De ce s-a scufundat, de fapt, Titanicul? Specialiștii susțin o teorie uluitoare de l-ar face pe James Cameron să refacă filmul din 1997

La 15 aprilie 1912, cel mai mare vas de croazieră al vremii, faimosul „Titanic” care a plecat din portul Southampton, cu destinația New York, s-a scufundat în Atlanticul de Nord, după ce a lovit un iceberg.
Din 2.200 de oameni, inclusiv imigranți care călătoreau la clasa a treia și miliardari cazați în dormitoare de lux, 1.457 de pasageri și-au pierdut viața. Pe 15 aprilie, la ora 2:20, după aproape cinci zile de călătorie, Titanicul s-a scufundat.

Incidentul a devenit unul dintre cele mai marcante tragedii maritime din istorie. Celebrul Titanic, a cărui poveste a inspirat filmul de Oscar al regizorului James Cameron. Specialiștii, cu sprijinul inginerilor, au încercat să afle ce anume a provocat scufundarea, dincolo de coliziunea laterală cu icebergul. Nava de 230 de metri lungime, 25 de etaje și cu o greutate de 46 milioane de kilograme, dotată cu tehnologice de top pentru acele vremuri, s-a scufundat în numai două ore și 40 de minute, fiind rupt în două, potrivit Știri pe Surse.

Constructorii au dat asigurări că este un vas imposibil de scufundat. Chiar și în cel mai disperat caz, vasul ar fi trebuit să plutească cel puțin trei zile până să se scufunde. În ciuda numeroaselor avertizări privind barierele de ghețari și prezența icebergurilor, bucăți imense de gheață, plutitoare, pe jumătate scufundate, în jurul orei 23.40, în timp ce majoritatea pasagerilor dormeau, în fața Titanicului apare un iceberg uriaș.

Frederick Fleet și Reginald Lee, cei aflați de cart în punctele înalte de observație au observat silueta întunecată a icebergului ieșind în fața navei. Ei au emis o alertă de urgență către căpitan și restul echipajului. Deși motoarele au fost imediat puse în marșarier iar cârmaciul a virat maxim stânga, partea dreaptă a vasului a intrat în coliziune cu icebergul, provocând fisuri în carenă, sub și deasupra liniei de plutire.

În cel mai scurt timp, apa a pătruns cu forță în șase dintre cele 16 compartimente sigilate din carenă.

„Pe măsură ce apa s-a repezit în partea de tribord de la prova navei, Titanicul a început să se încline în jos, în față și ușor spre dreapta. Cu toate acestea, spatele (sau pupa) navei avea trei elice mari și grele. La fel ca o pârghie, dacă „placa”( n.r. corpul navei) nu este suficient de puternică, atunci când o parte devine extrem de grea, iar celălalt capăt este împins în jos, „placa” se rupe. Exact asta s-a întâmplat cu Titanicul. Partea din față a navei a început să se scufunde în apă, ducând la ridicarea pupei deasupra liniei de plutire. Când vasul a ajuns la o înclinație de 45 de grade, presiunea pe partea centrală a Titanicului a depășit limita materială a oțelului. Titanicul aproape s-a rupt în două la mijloc”, precizează specialiștii de la Simscale.

Titanicul s-a rupt în două și s-a scufundat la numai două ore și 40 de minute de la coliziunea cu icebergul. Una dintre cele mai mari expediții de cercetare a Titanicului a avut loc în anul 1991 și a fost numită Imax pentru a recupera bucăți din metalul utilizat pentru construirea Titanicului. Bucățile din vas recuperate au fost cercetate la Institutul Oceanografic de la Bedford din Halifax.

Specialiștii de la Institut și-a dat seama că, de fapt, unul dintre motivele tragediei Titanicului a fost oțelul prea casabil. Au fost utilizate materiale prea de proastă calitate pentru un voiaj în Atlanticul de Nord, iar conform analizelor efectuate, inclusiv niturile de fier au cedat, în urma coliziunii cu bucata enormă de gheață.

Oțelul de proastă calitate predispus „fracturii fragile” dar și compoziția chimică a acestuia, iar de cealaltă parte temperatura scăzută a apei. Pe scurt, nava s-a ciocnit de iceberg la viteză mare, chiar și în condițiile în care a fost inversată rotația paletelor de la elice. Apa era foarte rece iar conținutul de sufluri a oțelului, din care era făcută carena Titanicului, era mare. În urma testelor de laborator s-a constatat că un oțel de bună calitate, folosit astăzi, în asemenea condiții de impact și temperatură se deformează.

Oțelul folosit pentru construcția Titanicului, la temperaturile din Atlanticul de Nord și la impactul cu icebergul a devenit efectiv casabil şi s-a rupt în două. Oțelul Titanicului avea un nivel ridicat de oxigen și sulfuri adică era semi-cuprat, cu nivel scăzut de carbon.