DECLARAȚIE // „Mizele s-au făcut. Sistemului electoral va fi schimbat în mod FULGERĂTOR și vor avea loc ALEGERI ANTICIPATE”
7260
Fostul membru al Partidului Democrat (PD) și ambasador în Austria, Andrei Popov, precum și analistul politic, Anatol Golea, consideră că, pană la finele anului curent - începutul anului 2018, vor avea loc alegeri anticipate. Aceste alegeri vor avea loc după ce Parlamentul va schimba foarte curând, în mod fulgerător, sistemul electoral.
„Eu nu aștept surprize. În opinia mea, mizele au fost făcute în prima lună de președinție a lui Igor Dodon. Mizele s-au făcut, le este clar tuturor. Este clar, de asemenea, cine stabilește regulile jocului. Și nu Dodon va decide care va fi ordinea. Cred că această lege privind schimbarea sistemului electoral (un sistem electoral mixt, în care jumătate dintre deputați să fie aleși pe liste de partid, iar jumătate – în baza circumscripțiilor uninominale n.r) va fi adoptată în mod fulgerător. Și nu exclud că tot atât de fulgerător pot avea loc alegerile parlamentare anticipate spre sfârșitul acestui an”, a declarat Anatol Golea pentru Europa Liberă.
Acesta a mai adăugat că legea privind schimbarea sistemului electoral poate fi făcută în primăvara aceasta sau la începutul anului viitor, dar mai exact atunci când actuala guvernare va fi pregătită de alegeri.
„Este clar că alegerile vor fi atunci, când guvernarea va fi pregătită bine și când guvernarea va simți că opoziția este cel mai puțin pregătită și nu așteaptă alegerile. Iată astăzi opoziția proeuropeană nu este deloc pregătită pentru alegerile parlamentare”, a punctat Golea.
La rândul său, fostul fruntaș al PD, Andrei Popov, susține că acest sistem mixt nu va funcţiona atât în condițiile R. Moldova, cât va crea premise foarte bune pentru consolidarea aceste piramide a puterii. „Oamenii vor deja alegeri anticipate. Însă, alegerile anticipate sunt o țintă falsă. Important este să creăm condiții. Deci, în urma alegerilor anticipate, guvernarea poate să obțină ceea ce nu-i ajunge acum – legitimitate. Dar imaginați-vă când 50 de deputați vor fi aleși în circumscripții uninominale. Tu obții 30 de deputați (în circumscripții uninominale n.r.) și încă 10 sau 15 pe listele de partid… Se mai adaugă și 10 din partidele-satelit loiale ţie. Cine poate fi împotrivă?”, se întreabă retoric fostul ambasador.
Amintim că, încă în anul 2013, democratul Vlad Plahotniuc a venit cu o inițiativă legislativă privind introducerea votului uninominal integral, totuși, ulterior, s-a ajuns la concluzia că mai potrivit ar fi sistemul mixt. O asemenea inițiativă chiar fusese votată în primăvara lui 2013, dar a fost abrogată după numai o lună. În ultima perioadă, s-a pomenit de multe ori că Vlad Plahotniuc ar putea reveni la proiectul său de acum câțiva ani.
30.06.2026
14:02
25.03.2026
11:36
18.02.2026
10:09
06.01.2026
12:39
31.12.2025
14:18
15.12.2025
14:27
30.10.2025
13:08
02.10.2025
11:58
25.09.2025
16:23
25.09.2025
11:11
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















