Din planul economic de 37 de miliarde de euro al UE, România va primi a patra cea mai mare sumă, după Polonia, Ungaria și Spania, dar înaintea Italiei, Franței sau Germaniei
1170
Din planul de ajutor economic de 37 de miliarde de euro propus de către Comisia Europeană și intitulat Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative), cele 3,1 miliarde de euro de care urmează să beneficieze România reprezintă a patra cea mai mare alocare națională pentru un stat membru în lupta împotriva consecințelor socio-economice asociate pandemiei cu noul coronavirus.
Conform unui tabel al Comisiei Europene consultat de CaleaEuropeană.ro, României îi sunt alocate 3,079 de miliarde de euro. Dintre acestea, 491 de milioane de euro reprezintă sume eliberate ca lichidități, iar 2,588 miliarde de euro corespund bugetului Uniunii Europene.
Singurele țări care devansează România în ce privește finanțarea alocată acestei inițiative sunt Polonia (7,435 miliarde de euro), Ungaria (5,6 miliarde de euro) și Spania (4,145 miliarde de euro).
În schimb, România va primi mai mulți bani decât Italia, Franța sau Germania în cadrul acestei inițiative.
Astfel, prima coloană reprezintă lichiditățile care provin din sumele de prefinanțare ce nu au fost cheltuite din fondurile de coeziune ale UE pe care statele membre ar trebui să le ramburseze în mod normal la bugetul UE până la sfârșitul lunii iunie 2020. Cea de-a doua coloană este dată cofinanțarea din bugetul UE care ar fi disponibilă dacă lichiditățile menționate anterior sunt utilizate pentru a finanța răspunsul economic împotriva efectelor noului coronavirus. Coloana a treia reprezintă totalul primelor două, fără a fi necesară alocarea unor bani suplimentari din fondurile naționale.
Coloana a patra reprezintă finanțări separate și sunt sume rămase din totatul Fondurilor de Investiții și Structurale Europene.

Comisia Europeană precizează că alocările naționale depind de sumele pe care statele membre trebuiau să le ramburseze Comisiei în acest an. Acestea depind de dimensiunea anvelopei bugetare pentru coeziune și de viteza de implementare.
Practic, lichiditățile de 491 de milioane de euro pentru România provin din sumele de prefinanțare ce nu au fost cheltuite din fondurile de coeziune ale UE pe care statele membre ar trebui să le ramburseze în mod normal la bugetul UE până la sfârșitul lunii iunie 2020.
Suma de 2,588 de miliarde de euro reprezintă reprezintă cofinanțarea din bugetul UE care ar fi disponibilă dacă lichiditățile menționate anterior sunt utilizate pentru a finanța răspunsul economic împotriva efectelor noului coronavirus.
Comisia Europeană mai precizează că raportul dintre cele două tipuri de alocări variază de la un stat membru la altul, deoarece ratele de cofinanțare variază și de la o țară a UE la alta. De fapt, acestea depind de prosperitatea relativă a statelor membre ale UE.
Pachetul propus de Comisia Europeană și denumit Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative) a fost aprobat de Parlamentul European într-o sesiune plenară extraordinară ce avut loc la 26 martie, iar conform unei decizii formale a Consiliului, planul va intra în vigoare la 1 aprilie 2020.
23.12.2025
21:20
340
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
461
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
390
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
458
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
387
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
499
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
504
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
454
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
593
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
487
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
21:20
321
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
448
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
375
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
440
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
376
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
490
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
493
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
447
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
586
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
481
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
496
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
477
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
532
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
558
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
620
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
549
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
660
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
792
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1085
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
910
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
698
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
814
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
846
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
797
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
828
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














