DECLARAȚIE // „Cea mai mare amenințare la adresa securității României este apariția Rusiei la nordul Deltei Dunării, în regiunea Odesa”

Venirea lui Trump la Casa Albă și abandonarea liniei dure în relația cu Moscova a redeschis discuția despre Rusia, văzută ca o amenințare la adresa securității României.

Alegerea lui Donald Trump a surprins întreaga lume. Mai ales în țările de pe flancul estic al NATO, de la Baltica la Marea Neagră, care se simt amenințate de Rusia, alegerea lui Trump este privită cu îngrijorare. Nu doar stilistica surprinzătoare a liderului de la Casa Albă derutează opinia publică din aceste țări, cât declarațiile prietenoase despre Rusia și președintele ei, Vladimir Putin. Țările Baltice, aflate în prima linie, dar și Polonia sau România privesc Statele Unite drept garant al securității. Acum, însă, cu un președinte care critică serviciile secrete ale țării sale și-l laudă pe liderul de la Kremlin, care vede în NATO o organizație depășită și ineficientă sau consideră SUA la fel de imorale precum Rusia, cum a făcut-o într-un interviu recent la Fox News, oamenii politici și militarii din Europa Centrală se întreabă dacă se mai pot baza pe Statele Unite, iar apartenența la Alianța Nord-Atlantică și chiar Parteneriatul Strategic le mai garantează securitatea. Președintele Trump generează nu doar confuzie, ci subminează ordinea wilsoniană, care a asigurat pacea, securitatea și prosperitatea mai bine de o jumătate de secol.

Dintre țările flancului estic, România este cea mai aproape geografic de Peninsula Crimeea, anexată de Putin, și estul Ucrainei, destabilizat de Rusia. Nu întâmplător, pentru majoritatea experților, cea mai mare amenințare la adresa securității este apariția Rusiei la nordul Deltei Dunării, în regiunea Odessa, ca vecin la granița de est a NATO și UE. Cum singură România nu poate face față acestei amenințări, în condițiile semnalelor privind o posibilă dezangajare a SUA în regiune, elita politică de la București are în față puține opțiuni. Cea mai importantă: identificarea unui nou aliat, care să garanteze securitatea, integritatea și independența României, în condițiile reorientării priorităților de politică externă și apărare americane. Iar pentru a câștiga timp și reduce riscurile, Bucureștiul va încerca să încălzească relațiile cu Budapesta și Moscova. Nimic nou, în istorie s-au mai înregistrat astfel de momente. Nici măcar „axa Budapesta - Moscova” nu e nouă.

Însă, nu este deloc evident că România are alternativă la NATO și Parteneriatul Strategic cu SUA. Ce poate face atunci, altceva decât să mizeze pe norocul ei proverbial?!

Chiar dacă ar consuma resurse intelectuale și umane, diplomația românească tot n-ar reuși mare lucru în relația cu Rusia în 2017. În primul rând, din cauza unui pasiv negativ al ultimelor două decenii și jumătate. La care se adaugă o dificilă moștenire istorică: disputa teritorială, o mare parte din Republica Moldova, dar și părți din Ucraina, la care au trecut teritoriul Basarabiei și al nordului Bucovinei după anexarea din 1940; tezaurul României depus la Moscova în 1916-1917 și nerecuperat integral; satisfacție morală prin condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop (1939). Disputa teritorială n-a fost asumată oficial de București, iar Ucraina și Republica Moldova au fost recunoscute de România în granițele de la 1991, momentul destrămării URSS, confirmându-se astfel frontierele trasate de Stalin. Doar câteva organizații, mici, dar foarte vocale, mai contestă astăzi frontierele estice ale României, propunând o agendă revizionistă. Al doilea dosar: tezaurul României a fost menționat într-o scrisoare comună încheiată de miniștrii de Externe, odată cu semnarea tratatului politic de bază la 4 iulie 2003. Problema a fost expediată istoricilor și arhiviștilor, pentru care s-a format o comisie unde se discută probleme controversate din istoria relațiilor bilaterale. Comisia s-a întrunit de trei ori, ultima dată la Sinaia, în martie 2016. Pactul dintre Hitler și Stalin a fost menționat tot în scrisoarea miniștrilor de Externe, în oglindă cu campania antisovietică a mareșalului Ion Antonescu. În mod straniu, textul scrisorii nu stabilește o relație cauzală între cele două evenimente.

Să ratezi trei ținte din trei este o performanță greu de explicat. Și alte țări foste socialiste au avut dosare sensibile moștenite din istoria comună, însă le-au gestionat într-o altă manieră.

Citiți continuarea articolului semnat de Armand Goșu AICI.