii de aur și argint, iar R. Moldova a ocupat locul trei în clasamentul de medalii al Campionatului European. În acest an, echipa de juniori s-a calificat la Jocurile Olimpice de Tineret din 2024. În sezonul de iarnă 2023/2024, în cadrul Cupei Mondiale, naționala de biatlon R. Moldova va evolua pentru prima dată în echipament cu elemente ale simbolurilor naționale.
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















