Discuții APRINSE în Parlament între Andrian Candu și Alina Zotea. A intervenit și Mihai Ghimpu. Care a fost mărul discordiei
2132
Deputatul Partidului Liberal (PL), Alina Zotea, i-a cerut astăzi, în plenul Legislativului, explicații spicherului Andrian Candu vizavi de arborii tăiați în spatele clădirii Parlamentului.
Potrivit Alinei Zotea, mai mulți arbori „sănătoși” au fost tăiați ca să fie amenajată o parcare „pentru comoditatea deputaților”.
Andrian Candu i-a transmis Alinei Zotea că o parte din arborii defrișați erau „bolnavi”, iar pentru a compensa se vor planta alți arbori în fața clădirii Parlamentului.
Alina Zotea a venit cu mai multe reproșuri la adresa lui Candu, iar ultimul i-a amintit că această problemă s-a discutat la Biroul permanent al Parlamentului și, dacă reprezentantul PL avea să fie prezent, atunci afla toate detaliile. „În Biroul Permanent aveți reprezentant, care cu regret nu prea vine la ședințe. Asta e lipsă de disciplină”, a spus mai apăsat Candu.
Peste câteva minute a intervenit și cel vizat, liberalul Mihai Ghimpu, care i-a reproșat lui Candu că nu e director de întreprindere ca să vorbească de disciplină în cazul său.
„Am înțeles că vi-i dor de mine. Dvs. ați zis că arborii defrișați erau bolnavi, dar să mergem cu toții afară și să vedem că erau vii și sănătoși. Nu sunteți director de întreprindere ca să-mi vorbiți mie de disciplină. Sunteți doar spicher. Eu răspund de prezența mea”, a răbufnit Ghimpu.
19.12.2025
19:18
125
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
13:58
462
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
18.12.2025
20:49
830
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
777
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
16.12.2025
18:25
1214
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
1341
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
1189
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
1121
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
2107
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1274
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
19.12.2025
19:56
51
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
124
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
229
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
266
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
485
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
366
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
318
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
356
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
496
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
461
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
412
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
462
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
429
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
618
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
517
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
448
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
502
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
442
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
474
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
477
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
543
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
543
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
594
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
587
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
782
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
792
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














