DECLARAȚIE în Parlamentul European: „UE nu este completă fără R. Moldova, Ucraina, Georgia și Balcanii de Vest. Viitorul vostru este în Uniunea noastră”
1492
EP Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este momentul să investim în puterea democrațiilor, în extinderea nucleului democrațiilor, iar acest lucru începe cu țările din Balcanii de Vest, cu Ucraina, cu Georgia și cu Republica Moldova, a afirmat miercuri președinta Comisiei Europene, în discursul său anual privind Starea Uniunii Europene, cel de-al treilea al mandatului său, dar primul din istorie în contextul unui război pe continentul european.
„Ar trebui să ne străduim să extindem acest nucleu de democrații. Cea mai imediată modalitate de a face acest lucru este să ne aprofundăm legăturile și să consolidăm democrațiile de pe continentul nostru. Acest lucru începe cu acele țări care se află deja pe drumul către Uniunea noastră. Trebuie să fim alături de ele la fiecare pas. Pentru că drumul spre democrații puternice și drumul spre Uniunea noastră sunt unul și același lucru. Așadar, vreau ca oamenii din Balcanii de Vest, din Ucraina, Moldova și Georgia să știe: Sunteți parte din familia noastră, viitorul vostru este în Uniunea noastră, iar Uniunea noastră nu este completă fără voi!“, a spus von der Leyen, în aplauzele plenului Parlamentului European.
În acest sens, șefa Comisiei Europene a manifestat susținere pentru comunitatea politică europeană propusă de președintele Franței și a anunțat că va înainta Consiliului European propunerile sale.
„Este necesar să ne apropiem de țările din Europa – dincolo de procesul de aderare. Acesta este motivul pentru care susțin apelul pentru o comunitate politică europeană – și vom prezenta ideile noastre Consiliului European. Dar viitorul nostru depinde, de asemenea, de capacitatea noastră de a ne implica dincolo de nucleul partenerilor noștri democratici”, a afirmat ea.
Prima reuniune a „Comunităţii politice europene”, îi va reuni pe 6 octombrie, la Praga, pe liderii celor 27 state membre ale Uniunii Europene şi pe cei ai ţărilor candidate sau vecine ale UE.
Acest proiect de platformă de dialog politic şi de cooperare a fost lansat de preşedintele francez Emmanuel Macron la 9 mai, de Ziua Europei şi a primit sprijinul Consiliului European la summitul din luna iunie, când liderii europeni au asigurat că această comunitate „nu va înlocui politica de extindere a Uniunii”. De asemenea, cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat la sfârşitul lui august că susţine iniţiativa, evocând ”o Uniune a 36 de țări”, care cuprinde Balcanii de Vest, Ucraina, R. Moldova și Georgia. Și președintele român Klaus Iohannis s-a declarat de acord cu inițiativa comunității politice europene propuse de președintele francez Emmanuel Macron, însă a atenționat că aceasta nu trebuie să creeze „paralelisme și așteptări false” în ceea ce privește procesul de integrare europeană al statelor care doresc să adere la UE sau să fie un substitut în acest sens, transmite Calea Europeană.
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și-a centrat miercuri discursul anual privind Starea Uniunii Europene, primul susținut în timpul unui război pe continentul european, pe “războiul dezlănțuit” al Rusiei împotriva Ucrainei și pe „forța interioară a Europei” de a răspunde cu unitate și solidaritate față de Ucraina, pledând ca aceasta să continue în lunile cruciale care urmează. În prezența Primei Doamne a Ucrainei, invitata de onoare a șefei executivului european la discursul din plenul Parlamentului European, von der Leyen a afirmat că acest război militar declanșat de Rusia în Ucraina este un război împotriva energiei, economiei, valorilor și viitorului Europei. Îmbrăcată într-un costum în culorile drapelelor Ucrainei și Uniunii Europene, ea recunoscut că o lecție învățată din acest război este aceea că ar fi trebuit să “ascultăm vocile” celor care îl cunosc pe Putin, inclusiv vocile „din interiorul Uniunii noastre”.
Ursula von der Leyen îşi susţine miercuri, de la pupitrul democrației europene, cel de-al treilea său discurs privind starea Uniunii Europene, urmat de o dezbatere cu eurodeputaţii. În cadrul alocuțiunii sale, șefa executivului european a anunțat că UE va continua să ajute Ucraina, inclusiv prin acces la piața unică și prin sprijin militar și va intensifica sancțiunile împotriva Rusiei al cărei sector financiar este în „pragul morții”. De asemenea, Comisia Europeană va propune introducerea unui plafon pentru companiile din energie, înființarea unei bănci europene pentru hidrogen, lansarea pachet de facilități pentru IMM-uri, adoptarea unui act european pentru accesul la materiile prime critice pentru ca viitorul industriei să fie „Made in Europe”, dar și refacerea „spiritului de la Maastricht” privind stabilitatea și creșterea pentru reguli fiscale sustenabile și gestionarea datoriilor publice.
Potrivit tradiției, președinta Comisiei Europene prezintă impactul activităţii Comisiei din ultimul an şi planurile sale viitoare.
Temele centrale ale discursului de miercuri privesc solidaritatea UE cu Ucraina, sancţiunile împotriva Rusiei, măsurile de asigurare a aprovizionării cu energie a UE şi de reducere a dependenţei sale de combustibilii fosili ruşi, precum şi actualele creşteri ale preţurilor la energie.
Priorități ale discursului lui von der Leyen sunt și obiectivele inițiale ale Comisiei sale, Pactul verde european şi tranziţia verde și digitalizarea, precum și răspunsul UE la pandemia de COVID-19 şi pregătirea pentru viitoarele pandemii şi la planul de redresare NextGenerationEU.
Dezbaterea privind starea Uniunii Europene este întotdeauna un moment cheie pentru a demonstra responsabilitatea Comisiei Europene față de reprezentanții aleși în mod democratic ai UE. Acest eveniment anual este important pentru promovarea unei Uniuni mai transparente și mai democratice. Este o oportunitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetățeni, evidențiind principalele puncte de acțiune și provocări ale anului. Drepturile cetățenilor și procesul democratic se află în centrul acestei dezbateri plenare unice.
19.12.2025
19:18
56
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
83
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
101
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
389
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
325
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
284
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
325
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
462
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
424
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
380
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
18:49
21
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
49
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
382
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
322
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
281
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
322
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
454
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
420
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
379
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
439
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
409
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
597
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
500
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
430
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
489
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
426
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
457
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
457
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
530
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
528
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
579
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
574
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
19.12.2025
00:50
767
Trump îndeamnă Ucraina să accelereze negocierile de pace înaintea discuțiilor strategice între SUA și Rusia la Miami
18.12.2025
20:52
783
Schimbări Meteo pentru 19 Decembrie 2025: Luminați-vă Zilele!
18.12.2025
20:49
819
Maia Sandu recunoaște rolul esențial al Poliției Naționale în apărarea democrației și securității Republicii Moldova
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














