01:12:12 30.07.2025
Stiri

Descoperirea uluitoare făcută de un copil din Germania în mansarda bunicului

International 04.08.2013 14:03 Vizualizări1595
Descoperirea uluitoare făcută de un copil din Germania în mansarda bunicului ailymail.co.uk
Un băiat în vârstă de 10 ani din Germania a descoperit în mansarda bunicului, într-un cufăr din lemn, o mumie egipteană, notează Daily Mail, citat de Gandul.info.

Potrivit cotidianului britanic, Alexander Kettler a găsit o mumie în interiorul unui sarcofag, într-un colţ întunecat al casei bunicului său. Mumia ar fi stat în casa respectivă timp de patru decenii. Lutz Wolfgang Kettler, tatăl copilului, intenţionează să supună mumia unei expertize la Berlin pentru a se vedea dacă este sau nu autentică.

Dincolo de corpul mumificat, în sarcofag a mai fost găsit o mască a morţii şi un borcan canopic, recipient folosit în Egipt, în antichitate, pentru depozitarea organelor. Tatăl băiatului crede că sarcofagul şi borcanul sunt false, dar există o probabilitate destul de mare ca mumia să fie reală. Bărbatul a precizat că tatăl său a călătorit în nordul Africii în jurul anului 1950, iar atunci când a revenit acasă s-a întors cu un cufăr misterios. Acesta a menţionat că tatăl lui nu a vorbit niciodată despre ce conţine cufărul respectiv.

Jurnaliştii de la Daily Mail au cerut opinia unor experţi pentru a afla cum poate fi identificată o mumie reală, iar specialiştii au spus că testele realizate cu raze X pot oferi un răspuns la întrebarea dacă mumia descoperită de băiatul din Germania este una autentică sau un fals.
Autor: Mariana Rață
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte