DEZVĂLUIRI // Cum a fost CAPTURAT Joaquin „El Chapo” Guzman, cel mai periculos interlop
2029
Celebrul interlop mexican Joaquin „El Chapo” Guzman i-a acordat un interviu actorului Sean Penn după ce a evadat, în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană, şi urmează să fie extrădat în Statele Unite, după ce a fost arestat vineri în timp ce îşi pregătea filmul biografic, relatează CNN.
Autorităţile mexicane au anunţat că îl vor extrăda pe Joaquin „El Chapo” Guzman în Statele Unite, unde este acuzat de trafic de droguri în legătură cu cartelul pe care îl conduce.
„Din moment ce Guzman Loera a fost recapturat, ar trebui demarate procedurile de extrădare”, a informat Biroul procurorului general al Mexicului într-un comunicat.
Procurorul general Arely Gomez a menţionat că autorităţile americane au cerut extrădarea lui Guzman încă din 16 iunie 2015, cu puţin înainte ca acesta să evadeze pentru a doua oară dintr-o închisoare mexicană, în iulie, scrie Mediafax.
La trei luni după ce a evadat, Guzman i-a acordat un interviu actorului american Sean Penn pentru revista Rolling Stone, în care a vorbit despre operaţiunile sale cu droguri, afirmând că furnizează „mai multă heroină, metamfetamină, cocaină şi marijuana decât oricine din lume”.
El a vorbit câteva ore cu Sean Penn, care l-a intervievat în timpul unei întâlniri secrete în jungla mexicană. El a răspuns unor întrebări ulterioare câteva săptămâni mai târziu, care i-au fost transmise printr-un intermediar. Răspunsurile au fost incluse într-o înregistrare video pe care i-a trimis-o lui Penn.
„Am o flotă de submarine, avioane, camioane şi bărci”, i-a spus Guzman lui Penn, în interviul care a fost postat online sâmbătă.
Guzman a fost localizat şi în final capturat pentru că reprezentanţii săi au contactat producători şi actori pentru a realiza un film biografic dedicat liderului interlop, potrivit procurorului general mexican.
„Un alt aspect important care ne-a ajutat să-l localizăm a fost descoperirea intenţiei lui Guzman Loera de a face un film biografic, prin stabilirea unor contacte cu actori şi producători, ceea ce a format o nouă linie de investigaţie”, a precizat Gomez.
Cel mai probabil, la Hollywood se va realilza un film despre El Chapo, aşa cum a fost şi în cazul altor baroni ai drogurilor, ca Pablo Escobar, dar Guzman nu va avea o legătură directă cu producţia, pentru că acesta a revenit la închisoarea de maximă securitate din care a evadat în urmă cu şase luni.
Doi oficiali americani au declarat că monitorizarea comunicaţiilor unor apropiaţi ai lui Guzman, inclusiv a telefoanelor mobile şi a mesajelor electronice, a fost critică în capturarea lui.
Statele Unite au împărtăşit informaţii secrete cu Mexicul, dar operaţiunea a fost efectuată exclusiv de autorităţile mexicane, au precizat oficialii americani.
Joaquin Guzman, alias „El Chapo”, a evadat în iulie 2015 din Penitenciarul de maximă securitate Altiplano, el fugind printr-un tunel săpat de membrii cartelului de droguri pe care îl conduce.
El a fost capturat vineri după ce forţele mexicane au luat cu asalt o casă din oraşul de coastă Los Mochis, situat în statul său natal Sinaloa. Casa era supravegheată de o lună, a declarat procurorul general Arely Gomez. Guzman a sosit la locuinţă joi, iar autorităţile au declanşat operaţiunea vineri dimineaţa.
Forţele mexicane au fost vizate de focuri de armă din interiorul casei, potrivit lui Gomez. Cinci suspecţi au murit şi şase au fost arestaţi, în timp ce un membru al forţelor mexicane a fost rănit.
În timpul schimbului de focuri, Guzman şi un adjunct al său au fugit printr-un tunel care ducea în sistemul de canalizare al oraşului. Soldaţii i-au urmărit prin tunelurile sistemului de canalizare, dar el a reuşit să iasă la suprafaţă şi a furat o maşină. Guzman a fost pe punctul de a scăpa din nou, dar autorităţile au localizat maşina pe o autostradă din afara oraşului şi l-au capturat.
Arestarea lui Guzman a fost anunţată pe Twitter de preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, care a scris: „Misiune îndeplinită: l-am capturat. Îi informez pe cetăţenii mexicani că Joaquin Guzman Loera a fost arestat”.
După numai câteva ore, fiii liderului interlop, Alfredo Guzman şi Ivan Archivaldo Guzman, au postat pe Twitter mai multe mesaje de ameninţare la adresa autorităţilor mexicane.
„Nu ştiţi ce aţi făcut sau mizeria în care v-aţi băgat”, a scris Ivan Archivaldo Guzman pe contul său de Twitter, într-un mesaj adresat forţelor speciale, care l-au capturat pe tatăl său.
19.12.2025
12:37
54
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
219
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
247
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
260
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
301
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
385
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
401
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
449
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
460
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
656
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
715
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
19.12.2025
12:15
0
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
180
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
195
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
274
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
362
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
372
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
429
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
438
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
627
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
697
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
718
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
18.12.2025
20:48
678
Maia Sandu aduce un omagiu Poliției Naționale la aniversarea de 35 de ani: Devotament și profesionalism în fața provocărilor moderne ale Republicii Moldova
18.12.2025
20:10
705
Noua eră multipolară impune reforme urgente pentru UE: Apelul lui Tony Blair și Jamie Dimon pentru securitate și integrare economică
18.12.2025
19:33
624
Orban respinge ideea utilizării activelor rusești înghețate pentru Ucraina, cerând pași spre pace
18.12.2025
19:10
692
Tusk și Zelenski în apel disperat pentru utilizarea activelor rusești: Europa este la răscruce în sprijinul Ucrainei!
18.12.2025
18:48
555
Premierul Alexandru Munteanu impulsionează modernizarea educației la Liceul „Nicolai Tretiakov” din Comrat, susținând inovația și incluziunea prin centre educaționale avansate.
745
Ministrul Vladimir Bolea inspectează șantierele feroviare din sudul țării: progres semnificativ pentru conectivitatea regională
18.12.2025
18:12
633
Ministerul Dezvoltării finalizează planul pentru sprijinirea antreprenoriatului până în 2027
18.12.2025
18:01
523
Programul „Investim în directori” catalizează transformarea managerială în educație: concluzii și perspective de viitor
18.12.2025
17:55
637
Ce companii aeriene sunt cu adevărat generoase de Crăciun? Topul operatorilor care permit transportul gratuit al cadourilor în 2025
18.12.2025
17:32
1996
ULTIMA ORĂ, VIDEO // O dronă rusească a DISTRUS un pod care asigură traversarea peste râul Nistru. Activitatea punctelor de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Tudora-Starokazacie este sistată
18.12.2025
16:35
634
Regiunea Transnistreană în criză de gaz: stare de urgență economică reînnoită pentru 30 de zile, provocată de blocajul gazelor
18.12.2025
14:41
15995
VIDEO // El este polițistul EROU, care l-a pus la punct pe un locuitor al R. Moldova, care îi cerea să-i vorbească în RUSĂ: „Este necesar să apărăm și să consolidăm valorile naționale, limba ROMÂNĂ, deoarece acestea ne definesc identitatea”
18.12.2025
14:30
700
Protest în forță al fermierilor la Bruxelles: tunuri cu apă și gaze lacrimogene în plină reuniune a liderilor UE
18.12.2025
13:23
832
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














