DATE // Câți moldoveni sunt căutați de INTERPOL? În listă sunt șase persoane cunoscute


În baza de date a Organizației Internaționale de Poliție Criminală (Interpol) figurează 45 de persoane care dețin cetățenia R. Moldova. Printre acestea sunt trei femei căutate pentru trafic de persoane, fraudă și escrocherie.
Cu ajutorul Interpolului sunt căutați și cetățeni străini care au în paralel cetățenia R. Moldova. Movsar Ibraghimov este cecen cu cetățenie rusească și moldovenească, condamnat pentru șantaj. Oleg Tymoshenko, cu trei cetățenii: a Ucrainei, Rusiei și R. Moldova, este căutat pentru fraudă și fals, Ramazan Muratzaliev din Daghestan, cu cetățenie rusească și moldovenească, este căutat pentru furt, iar Alexandr Pavlov, cetățean al Kazahstanului și R. Moldova, este acuzat de terorism.
În listă au ajuns și câteva persoane cunoscute în lumea interlopă din R. Moldova: Grigore Caramalac și Ion Druță, primul fiind căutat pentru violarea proprietății private și șantaj, iar cel de-al doilea pentru omor și trafic de arme și muniții.
În baza de date a Interpolului mai stă fotografia fostului deputat democrat Valeriu Guma, condamnat în România pentru dare și luare de mită și cea a fostului deputat transnistrean Dmitri Soin.
Fostul polițist Ion Perju a ajuns să fie căutat de Interpol după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul „7 aprilie 2009”, fiind găsit vinovat de vătămare corporală gravă și exces de putere.
Fostul șef al Serviciului Fiscal de Stat, Nicolae Vicol, este căutat pentru abuz în serviciu. În luna iunie curent, Judecătoria sectorului Buiucani din Chișinău l-a condamnat la șase ani de închisoare în dosarul interceptărilor pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.
Pentru apartenenţa la o grupare infracţională organizată, fals şi înşelăciune este căutat de Interpol și Sergiu Trocin, fiul membrului Curţii de Conturi, Gheorghe Trocin. Tânărul a fost condamnat în România la opt ani de închisoare.
Ceilalți cetățeni moldoveni care sunt căutați de Interpol au comis diferite crime: furt, trafic de droguri, delapidare fiscală sau huliganism.
La compartimentul „persoane dispărute” din baza Interpol figurează un singur cetățean moldovean, Vladimir Șeremet. Acesta este originar din Telenești și a dispărut în Belgia încă în anul 1972. Bărbatul ar avea în prezent 64 de ani.









































































