10:11:25 19.12.2025
Stiri

DECLARAȚIE // Protestele din centrul Chișinăului „sunt în mod cert finanțate, inclusiv din exterior”: „În spate sunt persoane care au atentat la securitatea statului. Planurile lor sunt de a destabiliza situația, inclusiv prin aplicarea forței”

Actualitate 18.10.2022 11:58 Vizualizări2036
DECLARAȚIE // Protestele din centrul Chișinăului „sunt în mod cert finanțate, inclusiv din exterior”: „În spate sunt persoane care au atentat la securitatea statului. Planurile lor sunt de a destabiliza situația, inclusiv prin aplicarea forței”

Protestul inițiat de fugarul Ilan Șor în centrul Chișinăului ar fi finanțat „inclusiv din exterior”, iar scopul urmărit ar fi destabilizarea situației politice din R. Moldova, inclusiv prin aplicarea forței, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Aceste proteste sunt în mod cert finanțate, inclusiv din exterior. În spate sunt persoane care au atentat la securitatea statului, persoane care înțeleg că justiția în timpul apropiat își va face treaba. Obiectivul lor este foarte simplu - destabilizarea ar putea să-i salveze de pușcărie. N-o să reușească să destabilizeze situația politică din republică. Noi înțelegem foarte bine care sunt scopurile și cine sunt cei care îi inspiră la astfel de acțiuni”, a declarat astăzi spicherul, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Camerei Deputaților a Parlamentului Republicii Cehe, Markéta Pekarová Adamová, aflată în vizită în R. Moldova.

Igor Grosu a subliniat că dreptul la proteste este garantat în R. Moldova, dar nu pot fi considerate proteste cele care sunt „plătite, iar oamenii - manipulați”.

„Sper că în timpul cel mai apropiat organele de forță vor veni cu exemple ce s-a găsit în așa-numărul orășel. Planurile lor erau, și se pare continuă să fie, de a destabiliza situația, inclusiv prin aplicarea forței. Repet, cine are de protestat, o poate face pașnic, civilizat, fără a pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor”, a încheiat șeful Legislativului.

Amintim că oamenii legii au evacuat, duminică-seară, sutele de corturi instalate de protestatarii Partidului „Șor” în fața Parlamentului, punând în aplicarea decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, care a permis proteste doar în zilele de odihnă și doar pentru patru ore pe perioada stării de urgență.

Ilan Șor, care se află în Israel, a acuzat guvernarea de la Chișinău de „abuzuri”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
19.12.2025 08:47 310 Horoscopul zilei 19.12.2025
Top stiri
19.12.2025 08:47 305 Horoscopul zilei 19.12.2025

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.89 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte