De ce se ţine post miercurea şi vinerea


Postul din zilele de miercuri şi vineri este împământenit în viaţa liturgică a Bisericii încă din primele veacuri creştine. Bunăoară, în Didahia, cap. VIII, se spune: "…dar voi să ajunaţi Miercurea şi Vinerea". Tot din Sfânta Tradiţie avem consemnată motivaţia concentrată a postului din aceste două zile ale săptămânii, scrie romanitv.ro.
Sfântul Petru, episcopul Alexandriei, martirizat în zilele lui Diocleţian, spune aşa: "…în a patra zi (miercuri) şi Vinerea... se cuvine nouă să postim după tradiţie..., căci în a patra, sfat nelegiuit au făcut iudeii asupra Domnului, iar Vinerea, fiindcă pentru noi a pătimit El."
De asemenea, a doua poruncă bisericească ne îndeamnă să postim toate posturile de peste an, înţelegând aici toate zilele de post rânduite de Biserică.
Postim vinerea căci este ziua în care Hristos Dumnezeu, Marele Răstignit, a îndurat patimile cele mântuitoare: scuipările peste faţă, batjocura, biciuirile, lovirile, răstignirea pe Cruce şi moartea pentru noi şi pentru a noastră mântuire, aşa după cum mărturisim în Simbolul de credinţă.
Postim vinerea ca să ne arătăm recunoştinţa faţă de Mântuitorul nostru, pentru că ne-a redeschis Raiul, făcându-ne părtaşi la viaţa Sfintei Treimi, relatează ziarullumina.ro









































































