DECLARAȚIE // Transnistrenii NU vor participa la alegerile din R. Moldova: „Au propriile legi”


Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski, a calificat drept inacceptabilă propunerea preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, de a oferi locuri în Parlamentul R. Moldova pentru reprezentanţii Transnistriei.
Krasnoselski a declarat pentru publicaţia rusă „Nezavisimaia gazeta”, citată de „Infotag”, că, potrivit așa-ziselor legi ale Transnistriei, care sunt similare cu cele ruse, cetăţenii Transnistriei nu pot participa la alegerile altui stat, „inclusiv ale Moldovei”.
„Transnistrenii au propriile legi, propriul sistem electoral, propria CEC şi propria constituţie. Constituţia noastră nu permite cetăţenilor noştri să participe la alegerile oricărui stat străin, așa cum este şi Moldova. Dacă cine dintre transnistreni va participa totuşi la alegerile moldoveneşti, aceasta va fi doar din iniţiativă proprie”, a declarat Krasnoselski.
Igor Dodon a anunțat în asceastă săptămână patru condiţii pentru ca Partidul Socialiştilor, al cărui lider a fost anterior, să voteze pentru modificarea sistemului electoral în R. Moldova. Printre acestea se numără şi asigurarea fotoliilor de deputat pentru reprezentanţii Transnistriei şi Găgăuziei: „Dacă aceste momente rămân în proiectul de lege, atunci noi (socialiştii – n.r.) îl votăm în lectura a doua. Dacă colegii din Parlament nu vor fi de acord să adopte măcar unul dintre acestea, atunci noi nu vom vota”.
Menționăm că în opinia Comisiei de la Veneția cu referire la proiectul de schimbare a sistemului electoral din R. Moldova se arată că în documentul votat deja în prima lectură „nu sunt stipulate criteriile detaliate și cuprinzătoare pentru stabilirea circumscripțiilor locuitorilor din Transnistria și pentru cetățeni din străinătate”. Anterior, Dodon a declarat că cel puțin 25 de locuri de deputat în Parlament urmau să le revină celor din Transnistria și din diasporă.









































































