Deputat PAS: „Amplasarea radarelor moderne pe teritoriul R. Moldova are rost numai în cazul dacă vom participa cu ele la constituirea unui sistem regional/ colectiv de apărare antiaeriană – cu Ucraina în primul rând, dacă nu și cu NATO”
2600
Acum mai bine de un an, spațiul aerian al R. Moldova a fost survolat ilegal de rachete rusești în drumul lor către ținte ucrainene, iar „noi tot ne scărpinăm la cefele suverane”, în condițiile în care o parte a teritoriului național este ocupat „de aceleași trupe rusești”, și-a exprimat nemulțumirea - „mi-e cam lehamite” - deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Deputatul partidului aflat la guvernare crede că sistemul de apărare aeriană cumpărat recent din Franța este insuficient pentru a asigura securitatea aeriană a R. Moldova, iar amplasarea unor radare moderne pe teritoriul Republicii Moldova ar avea rost numai în cazul în care vom participa cu ele la constituirea unui sistem regional sau colectiv de apărare antiaeriană „cu Ucraina în primul rând, dacă nu și cu NATO”.
„10 octombrie 2022 – trei rachete de croazieră rusești, lansate din Marea Neagră împotriva Ucrainei, premeditat au fost programate să survoleze spațiul aerian al Republicii Moldova. Și au survolat spațiul aerian suveran al Republicii Moldova fără nicio problemă! Deoarece militarii-criminali ruși erau și sunt perfect conștienți de faptul că în Republica Moldova sunt mai mulți generali, pe când sistemul de apărare antiaeriană lipsește cu desăvârșire! Și, iată, carul s-a urnit din loc! Republica Moldova a început să procure radare moderne! La 20 decembrie 2023, Guvernul R. Moldova a anunțat că a primit un sistem de apărare aeriană cumpărat din Franța, ca parte din efortul mai amplu de modernizare a forțelor armate pe fondul războiului din Ucraina. Cu o singură precizare – e vorba doar de radar modern, care este destinat monitorizării spațiului aerian, detectării obiectelor zburătoare și... atât! Deoarece niciun radar nu interceptează și nu doboară nimic!”, observă Nantoi.
Descriind atacurile Federației Ruse împotriva Ucrainei, deputatul întreabă „care e distanța de la procurarea radarelor moderne pentru monitorizarea spațiului aerian și până la asigurarea capacității Republicii Moldova de a-și apăra cetățenii de mașinăria zburătoare ucigașă a Rusiei?”: „Nu mă refer la aspectul pur financiar – o singură baterie „Patriot” recent produsă costă peste 1 miliard de dolari, cu 400 de milioane de dolari pentru sistem şi 690 de milioane de dolari pentru rachetele dintr-o baterie. E vorba de factorul tehnico-militar - securitatea reală presupune crearea unui sistem eșalonat de apărare antiaeriană - și pentru linia frontului cu stolurile de drone-kamikaze, și pentru infrastrucutra critică etc.”.
Oazu Nantoi a ținut să amintească Hotărârea Curții Constituționale de pe 2 mai 2017 privind interpretarea articolului 11 din Constituție despre neutralitatea permanentă, potrivit căreia „în cazul unei amenințări la adresa unor valori fundamentale constituționale precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora”.
„Prin urmare, în opinia mea umilă, amplasarea radarelor moderne pe teritoriul Republicii Moldova are rost numai în cazul dacă Republica Moldova va participa cu ele, în calitate de prim pas, la constituirea unui sistem regional/colectiv de apărare anti-aeriană – cu Ucraina în primul rând, dacă nu și cu NATO. Azi totul ce poate doborî ținte aeriene este destinat Ucrainei. Însă, poate va veni momentul când, pe lângă praștii naționale, ne vom alege măcar cu un sistem „IRIS-T”, pentru a reduce din aroganța și disprețul față de noi a militarilor-criminali ruși. Și atunci participarea Republicii Moldova la un sistem regional/colectiv de apărare antiaeriană ar putea deveni una mai consistentă, depășind nivelul de declarații de solidaritate”, a punctat Oazu Nantoi.
Amintim că, în a doua jumătate a lunii decembrie 2023, R. Moldova a recepționat din Franța un radar GM 200, produs de compania THALES. Ministrul Apărării, Anarolie Nosatîi, declara atunci că radarul este „vital” pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova, mai ales în lumina ultimelor „incidente de încălcare a spațiului aerian” al statului nostru.
03.04.2026
10:53
32
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
189
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
235
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
392
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
497
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
505
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
478
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
526
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
529
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
526
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
03.04.2026
10:14
26
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
131
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
356
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
463
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
488
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
464
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
515
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
517
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
513
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
490
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
548
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
597
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
569
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
623
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
596
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
555
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
581
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
567
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
559
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
636
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
759
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
655
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
805
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
617
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
690
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
779
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
Horoscopul zilei 03.04.2026
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














