13:10:26 24.08.2025
Stiri

Directorul SA „Apă-Canal Cahul” și administratorul unei companii private, REȚINUȚI: Favorizări la o licitație de un MILION în schimbul unei vacanțe de familie

Actualitate 11.05.2022 17:19 Vizualizări1658
Directorul SA „Apă-Canal Cahul” și administratorul unei companii private, REȚINUȚI: Favorizări la o licitație de un MILION în schimbul unei vacanțe de familie

Ar fi favorizat un agent economic la o licitație publică și a fost răsplătit cu achitarea unei vacanțe pentru familia sa.

Directorul SA „Apă-Canal Cahul” și administratorul unei companii private au fost reținuți în după-amiaza zilei de miercuri, 11 mai, pentru fapte de corupție.

Procuratura Anticorupție anunță că cei doi sunt vizați în cadrul unei cauze penale pornite pentru corupere pasivă, corupere activă și abuz în serviciu săvârșit de o persoană cu funcție de demnitate publică, din interes material.

Mai exact, SA „Apa-Canal” Cahul a contractat în anul 2021 servicii în sumă de 23 000 de lei de la o întreprindere individuală pentru pregătirea setului de acte necesar pentru participare la licitația organizată de o asociație obștească și finanțată din fonduri europene, care se referea la executarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apeduct în satul Văleni din raionul Cahul, în sumă de aproximativ 1 000 000 de lei.

Întreprinderea SA „Apă Canal Cahul” a fost cea care a câștigat licitația și urma să asigure lucrările de construcție a porțiunii de apeduct. Însă, contrar contractului semnat cu asociația obștească, prin care se interzicea cedarea obiectului către alți antreprenori, directorul întreprinderii ar fi semnat un contract de subantrepriză cu un agent economic, administratorul căruia îi este apropiat, și l-ar fi împuternicit să execute lucrările, chiar dacă acesta nu avea licență pentru desfășurarea unui asemenea gen de activitate.

În cadrul investigațiilor s-a constatat că, pentru favorizarea agentului economic, directorul întreprinderii „Apă-Canal Cahul” ar fi primit drept recompensă o foaie turistică pentru vacanța familiei sale, care a fost achitată de către compania antreprenorului favorizat.

Prin acțiunile lor, suspecții ar fi prejudiciat asociația obștească și interesele localității, lucrările fiind executate cu încălcarea normelor tehnice și contrar obligațiilor prevăzute de contract.

Autor:
Stiri relevante
24.08.2025 08:01 391 Horoscopul zilei 24.08.2025
Top stiri
24.08.2025 08:01 370 Horoscopul zilei 24.08.2025

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte