Organizatorii susțin că peste 50 000 de persoane au participat la concertul de 9 mai din PMAN, cu participarea lui Baskov, Irinei Rimes, Tomas Anders, Deliei și formației „Blue”
1634
prime.md Peste 50 de mii de oameni s-au adunat ieri în Piaţa Marii Adunării Naţionale, acolo unde Partidul Democrat (PD) a organizat un concert de Ziua Europei și „Ziua Victoriei”, cu participarea artiștilor din R. Moldova, dar și de peste hotare.
Primii în scenă au urcat artiștii autohtoni Zinaida Julea, Nicolae Glib, Mihai Ciobanu sau Igor Rusu. De asemenea, publicul a ascultat și melodiile compozitorului Eugen Doga.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a declarat de pe scena instalată în PMAN că pe 9 mai marcăm două sărbători: „Sărbătorim victoria asupra fascismului, care a şi dat Europei posibilitatea să-şi creeze o comunitate în care oamenii trăiesc egal, frumos, în solidaritate şi respect”.
Începând cu ora 19.00, în scenă a urcat artistul rus Nikolai Bascov, care a spus că a venit la Chișinău la invitația „prietenului” său Vlad Plahotniuc. Cei doi au apărut într-o transmisiune în direct la posturile de televiziune care au transmis concertul. „Consider că este extrem de important să-i ținem minte pe toți cei care și-au sacrificat viața ca astăzi, noi, împreună cu colegii, cu toți oamenii care au fost în piață, să ne simțim în liniște și în pace”, a spus liderul PD.
La concert a fost prezent și președintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta a venit însoțit de fiica sa Vera, care este fana Irinei Rimes.
Manifestațiile organizate ieri de PD au culminat cu focuri de artificii, care au durat circa 10 minute.
De menționat că democrații nu au vrut să spună cât i-a costat concertul de ieri.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
23.10.2026
16:06
23.10.2026
16:03
23.10.2026
15:54
23.10.2026
15:28
23.10.2026
14:26
23.10.2026
14:23
23.10.2026
13:05
23.10.2026
12:57
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
23.10.2026
11:24
23.10.2026
11:12
23.10.2026
10:54
23.10.2026
10:49
23.10.2026
10:39
23.10.2026
09:56
23.10.2026
09:44
23.10.2026
09:12
23.10.2026
09:08
23.10.2026
08:55
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
















