DECIZIA Maiei Sandu în privința anchetei din Parlament care vizează Fundația „Open Dialog”: „Eu abia aștept să fiu chemată acolo la audieri, pentru că am multe de spus”
2158
Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, declară că nu are nimic în comun cu Ludmila Kozlowska și cu Fundația „Open Dialog”și că nu a încălcat legea atunci când a participat la un eveniment organizat la Parlamentul European cu suportul acestui ONG. Totodată, politiciana afirmă că va da curs invitației Comisiei de anchetă, constituită ieri în Parlament, care va examina eventuala imixtiune a Fundației „Open Dialog” în treburile interne ale R. Moldova
„Invitația de a merge la un eveniment public la Parlamentul European, în calitate de vorbitor principal din partea R. Moldova, a venit de la un grup de eurodeputați. Această guvernarea încearcă să ne discrediteze făcând referință la invitația care vine de la un europarlamentar și încearcă să ne interzică să mergem în afara țării. Orice o să decidă Parlamentul, eu abia aștept să fiu chemată acolo la audieri, pentru că am multe de spus. Sunt curioasă să văd ce inițiativa legislativă o să facă”, a declarat sursa citată la emisiunea „Puterea a patra”, de la N4.
Maia Sandu mai spune că nimeni nu o va opri să meargă în afara țării și să denunțe unele abuzuri, chiar dacă Parlamentul va modifica legea finanțării partidelor: „Dacă guvernarea va modifica Legea finanțării partidelor politice și va scrie o interdicție clară, atunci cum o să poată să-mi interzică ei mie să merg în calitate de persoană fizică peste hotare la unele conferințe?”.
Întrebată dacă nu ar fi mai simplu ca „să se dezică de Ludmila Kozlowska”, Mai Sandu a spus: „Ce înseamnă să mă dezic? Eu am fost la un eveniment organizat de Parlamentul European, iar în acea invitație scrie că evenimentul este organizat împreună cu „Open Dialog”. Eu nu am încălcat legea, iar tot ce încearcă să construiască acum PD va veni ca un bumerang peste acest partid. PD crede că, dacă eu nu voi mai merg la Bruxelles și la Washington, toată lumea va crede minciunile exponenților acestui partid”, a conchis politiciana.
Majoritatea parlamentară a creat ieri o comisie de anchetă pentru „elucidarea circumstanţelor de imixtiune a Fundaţiei „Open Dialog” şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale R. Moldova şi legalitatea finanţării a unor partide politice din R. Moldova”. Parlamentul a desemnat șase membri în această comisie, care va antrena în activitatea sa autorităţile statului responsabile, va audia părţile implicate și va prezenta, în termen de 30 de zile, un raport cu constatările, concluziile şi propunerile referitoare la acest subiect.
02.02.2026
12:06
3690
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2376
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
25.09.2025
11:11
3044
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1440
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2180
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3951
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3868
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2086
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2307
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
29.10.2024
16:59
3622
VIDEO // Dodon ARUNCĂ în aer „proeuropenismul” lui Stoianoglo, care îi cerea Maiei Sandu „garantarea ireversibilității cursului de integrare europeană a R. Moldova”: „Referendumul este ilegal... Credeți că nu se poate organiza un alt referendum?”
06.04.2026
15:04
85
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
288
Concediul medical, între promisiuni și amânări: prima zi neplătită lovește pacienții cronici, în timp ce proiectele rămân blocate în Guvern
06.04.2026
12:58
272
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
349
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
353
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
414
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
457
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
475
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
470
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
970
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
915
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1040
Horoscopul zilei 05.04.2026
1168
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1037
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1469
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1134
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1089
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1104
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1232
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1440
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1322
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1211
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1303
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1412
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1698
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














