Din 2026, elevii de clasa a IV-a revin la note la Limba română, Limba străină și Matematică în baza noii metodologii de evaluare
1081
Începând cu 1 septembrie 2026, în clasa a IV-a vor fi reintroduse notele la disciplinele Limba și literatura română, Limba străină și Matematică. Această măsură marchează schimbarea unui sistem aplicat timp de aproape zece ani, perioadă în care elevii din învățământul primar au fost evaluați exclusiv prin descriptori de performanță și prin calificative, precum „foarte bine”, „bine” sau „suficient”.
„Noua metodologie propune un sistem de evaluare mai clar, mai coerent și mai apropiat de nevoile reale ale elevilor și profesorilor. Pilotarea ne-a arătat că această schimbare facilitează tranziția către gimnaziu, iar opiniile exprimate de cadrele didactice ne-au ajutat să definitivăm un document echilibrat, aplicabil și adaptat realităților din școli. Ne dorim ca evaluarea să fie, înainte de toate, un instrument care sprijină învățarea și progresul fiecărui copil”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Înainte de aprobare, metodologia a fost testată printr-un amplu proces de pilotare desfășurat pe parcursul anului de studii 2025-2026. Acesta a permis verificarea în condiții reale a noilor prevederi, înainte ca ele să fie extinse la nivel național și să devină obligatorii pentru toate școlile.
Procesul de pilotare a inclus 268 de instituții de învățământ cu predare în limbile română și rusă și a antrenat aproximativ 2.500 de cadre didactice din învățământul primar – învățători, profesori de limbi străine, educație muzicală, educație fizică și limba română pentru alolingvi. Astfel, au fost acoperite contexte școlare diverse, ceea ce a permis o evaluare mai nuanțată a impactului noii metodologii.
Pe durata pilotării au fost organizate evenimente raionale la care au participat peste 2.300 de cadre didactice, precum și seminare metodologice dedicate procedeului „Recuperare”. Au avut loc sesiuni permanente de consultanță pentru profesori și o masă rotundă națională privind autoevaluarea în contextul aplicării noilor reguli. În paralel, au fost elaborate instrumente de monitorizare, au fost observate direct 141 de lecții în 49 de instituții de învățământ și au fost colectate numeroase propuneri de îmbunătățire din partea cadrelor didactice.
Rezultatele pilotării au confirmat necesitatea modernizării sistemului de evaluare și au demonstrat că noile prevederi pot fi aplicate în mod real în practica școlară. Totodată, experiența acumulată în școli și recomandările formulate de profesori au stat la baza versiunii finale a metodologiei aprobate de minister, adaptând documentul la necesitățile concrete ale elevilor și ale dascălilor.
Noua Metodologie de evaluare a rezultatelor învățării în învățământul primar va fi aplicată în toate instituțiile de învățământ general din Republica Moldova începând cu anul de studii 2026-2027. Ea va reglementa modul de acordare a notelor, utilizarea calificativelor și combinarea acestora cu descrieri ale performanței, cu scopul de a susține mai bine parcursul educațional al elevilor.
Anunțul privind consultarea publică a Metodologiei de evaluare a rezultatelor învățării în clasele primare a fost publicat pentru consultare publică: https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/14670
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
04.11.2026
17:59
04.11.2026
17:57
04.11.2026
17:13
04.11.2026
17:02
04.11.2026
16:50
04.11.2026
16:48
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:34
04.11.2026
16:28
04.11.2026
16:23
04.11.2026
16:12
04.11.2026
16:09
04.11.2026
15:33
04.11.2026
15:27
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane















