Denunț la Procuratură: Cum a fost emisă autorizația ilegală de construcție pe locul fostului cinematograf Gaudeamus
7408
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) cere Procuraturii Generale să investigheze cum a fost emisă autorizația ilegală de construcție pe locul fostului cinematograf Gaudeamus din Chișinău.
Consilierii municipali ai fracțiunii PAS, Dumitru Ivanov și Anetta Dabija, au depus astăzi un denunț oficial la Procuratura Generală, prin care cer să investigheze autorizația de construcție emisă cu abateri de la cadrul legal de Primăria Chișinău pentru un complex de 15 etaje pe strada Vasile Alecsandri, pe locul fostului cinematograf Gaudeamus.
Amintim că, recent, viceprimarul municipiului Chișinău, Ilie Ceban, a anunțat că pe locul fostul cinematograf Gaudeamus va fi construit un complex multifuncțional cu 15 etaje. Anterior, foștii proprietari au încercat să modifice destinația zonei și să o transforme într-o locație unde pot fi construite blocuri de locuit, însă în anul 2020 acest lucru a fost stopat.
Ministerul Culturii a subliniat, pe 12 februarie curent, că teritoriul se află în nucleul istoric al Chișinăului, în apropierea unor monumente de for public, iar actele permisive au fost acordate cu încălcarea legislației în vigoare. Ministerul cerea tragerea la răspundere a persoanelor responsabile și anularea autorizației de construcție.
03.02.2026
01:49
229
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
460
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
430
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
474
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
656
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
528
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
623
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
576
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
533
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
498
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
03.02.2026
01:49
103
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
02.02.2026
20:53
442
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
02.02.2026
20:45
407
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
02.02.2026
20:36
454
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
02.02.2026
20:30
630
Socialiștii pornesc campanie împotriva unirii cu România după declarațiile Maiei Sandu; Dodon: „Cine vrea să se unească, știe unde să se ducă”
02.02.2026
18:47
508
România își dotează Marea Neagră cu radare, drone și senzori pentru protejarea gazelor offshore și a infrastructurii strategice până în 2027
02.02.2026
18:07
605
Zelenski anunță 24 de ore fără atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, dar violențele continuă pe front și împotriva civililor
02.02.2026
17:49
557
ANRE eliberează peste 260 MW în rețea: avize expirate pentru proiecte regenerabile, taxate cu peste 131 milioane lei
02.02.2026
17:41
518
Curtea de Apel dispune eliberarea lui Vladimir Andronachi din arest și îl obligă să se prezinte la citațiile procurorilor
02.02.2026
16:59
479
Programul FCA sprijină 318 afaceri agricole micro și mici cu credite avantajoase și granturi de peste 32 milioane lei
02.02.2026
16:40
497
„Învață în Moldova”: a doua ediție a campaniei naționale prin care Ministerul Educației vrea să convingă elevii să aleagă universitățile din țară
02.02.2026
15:00
571
Kremlinul anunță a doua rundă de negocieri directe Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi, după amânarea întâlnirii programate inițial duminică
718
Reforma administrației publice locale, discutată în Parlament: primăriile trec la rol de dezvoltare, birocrația se reduce, serviciile se digitalizează
02.02.2026
12:54
703
Judecătoare de la Curtea de Apel Centru, trimisă în judecată pentru trafic de influență după ce ar fi luat bani pentru a interveni într-un dosar contravențional
02.02.2026
12:34
693
Escrocherie cu semințe de floarea-soarelui: șapte membri ai unui grup criminal și o firmă, condamnați la închisoare, amenzi uriașe și lichidare juridică
02.02.2026
12:06
1001
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
02.02.2026
11:55
693
Medvedev: Europa nu a învins Rusia în Ucraina, ci îşi distruge singură economia şi fundamentele existenţei prin deciziile liderilor UE
02.02.2026
11:45
629
Iranul cheamă la ordine ambasadorii UE după declararea Gardienilor Revoluției drept organizație teroristă
02.02.2026
11:31
563
Curriculumul „Istoria, tradițiile și cultura poporului bulgar”, analizat după pilotarea în 22 de școli din Republica Moldova
02.02.2026
10:21
612
Republica Moldova accelerează digitalizarea evaluărilor naționale, inspirându-se din modelul Estoniei
02.02.2026
07:55
634
Horoscopul zilei 02.02.2026
02.02.2026
07:32
740
Ucraina, SUA şi Rusia reiau la Abu Dhabi negocierile pentru pace, cu accent pe armistiţiu energetic şi disputa pentru Donbas
02.02.2026
01:04
937
Elon Musk anunță că a blocat cu succes folosirea neautorizată a Starlink de către Rusia în războiul din Ucraina
01.02.2026
18:51
1179
Vremea în Republica Moldova: de la ger aspru la temperaturi de primăvară (2–8 februarie 2026)
01.02.2026
18:05
847
SUA aprobă noi contracte de armament pentru Israel, în valoare de peste 6,5 miliarde de dolari
Rusia ameninţă din nou trupele străine din Ucraina, dar salută demersurile lui Donald Trump pentru pace
Mark Rutte ar putea veni marţi la Kiev pentru a deschide noua sesiune a Parlamentului ucrainean cu un discurs în faţa Radei Supreme
Dronă misterioasă prăbușită lângă un depozit de arme dintr-o unitate strategică a Poloniei, anchetă a poliției militare în plină desfășurare
Ger persistent, dar ușoară încălzire în orele de zi – prognoza pentru 03.02.2026 în Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
16.92
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














