Diaconia lansează Campania de Crăciun în susținerea mamelor și copiilor aflați în impas: Cum și unde vă puteți implica
Diaconia, structura socială a Mitropoliei Basarabiei, a lansat, în Ajun de Crăciun, Campania devenită o tradiție - „În brațele mamei”.
Evenimentul are drept scop sensibilizarea societății și implicarea în sprijinul mamelor și copiilor asistați în Centrul Maternal „În brațele mamei”, persoanele fizice și companiile fiind invitate să aleagă o formă potrivită de implicare pentru a susține campania de caritate.
„Crăciunul este perioada în care se întâmplă minuni, perioada bucuriei de a-i avea pe cei dragi alături și de a-i face fericiți. Astfel, ne dorim și pentru mamele și copiii din Centrul Maternal să prelungim cât mai mult această stare de sărbătoare, în care să se simtă iubiți, protejați și susținuți. Campania este o ocazie să ne unim eforturile pentru a fi alături de mamele minore, mamele din familii social-vulnerabile, rămase singure în prag de iarnă cu un copil în brațe, pentru care Centrul Maternal este acum acasă”, afirmă Mihaela Belei, coordonatoarea Programului „În brațele mamei”.
Centrul Maternal a fost înființat în anul 2011, din dorința de a oferi mamelor și pruncilor aflați în impas un spațiu sigur și confortabil pentru a rămâne alături. Ghidate de echipă, mamele aflate aici învață zilnic cum să depășească toate greutățile și să rămână aproape de copii.
Pe parcursul a 12 ani de activitate a Centrului Maternal, 184 de mame au fost ajutate să îşi păstreze pruncii alături. Pentru fiecare caz, Misiunea Socială „Diaconia”, cu sprijinul partenerilor și oamenilor de bună credință, identifică și asigură soluții complexe: de la prevenirea abandonului copiilor până la reintegrarea în comunitate.
Ediția din acest an a campaniei va continua până la finele lunii decembrie.
Pe 9 decembrie, în incinta Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”, va avea loc o lansare de carte în scop caritabil: România Necunoscută de Cristina Herea-Chiciu. Va fi un eveniment dedicat nu doar promovării cărții, ci și sensibilizării publicului față de realitățile dificile cu care se confruntă mamele aflate în situații dificile. Fiecare carte achiziționată, înseamnă un sprijin pentru cuplurile mamă-copil asistate de Diaconia.
Pe 16 decembrie, la Port Mall va avea loc târgul de caritate „De la mame pentru mame”. În cadrul evenimentului, o comunitate de 7 femei, persoane publice care sunt și mame, vor expune spre vânzare obiecte personale precum haine, accesorii, jucării și decoruri de Crăciun. Prin procurarea acestor articole de solidaritate, participanții la eveniment, la fel, vor avea ocazia să ajute beneficiarii programului „În brațele mamei”.
Pe lângă cele două evenimente, doritorii au la dispoziție și alte modalități de a susține cauza:
- Echipele de angajați sunt invitate să aleagă felicitări personalizate pentru a le oferi clienților și partenerilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă. În 2022, Diaconia a realizat 5 000 de produse de solidaritate de acest tip.
- Atât persoanele fizice, cât și agenții economici, prin donații financiare directe, pot acoperi costurile de asistență ale cuplurilor mamă-copil în Centrul Maternal: 12 000 lei înseamnă o lună de grijă și asistență complexă pentru un cuplu mamă – copil, iar 400 – o zi de sprijin pentru o mamă și pruncul ei.
- Devenind Patronul proiectelor Diaconiei sau utilizând terminalele de plată Qiwi, MMPS puteți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.
Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 061 058 777 sau la email: comunicare@diaconia.md.
La ediția din 2022 a campaniei desfășurate de Diaconia, au fost colectați cca 280 de mii de lei în sprijinul mamelor de la Centrul Maternal.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”