DECLARAȚIE // România va depăși, în acest an, maximumul istoric de EXPORTURI pe care R. Moldova l-a avut cândva cu Rusia
5638
Republica Moldova ar putea atinge un nivel record al exporturilor în acest an, de peste 3 miliarde de dolari. În primele șapte luni, volumul comerțului extern s-a majorat cu 25 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Experții însă susțin că acest trend ar putea să se reducă după 2019.
Volumul comerțului extern în perioada ianuarie-iulie a ajuns la aproape 5 miliarde de dolari. Exportul mărfuri a depăit 1,5 miliarde de dolari. Creșterea s-a datorat în cea mai mare parte majorării exporturilor în statele Uniunii Europene, care au o cotă de aproape 70% din totalul exporturilor. Livrările în CSI continuă să scadă, deținând în prezent o cotă de doar 16 la sută.
Și importurile s-au majorat cu aproximativ un sfert, datorându-se atât creșterii consumului persoanelor fizice, cât și agenților economici.
Principalul partener comercial al Republicii Moldova este România, cu un volum al comerțului de peste 870 de milioane de dolari, urmată de Rusia – 500 de milioane, Italia și Germania. România este piața de destinație a peste un sfert din totalul exporturilor moldovenești, ceea ce contribuie și la deschiderea mai multor locuri de muncă, comentează analistul economic Veaceslav Ioniță.
„România este o țară unde companiile mari au dislocat capacități de producție și Moldova furnizează sub-ansambluri pentru România. Deci, practic, România ne ajută și la creșterea exporturilor și la crearea locurilor de muncă. România, anul acesta, va depăși maximul istoric de exporturi pe care l-am avut cândva cu Federația Rusă. Ea stabil, a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova”, a declarat Veaceslav Ioniță, citat de „Radio Chișinău”.
Expertul Roman Chircă menționează însă faptul că trendul de creștere este mai temperat decât la începutul anului, când exporturile erau cu aproape 40 mai mari. Iar după 2019 tendința ar putea să se inverseze. „Este un ciclu de 3-4 ani, care se va extinde și în 2019, după care vom avea o temperare a acestui ritm și de creștere economică și a comerțului internațional. Dinamica va fi determinată, în mare parte, de evoluția regională și europeană a economiilor unde se anticipează o nouă criză a datoriilor suverane care ar putea să înrăutățească situația pe perioadă scurtă și medie”, consideră expertul.
Datele statistice relevă că Republica Moldova a extins și destinația exporturilor sale, în special în țări africane sau asiatice. Exporturile în Benin, spre exemplu au crescut de aproape 900 de ori, dar constituie mai puțin de jumătate de milion de dolari. În această țară, Republica Moldova exportă mai multe categorii de mărfuri, inclusiv înghețată.
Principalele categorii de mărfuri exportate de Republica Moldova sunt articolele manufacturate, produsele alimentare, mașini și echipamente.
15.01.2026
17:12
411
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
579
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
791
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
724
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
835
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
737
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
682
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
725
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
777
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
893
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
15.01.2026
20:23
88
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
72
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
362
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
466
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
405
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
485
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
401
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
490
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
576
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
427
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
440
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
430
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
559
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
491
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
573
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
647
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
727
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
500
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
596
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
549
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
527
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
799
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
730
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
734
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
14.01.2026
22:30
823
Trump pune presiune pe Danemarca pentru anexarea Groenlandei, după ce leagă insula de proiectul „Domul de Aur”
14.01.2026
20:43
729
Ninsori slabe și ger moderat în Republica Moldova, joi 15.01.2026
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
1 MDL
1 EUR
19.90
1 USD
17.09
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














