Deputații de la PLDM care se tem de anticipate. Șapte anunță că vor vota guvernul: „R. Moldova are nevoie de stabilitate”
1707
Deputații liberal-democrați Vladimir Hotineanu, Ion Bălan, Ștefan Creangă, Nae-Simion Pleșca, Gheorghe Mocanu, Mihaela Spatari și Aliona Goţa au semnat astăzi o declarație prin care anunță că vor vota pentru un premier democrat, pentru că nu își doresc alegeri anticipate.
Astfel, cei șapte deputați vor face parte dintr-o coaliție cu democrații, transfugii comuniști și liberalii, dar nu anunță dacă vor părăsi fracțiunea parlamentară a PLDM.
Iată declarația semnată de cei șapte legislatori:
„Republica Moldova se află într-o criză fără precedent. Criza financiar-bancară s-a transformat în una politică și socială și riscă să aibă în perioada imediat următoare efecte dezastruoase asupra ţării. Totodată, ţinând cont de luptele geopolitice din regiune, continuarea crizei politice ar putea stopa pentru totdeauna direcţia de integrare europeană a ţării sau cel puţin pentru perioade nedeterminate.
Partidele politice care se opun vectorului european și pledează pentru avansarea cu pași rapizi spre est, pentru integrarea Moldovei într-o Uniune Vamală compromisă, dar și pentru federalizarea ţării, își doresc aruncarea imediată a Republicii Moldova în alegeri anticipate și formarea ulterioară a unei noi majorităţi anti-europene. Federalizarea ţării și întreg scenariul care se dorește a fi pus în aplicare ar însemna o catastrofă pentru cetăţenii ţării noastre.
Credem că în acest moment crucial Republica Moldova are nevoie de stabilitate mai mult ca oricând. Aceasta ar permite implementarea Agendei de Asociere la Uniunea Europeană, dezgheţarea relaţiilor cu partenerii externi, deblocarea resurselor financiare, atât de necesare pentru depășirea crizei economice, și, cel mai important, onorarea promisiunilor făcute cetăţenilor Republicii Moldova.
În interiorul Partidului Liberal Democrat din Moldova, opiniile s-au divizat, cu regret, în două: o parte care susţine scenariul opoziţiei și al unor eventuale alegeri anticipate și o alta, care consideră că trebuie să participe la formarea majorităţii parlamentare.
Ţinând cont de angajamentele făcute în timpul campaniilor electorale anterioare, inclusiv din 2014, de crizele politice fără număr din ultimii șase ani, dar și de recomandările partenerilor externi, declarăm că susţinem formarea unei majorităţi parlamentare în scopul implementării Agendei de Asociere și continuării cursului de integrare europeană a Republicii Moldova.
Conștientizăm divizarea opiniei publice la acest subiect. Însă, considerăm că oferirea unei stabilităţii politice ar permite Republicii Moldova depășirea ciclurilor continue de crize politice din ultimii ani, implementarea promisiunilor făcute, readucerea ordinii în structurile de stat, dar și oferirea unei speranţe de dezvoltare pentru Moldova.
Momentul politic actual impune politicienii mai mult ca niciodată să plaseze cu adevărat interesele și a bunăstarea oamenilor deasupra interesului politic și de partid.
Suntem convinși că Republica Moldova trebuie să aibă un guvern format. Doar participând la această majoritate putem influenţa deciziile privind direcţia de dezvoltare a ţării. Dincolo de interesele politicianiste, de jocurile de imagine și de poziţionarea politică, de încercările precedente, din start știut eșuate de formare a unui guvern, cetăţenii Republicii Moldova au nevoie de stabilitate, siguranţă și de speranţa unei schimbări reale spre mai bine”.
PLDM are 19 mandate în Parlament.
16.12.2025
18:25
763
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
16:28
840
Maia Sandu la lansarea Comisiei de Reclamații pentru Ucraina: avertisment despre pericolul nepedepsei agresiunii rusești
16.12.2025
14:10
885
Premierul Alexandru Munteanu subliniază la Forumul Justiției: Moldova trebuie să-și întărească sistemul juridic pentru un viitor european prosper
16.12.2025
13:46
783
Maia Sandu și Volodymyr Zelenskyy, întâlnire strategică la Haga pentru pace și integrare europeană
15.12.2025
19:02
1958
Maia Sandu deschide Conferința la Haga pentru instituirea Comisiei de Reclamații privind Ucraina
15.12.2025
17:50
1054
ULTIMA ORĂ // Guvernul R. Moldova va deveni PROPRIETAR al infrastructurii petroliere aeroportuare. Autoritățile REFUZĂ să aprobe activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul R. Moldova
15.12.2025
15:54
906
Maia Sandu la Atena: pași importanți pentru aderarea la UE și consolidarea securității energetice a Moldovei
15.12.2025
09:18
1282
Putin vrea să-i trimită la RĂZBOI pe moldovenii care solicită permis de ședere sau cetățeania rusească. „Condițile speciale” oferite de ruși ar putea fi o mare capcană
891
Maia Sandu urează poporului evreu din Moldova un Hanukkah plin de lumină și speranță
1428
Maia Sandu în vizită oficială în Grecia pentru întărirea relațiilor bilaterale și discuții despre parcursul european al Republicii Moldova
17.12.2025
22:36
429
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
611
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
534
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
441
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
469
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
548
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
457
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
539
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
530
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
614
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
684
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
453
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
487
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
799
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
548
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
643
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
528
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
561
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
494
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
484
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
654
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
528
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
569
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
546
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
594
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














