De ce Prințul Harry nu are voie să poarte uniformă militară la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, spre deosebire de fratele său
2520
Profimedia
Prințul Harry nu va purta uniforma militară la ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, deși a servit în armata britanică timp de 10 ani. La funeraliile de stat, el trebuie să poarte haine civile, deoarece a renunțat la îndatoririle membrilor Casei Regale.
Astfel, el și prințul Andrew vor fi singurii care trebuie să respecte protocolul care le interzice ținuta militară, scrie CNN.
Palatul Buckingham a transmis că numai membrii cu îndatoriri în Casa Regală pot purta uniformă militară la ceremoniile care au loc în perioada de doliu pentru Regina Elisabeta a II-a. Deoarece atât Harry, cât și Andrew au renunțat la îndatoririle regale, ei vor purta haine civile.
Regele Carol al III-lea, sora sa Prințesa Ana și fratele său cel mai mic, Prințul Edward, au purtat uniformă militară la slujba de la Catedrala St. Giles din Edinburgh luni și în timpul procesiunii de miercuri către Westminster Hall.
De asemenea, se așteaptă să poarte această ținută militară și la celelalte evenimente majore care marchează moartea Reginei, inclusiv la slujba de înmormântare.
Este de așteptat ca și Prințul William, care este acum moștenitorul tronului, să fie și în ținută militară.
Prințul Andrew nu poate purta uniformă la niciunul dintre evenimente, în afară de unul. Potrivit palatului, lui i s-a permis acest lucru pentru priveghiul de la Westminster Hall, în semn de respect pentru regină.
Purtătorul de cuvânt al Ducele de Sussex a declarat că acesta „va purta un costum de dimineață în timpul evenimentelor în onoarea bunicii sale”.
Harry și Andrew sunt singurii dintre copiii și nepoții Reginei care au luptat într-un război. Prințul Harry este absolvent al celebrei Academii Militare Sandhurst și a servit în Armata britanică timp de 10 ani, perioadă în care a acționat pe front în timpul a două misiuni în Afganistan: o dată în trupele terestre și a doua oară în calitate de co-pilot al unui elicopter de luptă.
Ducele de Sussex a fost dezamăgit când regina i-a retras titlurile militare onorifice, inclusiv pe cel de căpitan general al Marinei Regale. Prințul Andrew, al doilea fiu al Reginei, a servit în Marina Regală timp de 22 de ani ca pilot, instructor de elicopter și apoi comandant de navă. A luat parte la războiul din Falkland.
În timp ce a părăsit serviciul activ al Marinei Regale în iulie 2001, a continuat să poarte uniformă în timpul evenimentelor ceremoniale. În 2019, el s-a retras din îndatoririle sale regale în urma scandalului Epstein de pedofilie şi abuzuri sexuale împotriva unor minore. În timp ce regele Carol al III-lea a servit în Marina Regală Britanică și în Forțele Aeriene Britanice timp de șase ani, el nu a luat niciodată parte la un război activ.
Prințul William a servit timp de peste șapte ani ca pilot în misiuni de salvare.
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
04.07.2026
03:05
04.07.2026
02:04
04.07.2026
01:57
04.07.2026
01:28
04.07.2026
01:17
04.07.2026
00:18
03.07.2026
23:30
03.07.2026
23:04
03.07.2026
21:52
03.07.2026
21:04
03.07.2026
18:52
03.07.2026
18:06
03.07.2026
17:47
03.07.2026
17:24
03.07.2026
17:15
03.07.2026
16:01
03.07.2026
15:21
03.07.2026
15:13
03.07.2026
14:46
03.07.2026
14:09
03.07.2026
13:47
03.07.2026
13:34
03.07.2026
12:59
Lituania vrea arme nucleare pe teritoriul său pentru a descuraja Rusia
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova – Sâmbătă, 04.07.2026
Doi români trimiși după gratii în Marea Britanie pentru atacul cu cuțitul asupra unui jurnalist iranian, pus pe seama regimului de la Teheran
UE sancţionează şase oameni de ştiinţă ruşi, acuzaţi de implicare în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi
















