DECLARAȚIE: Analizele efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate constată tentative de destabilizare a situației din R. Moldova
2159
Analizele efectuate de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) constată existenţa unor tentative privind destabilizarea situației în R. Moldova, afirmă şeful instituţiei, Alexandru Musteaţa.
„Sesizăm că avem şi tentative de destabilizare a situaţiei în republică pe plan politic. Se încearcă tot mai mult să se promoveze anumite idei şi anumite entităţi care au un scop de a distorsiona situaţia social-politică din republică și de a schimba şi guvernarea. Noi monitorizăm împreună cu colegii din Poliţie pentru a nu admite o lovitură de stat, a nu admite destabilizări, care ar duce la schimbarea prin violenţă a guvernării”, a declarat luni Alexandru Musteaţa, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.
Seful SIS a mai remarcat faptul că, la începutul protestelor, oamenii protestau paşnic, însă în ultima perioadă au fost depistate la manifestanţi obiecte periculoase.
„Este dreptul cetăţeanului de a protesta, trebuie respectat. Dacă ne uităm în retrospectivă, în primele săptămâni cetăţeanul protesta şi pleca acasă. Apoi am început să vedem şi noi, şi Poliţia, mai multe tentative de a destabiliza, de a avea altercaţii cu Poliţia, de a provoca Poliţia. Chiar duminică au fost persoane care nu aveau scopul de a protesta paşnic, dar aveau asupra lor şi obiecte periculoase. În aceste circumstanţe, sarcina noastră este de a colecta informaţii şi de a transmite informaţii. Noi încercăm să vedem dacă sunt elemente care caută să destabilizeze, să provoace altercaţii în masă, violenţe, iar aceste lucruri sunt inadmisibile, ilegale, ele ţin în primul rând de securitatea cetăţeanului”, a precizat şeful SIS.
Printre riscurile de securitate pentru Republica Moldova, enumerate de directorul SIS, se mai numără criza energetică și promovarea a tot mai multe știri false în spațiul public.
„Chiar dacă se întreprind acţiuni, spaţiul informaţional este invadat informaţii false care a re un scop să distragă atenţia, să informeze greşit, să creeze panică în societate”, a precizat Alexandru Musteaţa.
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina















