Depopularizarea R. Moldova începe de la sate. Cazul satului Echimăuți
8381
Satul Echimăuți din raionul Rezina se află la 110 km de Chișinău, dar lipsa locurilor de muncă îi determină pe locuitorii de aici să ia calea străinătății.
Cei mai mulți lasă un soț acasă să aibă grijă de copii și gospodărie, dar sunt și familii întregi care s-au dus din sat în căutarea unei vieți mai îndestulate.
Cel mai des pleacă un soț
Primarul localității, Igor Marco, susține că migrația în Echimăuți a început încă acum 20 de ani, ca în majoritatea satelor din R. Moldova.
„Cei mai mulți sunt plecați în Rusia, Italia, Israel, Spania, dar și în Anglia, Portugalia, Germania sau chiar Țările Baltice. Migrările sunt sezoniere, nu avem înregistrate familii care au plecat definitiv. Desigur, sunt care au procurat case și locuiesc peste hotare, doar că nu sunt scoși de la evidență de aici. Nu avem date precise despre numărul persoanelor aflate peste hotare, pentru că nu ne anunță despre plecarea lor. Cunoaștem doar câteva persoane aflate la muncă peste hotare care au avut nevoie de o fișă în care este notat locul de reședință și în grija cui lasă copiii, în rest sunt date inexacte. În mare parte, doar un membru al familiei este plecat, celălalt are grijă de copii și gospodărie. Avem înregistrate doar 2-3 familii unde ambii părinți sunt peste hotare. În aceste cazuri am emis dispoziții de tutelă-curatelă în care este specificat că copiii sunt lăsați în grija rudelor și sunt monitorizați de către asistentul social”, ne-a spus primarul de Echimăuți.
Oamenii pleacă din Echimăuți din cauza lipsei locurilor de muncă, iar asta înseamnă lipsă de bani și imposibilitate de a-și întreține familiile. Din cei 2 051 de echimăuțeni înregistrați în localitate, doar circa 100 de persoane au un post de muncă oficial în sat și în jur de 50 de persoane - post de muncă oficial peste hotare.
Dor de mama potolit prin skype
A fost nevoită să plece la muncă în afară și Mariana Gobjilă din Echimăuți. Și-a lăsat cei doi copii ai ei, un băiat de 6 ani și o fată de 9 ani, cu bunicii și a mers să câștige bani în Rusia, după divorțul cu tatăl micuților.
„Ne este mereu dor de mama, dar vorbim în toată seara cu ea prin skype. Calculatorul este un cadou de la mama pentru ca să nu-i ducem dorul. Ne cumpara cadouri, bomboane și ciocolate de fiecare dată când vine acasă. Nu stă mult timp cu noi și iar ne lasă, dar noi o iubim oricum”, ne spune Andreea, fiica Marianei.
Tamara Gobjila, bunica rămasă să-și crească nepoții, afirmă că fiica sa a plecat la muncă peste hotare de patru ani. „Nu de viață bună s-a dus. Câte neajunsuri… Soțul meu este veterinar și mai activează în domeniu neoficial, dar nu ne ajunge. Cu ajutorul Marianei, le oferim copiilor tot ce au nevoie, nu duc lipsă de nimic, în afară de dorul mamei. Sunt cam năzbâtioși, Andreea este deja la școală, învață binișor, iar băiatul e încă la gradiniță. O să muncim cât vom fi vii pentru ei”, zice bunica.
Construiesc o casă în sat cu bani câștigați peste hotare
Un alt exemplu este cel al familiei Surdu. Daniela de 14 ani și Dorin de 11 ani au rămas în grija bunicilor după ce părinții lor au plecat peste hotare. Doamna Maria îi educă singură de când i-a decedat soțul și ne spune ca nu îi este greu. „Copii sunt mari deja și sunt mai mare ajutor decât o greutate”, zice bunica, afirmând că mama copiilor vine destul de des acasă.
„Acum totul se măsoară în bani. Copiii cresc și necesitățile la fel. Stăm cu mama într-o casă de când ne-am căsătorit și am început să ne construim casa noastră. Plec și eu la muncă, însă mai rar ca soțul meu, mă duc pe vara sau la intervale mari de timp”, afirmă Natalia Surdu, mama copiilor.
Și Tatiana Arusoi din același sat pleacă peste hotare, însă mai rar. Acum trei luni a ajuns în Italia, dar abia așteaptă să treacă încă o săptămână pentru a-și cuprinde iar odorașul la piept. „Nu pot să-mi las copilul pe mult timp, cu toate ca nu este singur, ci cu tatăl său. Are doar 10 ani și când se începe școala simt nevoia de a-i fi alături. Dragostea de mamă nu se compară cu nimic. Trăim din ce avem, mai lucrează și soțul Vasile, dar nici departe de casă mult timp nu pot sta, mă macină dorul de familie și de aerul moldovenesc”, zice Tatiana Arusoi.
Mihaela Vrabie, stagiară
04.02.2026
16:46
11152
FOTO / Gustul de la Orac cucerește Bruxelles-ul: Cozi la brutăria unei moldovence, inspirată de rețetele bunicii
14.01.2026
12:15
15053
În urmă cu 26 de ani PĂRĂSEA R. Moldova cu „o valiză mică și vise mari”, iar acum a REVENIT într-o funcție importantă în Guvern. Cine este noul secretar de stat al MDED, care până acum era angajat al Ministerului Sănătății din Irlanda
09.07.2025
12:11
39471
Veste bună pentru moldovenii aflați în Marea Britanie: Permisele de conducere vor fi recunoscute în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
13.06.2025
19:26
41943
Maia Sandu în dialog cu diaspora din Germania: întâlniri planificate la Frankfurt, München și Stuttgart
03.06.2025
17:26
23303
Noi zboruri directe din Chișinău spre Grecia: Atena sprijină parcursul european al R. Moldova
03.06.2025
10:22
20847
Moldovenii stabiliți în Grecia își doresc ca și R. Moldova să ajungă în UE pentru a se bucura de condiții de trai mai bune
03.06.2025
09:00
20417
Alertă de călătorie în Federația Rusă: Moscova aplică abuziv măsuri de constrângere în raport cu migranții străini, inclusiv cetățenii R. Moldova
02.06.2025
15:59
20710
Moldovenii care muncesc într-un alt stat din Europa vor avea dreptul la pensii și indemnizații legale: Acordul, semnat la Berna
29.05.2025
12:28
20916
Vinul și tradițiile din R. Moldova, la Expoziția Mondială Osaka 2025, una dintre cele mai mari la nivel internațional
28.05.2025
14:41
21211
O companie aeriană cu sediul la Dubai va opera zboruri din și spre Chișinău. Prețurile încep de la 249 de euro
26.05.2025
17:50
20746
Vinurile moldovenești cuceresc importatorii și jurnaliștii japonezi
31.03.2026
11:09
62
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
256
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
496
ULTIMA ORĂ // O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
270
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
357
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
371
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
418
Horoscopul zilei 31.03.2026
31.03.2026
06:57
494
Alertă aeriană în R. Moldova, după ce o dronă de tip Shahed lansată de armata lui Putin a survolat ilegal spațiul național. Aparatul de zbor a dispărut de pe radare în apropierea localității Clișova
31.03.2026
02:11
532
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
494
Meta testează Instagram Plus, abonament plătit cu funcții exclusive pentru utilizatori obișnuiți
30.03.2026
20:33
621
Vremea în Republica Moldova marți, 31 martie 2026: ploi persistente și nori de primăvară
30.03.2026
19:44
577
Apple dezvăluie autorităților identitatea utilizatorilor chiar și când își ascund emailul cu „Hide My Email”
30.03.2026
18:45
615
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Fizică de la USM
30.03.2026
18:25
587
Startupul Mantis Biotech creează „gemeni digitali” ai oamenilor pentru a umple golurile de date din medicină
30.03.2026
18:02
638
MAIA discută cu Comisia Europeană condițiile de aderare în Clusterul 5: agricultură, resurse naturale și coeziune
30.03.2026
17:38
596
Tineri din toată țara promovează utilizarea sigură a inteligenței artificiale la Concursul național „Împreună pentru un internet mai bun”
30.03.2026
17:24
593
ScaleOps atrage 130 de milioane de dolari pentru a reduce costurile uriașe de infrastructură cloud și AI
30.03.2026
17:22
676
Maia Sandu, întrevedere la Chișinău cu delegația pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia privind parcursul european al Republicii Moldova
30.03.2026
17:16
610
Premierul Munteanu și ambasadorul Cehiei discută noi investiții și sprijin european pentru Republica Moldova
30.03.2026
17:04
626
Automobile hibride și echipamente moderne pentru școlile profesionale tehnice din Moldova
30.03.2026
16:37
567
Startupul sud-coreean Rebellions strânge 400 de milioane de dolari înainte de listare, la o evaluare de 2,34 miliarde și lansează noi platforme de infrastructură AI
30.03.2026
15:47
556
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
30.03.2026
15:45
582
Interreg Europe deschide noi oportunități de finanțare și cooperare interregională pentru Republica Moldova
30.03.2026
14:53
996
Alexandru Munteanu, vizită-FULGER la București. Cu cine se va întâlni premierul R. Moldova și care e agenda de lucru
30.03.2026
14:52
604
Startupul Starcloud devine unicorn cu 1,1 miliarde dolari pentru centre de date orbitale, mizând pe racheta Starship și GPU-uri Nvidia în spațiu
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
Horoscopul zilei 31.03.2026
Fost partener Coatue atrage un seed uriaș de 65 milioane $ pentru Sycamore, startup de agenți AI enterprise condus de fostul CTO Atlassian
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.65
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














