CURIOZITĂȚI // Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: Româna se află printre PRIMELE OPT limbi ale lumii după numărul de cuvinte. Care este cel mai LUNG cuvânt din limba română
2667
Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: „...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract”. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.
Așadar, să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.
1. Româna e singura limbă romanică, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).
Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.
2. Româna-i veche de 1 700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.
3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză.
Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.
4. „Se scrie cum se aude”. Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.
N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă” și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.
5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt zero vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.
Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.
6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.
7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.
„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.
8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.
Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).
9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.
Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.
10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele opt limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170 000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30 000.
11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte în interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).
Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…
Articol preluat din presa românească
10.01.2026
00:01
254
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
09.01.2026
22:03
457
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
09.01.2026
20:36
429
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
09.01.2026
19:59
376
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
09.01.2026
17:19
560
Meloni cere reluarea dialogului Europei cu Rusia, dar respinge revenirea rapidă a Moscovei în G8
09.01.2026
15:05
675
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
548
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
09.01.2026
13:27
585
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra revenirii războiului, denunţă „diplomaţia forţei” şi încălcarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial
09.01.2026
11:45
584
Drumurile naționale rămân practicabile: sute de utilaje și muncitori acționează non-stop pentru siguranța traficului în condiții de iarnă
09.01.2026
11:43
571
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți cei peste 4.200 de consumatori afectați de vremea nefavorabilă
09.01.2026
11:25
593
Cod galben de vânt – 08.01.2026, ora 16 – 09.01.2026, ora 12
09.01.2026
08:09
594
Horoscopul zilei 09.01.2026
10.01.2026
00:01
243
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
09.01.2026
22:03
452
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
09.01.2026
20:36
426
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
09.01.2026
19:59
373
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
09.01.2026
17:19
556
Meloni cere reluarea dialogului Europei cu Rusia, dar respinge revenirea rapidă a Moscovei în G8
09.01.2026
15:05
672
Detalii terifiante despre ASASINAREA în Veneția a moldoveanului Sergiu Țărnă. Ucigașul ar fi un POLIȚIST: „A fost o execuție. Împușcătura a fost trasă de la mică distanță, iar bietul tânăr de 25 de ani nu a avut nicio șansă...”
09.01.2026
14:56
544
Tânăr din Chișinău, condamnat pentru escrocherii cu criptomonede de peste 700 000 de lei
09.01.2026
13:27
582
Papa Leon al XIV-lea avertizează asupra revenirii războiului, denunţă „diplomaţia forţei” şi încălcarea frontierelor stabilite după al Doilea Război Mondial
09.01.2026
11:45
580
Drumurile naționale rămân practicabile: sute de utilaje și muncitori acționează non-stop pentru siguranța traficului în condiții de iarnă
09.01.2026
11:43
569
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită pentru toți cei peste 4.200 de consumatori afectați de vremea nefavorabilă
09.01.2026
11:25
589
Cod galben de vânt – 08.01.2026, ora 16 – 09.01.2026, ora 12
09.01.2026
08:09
592
Horoscopul zilei 09.01.2026
08.01.2026
07:54
906
Horoscopul zilei 08.01.2026
07.01.2026
08:43
1117
Horoscopul zilei 07.01.2026
06.01.2026
15:43
1554
Zelenski, primit la Palatul Élysée: summitul Coaliţiei Voluntarilor încearcă să finalizeze garanţiile de securitate pentru Ucraina
06.01.2026
14:37
1714
Exporturile de servicii, motorul principal al economiei moldovenești în 2025
06.01.2026
12:39
3223
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
06.01.2026
12:36
1567
Condamnare severă pentru abuz sexual asupra copiilor în nordul țării: 25 de ani de detenție pentru un bărbat acuzat de fapte grave
06.01.2026
09:35
1714
Patru bărbați trimiși în judecată pentru corupție la cimitirul „Sfântul Lazăr” din Chișinău
06.01.2026
08:43
1474
Horoscopul zilei 06.01.2026
06.01.2026
06:57
1823
Ciocniri intense pe frontul ucrainean: 172 de confruntări și peste 140 de ocupanți neutralizați în direcția Pokrovsk
06.01.2026
04:51
1647
Liderii mondiali se reunesc la Paris pentru a discuta garanțiile de securitate în contextul conflictului din Ucraina
06.01.2026
03:46
1977
Chrystia Freeland, desemnată consilier economic de către Zelenski, părăsește funcțiile din Canada pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei
05.01.2026
20:53
1774
Miercuri, 6 ianuarie 2026: Creșteri semnificative de temperatură și vreme schimbătoare în Republica Moldova
05.01.2026
18:17
1613
Tensiuni majore în Marea Baltică: cablu submarin între Lituania și Letonia, avariat fără impact imediat asupra comunicațiilor
Macron decalează summitul G7 pentru a-i face loc lui Trump, care îşi serbează 80 de ani cu lupte MMA la Casa Albă
Medvedev justifică atacul cu racheta „Oreşnik” asupra Ucrainei ca „injecţie cu haloperidol” şi cere capturarea cancelarului german Friedrich Merz
Răcire accentuată și episoade de ninsoare în Republica Moldova, sâmbătă 10.01.2026
Hotelul Majestic din Cannes, evacuat după un incendiu izbucnit la spa: peste 400 de persoane scoase din clădire, fără victime
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
16.87
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














