De ce nu a trimis Putin în Ucraina „minunea” sa tehnologică, tancul T-14 Armata
1514
Rusia nu a folosit în Ucraina unele dintre armele „ultramoderne” cu care s-a lăudat în ultimii ani. Pentru avionul invizibil pe radar Su-57 a fost făcut public motivul. O altă armă care a apărut, însă, la paradele militare de la Moscova, dar nu și pe frontul din Ucraina, este tancul rusesc de ultimă generație T-14 Armata, scrie go4it.ro.
Proiectul, numit Object 148, a fost prezentat în 2015 și a intrat în producția de serie în august 2020, cu mare întârziere. Unii experți consideră că acesta este singurul tanc de generația a patra din lume. Folosește un echipaj de doar trei persoane, protejat într-un compartiment blindat suplimentar, are turelă controlată prin telecomandă, camere care acoperă toate direcțiile și chiar o toaletă pentru echipaj (pe alte blindate militarii se descurcă așa cum pot în timpul misiunilor, folosind pungi sau cutii de conserve pentru a-și face nevoile). Mai mult, poate rezista la atacuri cu celebrele rachete anti-tanc Javelin.
Tunul de care dispune T-14, 2A82-1M este, pe hârtie, cel mai avansat din lume. Trage foarte rapid, la distanțe de până la 12 km, și poate penetra chiar și cele mai avansate sisteme de protecție.
Însă, ca multe alte proiecte militare rusești, T-14 a fost afectat de corupție și lipsa componentelor, cauzate de sancțiunile impuse de Vest după anexarea Peninsulei Crimeea. Un vehicul s-a defectat chiar în timpul „Paradei Victoriei” de la Moscova.
T-14 Armata nu a fost trimis în Ucraina deoarece există într-un număr redus de unități (doar câteva zeci), deoarece armata rusă s-a concentrat pe modernizarea versiunilor mai vechi de tancuri din inventarul său, precum T-72 sau T-90.
Oricum, analiștii cred că T-14 nu ar fi făcut o mare diferență în Ucraina, deoarece Rusia dispune de atât de puține unități. Mai mult, exista posibilitatea ca tancul să ajungă pe mâna NATO, care îl putea studia în detaliu pentru a-i afla secretele. Pe de altă parte, însă, Putin a ratat, până acum, ocazia să testeze cel mai avansat vehicul blindat pe care îl are la dispoziție într-un război real.
19.12.2025
20:34
459
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
345
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
365
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
359
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
412
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
662
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
466
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
391
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
448
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
582
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
20:34
457
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
343
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
364
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
358
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
410
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
659
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
464
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
390
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
447
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
580
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
547
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
495
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
517
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
512
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
674
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
573
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
498
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
542
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
501
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
534
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
527
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
589
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
584
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
635
Horoscopul zilei 19.12.2025
19.12.2025
07:20
629
UE acordă un ajutor financiar de 90 de miliarde de euro Ucrainei, dar fără a folosi fondurile rusești înghețate. Reacțiile și implicațiile liderilor europeni.
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














