Liderii mondiali recunosc eșecul Acordului de la Paris și cer acțiuni urgente la summitul de la Belem
1580
Liderii mondiali au recunoscut joi, la Belem, că nu au reușit să limiteze încălzirea globală conform Acordului de la Paris, semnat în urmă cu un deceniu, dar au încercat să aducă un nou imbold după reculul multor țări.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat în deschiderea summitului că am eșuat să limităm încălzirea globală la 1,5°C față de perioada preindustrială. Acesta a descris situația ca fiind un "eșec moral". Președintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a avertizat că "fereastra oportunității" pentru acțiune se închide rapid și a criticat "minciunile" și "forțele extremiste" care susțin degradarea mediului.
Înaintea summitului, ONU a confirmat că anul 2025 va fi al doilea sau al treilea cel mai cald an înregistrat. Totuși, secretarul general al ONU a subliniat că suntem mai bine echipați ca nicicând să contraatacăm. Alți oficiali au lăudat progresele remarcabile ale energiilor regenerabile care promit un viitor fara petrol.
Aproximativ 30 de șefi de stat și de guverne și reprezentanți ai mai multor țări au participat la acest eveniment înainte de Conferința ONU privind schimbările climatice, programată între 10-21 noiembrie.
Laurent Fabius, fostul președinte al COP21 de la Paris, a intervenit în cadrul summitului, având alături celebrul său ciocan verde, care a simbolizat aprobarea acordului istoric.
Capitala statului Para a fost aleasă să găzduiască COP30, deși alegerea a stârnit scandal din cauza infrastructurii limitate și a scumpirilor înainte de sosirea delegațiilor și ONG-urilor. Brazilia a trebuit să găsească fonduri pentru a caza gratuit delegații celor mai sărace țări la bordul a două nave de croazieră închiriate.
Cu o populație de aproximativ 1,4 milioane de locuitori, dintre care jumătate trăiesc în favele, acest oraș nu a mai găzduit un thus de eveniment internațional de asemenea amploare. Autoritățile federale și din Para au investit în renovarea sau construirea de noi infrastructuri. "COP aduce Belemului notorietatea meritată," a declarat Karol Farias, o localnică de 34 de ani.
În jur de 10.000 de agenți ai forțelor de ordine au fost mobilizați, suplimentați de 7.500 de militari. Brazilia și-a propus ca la COP30 să "betoneze" angajamentele concrete cu privire la energiile regenerabile.
Țările participante doresc să-și extindă angajamentele privind reducerea emisiilor de metan, un gaz care contribuie la încălzirea globală. Deși Statele Unite nu trimit nicio delegație, alți lideri europeni precum Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz au fost prezenți.
O lume în curs de dezvoltare rămâne dezamăgită și dorește să readucă în discuție finanțarea luptei împotriva schimbărilor climatice. "Asta nu e pomană, ci o necesitate", a spus Evans Njewa, un diplomat din Malawi.
Uniunea Europeană și micile state insulare își doresc să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, vizând atacul energiilor fosile.
"Multe dintre țările noastre nu vor reuși să se adapteze la o încălzire de peste 2°C", a declarat Ilana Seid din Palaos, președinta AOSIS.
Brazilia, dorind să fie o punte între Nord și Sud, se confruntă cu paradoxuri după ce a aprobat o explorare petrolieră în largul Amazoniei, considerată foarte contradictorie de Angela Kaxuyana de la Coordonarea Organizațiilor Indigene din Amazonia braziliană.
15.08.2026
10:58
15.08.2026
10:37
15.08.2026
10:18
15.08.2026
09:47
15.08.2026
09:26
15.08.2026
07:53
15.08.2026
07:45
15.08.2026
07:14
15.08.2026
06:43
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
10:18
15.08.2026
09:47
15.08.2026
09:26
15.08.2026
07:53
15.08.2026
07:45
15.08.2026
07:14
15.08.2026
06:43
15.08.2026
02:22
15.08.2026
02:04
15.08.2026
01:05
15.08.2026
00:17
15.08.2026
00:10
14.08.2026
23:48
14.08.2026
22:57
14.08.2026
21:48
14.08.2026
21:03
14.08.2026
21:03
14.08.2026
20:54
14.08.2026
20:21
14.08.2026
19:57
14.08.2026
19:33
14.08.2026
18:36
14.08.2026
18:20
14.08.2026
18:08
14.08.2026
17:56
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
ULTIMA ORĂ // Moscova își pregătește terenul pentru PROVOCĂRI în Transnistria? Kremlinul folosește din nou scenariul aplicat în Ucraina și amenință cu RĂZBOIUL Chișinăul și Kievul
Războiul cu Iranul goleşte depozitele SUA: Pentagonul presează industria de apărare să turbo‑accelereze producția de rachete și muniții
Trump întoarce masa negocierilor: cere Iranului despăgubiri pentru victimele americane și blocarea Strâmtorii Ormuz
SUA deschid focul asupra unei nave în largul Iranului, în timp ce Trump revendică „controlul total” al strâmtorii Ormuz și anunță o flotă navală uriașă care să-i poarte numele
















