Deputații, în vacanță: Vor reveni la muncă pe 15 ianuarie
2267
Sesiunea se toamnă - iarnă a Parlamentului s-a încheiat joi, 28 decembrie, iar deputații vor reveni la muncă pe 15 ianuarie 2024.
„2023 a fost un an bun, deși l-am început un pic încordat, cu încercări de a clătina barca, cu mulți bandiți în stradă, plătiți de la Kremlin, dar noi am rezistat! Am reușit să păstrăm stabilitatea, calmul, pacea în societate, ceea ce nu-și doreau cei care lipsesc din sala aceasta și care nici măcar nu au sentimentul de a se bucura de succesul țării lor. (...) Am activat un an în regim de situație excepțională, dar a trebuit, pentru că țara era în mare pericol și a trebuit să explicăm acest lucru, am explicat și au înțeles”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în discursul ținut la final de sesiune.
Spicherul le-a mulțumit tuturor cetățenilor R. Moldova.
„Vreau să mulțumesc profesorilor, educatorilor, care și-au făcut bine meseria la locul lor de muncă. Vreau să le mulțumesc polițiștilor, care au avut o sarcină foarte complicată: Poliția de Frontieră, care se află în topul de încredere al instituțiilor și sunt cei cu care dau ochii cei care revin acasă sau oaspeții noștri. Vreau să mulțumesc primarilor, care au fost primari până la alegerile locale și noilor primari, consilierilor locali, care sunt lideri de opinie, care sunt oameni-reper în localități și transmit mesajele despre cât de importantă este integrarea europeană. Vreau să mulțumesc pensionarilor noștri, seniorilor care ne-au susținut, au fost alături de noi, au mers din sat în sat, din oraș în oraș, au fost uneori mai rezistenți decât noi.
Vreau să le mulțumesc diplomaților noștri, care au dus o muncă enormă din capitală în capitală, din birourile și oficiile partenerilor noștri europeni pentru a convinge, pentru a explica multe decizii pe care noi le-am adoptat. O lecție pe care am învățat-o cu toții: Nu este suficient să votezi, să elaborezi o strategie, o lege, e și mai important să o explici!
Medicii noștri care fac un lucru extraordinar, pentru toți acești oameni un mare mulțumesc!
Angajamentul nostru este unul ferm – noi o să facem tot posibilul să le mărim salariile, pensiile, pentru că oamenii merită și trebuie să simtă cât mai repede bunăstarea, pentru aceasta este jertfa pe care noi încercăm să o explicăm. Noi vom face totul pentru a aduce bunăstarea în Republica Moldova”, a afirmat Igor Grosu.
Potrivit Regulamentului Parlamentului, legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
19.10.2026
17:39
19.10.2026
17:36
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
16:51
19.10.2026
16:20
19.10.2026
15:41
19.10.2026
15:31
19.10.2026
13:52
19.10.2026
13:16
19.10.2026
13:09
19.10.2026
13:01
19.10.2026
12:25
19.10.2026
12:15
19.10.2026
10:34
19.10.2026
10:00
19.10.2026
09:28
19.10.2026
08:52
19.10.2026
06:55
19.10.2026
06:02
18.10.2026
23:47
18.10.2026
20:28
18.10.2026
19:25
18.10.2026
19:17
18.10.2026
13:44
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
















