Demisie SURPRINZĂTOARE în echipa președintelui Trump


Consilierul președintelui american Donald Trump pentru securitate națională, Michael Flynn, a demisionat luni seară, a anunțat un responsabil cu rang înalt din cadrul administrației de la Washington, scriu agențiile internaționale de presă.
Generalul în retragere Keith Kellogg, care a fost șef al statului-major al Consiliul Național de Securitate, a fost numit în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională, anunță Reuters.
Creată în perioada Războiului Rece, funcţia de consilier naţional pentru securitate este considerată esenţială în implementarea viziunilor preşedintelui în diversele departamente şi agenţii implicate în securitatea naţională. De-a lungul timpului, postul a fost ocupat pe personalităţi care au avut un impact deosebit asupra politicii externe americane, între care Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski şi Brent Scowcroft.
Generalul Flynn este un fost şef al Direcţiei de informaţii militare, cunoscut pentru un comportament, un mod direct de a discuta şi a spune lucrurilor pe nume care nu i-au adus doar respect, cât mai ales ostilitate din partea colaboratorilor. În noua sa funcţie, Flynn îşi stabilise ca prim obiectiv lupta împotriva Statului Islamic, urmat de reluarea dialogului cu Rusia.
Michael Flynn este cunoscut ca un militar cu mare experienţă, considerat multă vreme a fi unul din cei mai valoroşi ofiţeri din generaţia sa, dar cu idei radicale şi un temperament exploziv care până la urmă i-au ruinat cariera.
Reconvertit în consultant după plecarea din armată, generalul Flynn a lucrat la un moment dat pentru interese ale Turciei, susţinând necesitatea extrădării lui Fetullah Gulen, duşmanul lui Erdogan. A fost văzut, de asemenea, alături de Vladimir Putin cu prilejul unui dineu de gală la Moscova, organizat de canalul Russia Today. Flynn este cunoscut ca partizan „convins” al parteneriatului cu Rusia în lupta împotriva Statului Islamic.
În perioada campaniei electorale a lui Trump, generalul Flynn a fost unul dintre animatorii sălilor în care aveau loc întâlnirile cu suporterii lui Trump.













































































