CURIOZITĂŢI din psihologie: Creierul uman uită 80% din ceea ce a învăţat timp de o zi


Psiholog Alina Blagoi:
1. Creierul uman uită 80% din ceea ce a învăţat timp de o zi.
2. Un om trist ne influenţează negativ, un om vesel ne face şi pe noi să ne simţim optimişti.
3. Dacă ai scăpat ceva din mâini, uită-te în ochii unui om, şi el cu siguranţă va ridica ceea ce a căzut.
4. Fericirea, supărarea, tristeţea, frica, repulsia şi uimirea sunt singurele şase emoţii care se pot exprima universal, peste tot în lume.
5. O îmbrăţişare scurtă, de numai 25 de secunde, eliberează în corp substanţe chimice care sporesc încrederea în persoana pe care o iei în braţe.
6. Când ne amintim un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oară când ne-am amintit de el. Nu ne amintim evenimentul în sine, ci amintirea lui.
7. În procesul comunicării, 55% îi revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% vocii (ritm şi ton), şi numai 8% cuvintelor purtătoare de informaţie.
8. Când te înfurii, sângele circulă mai repede în mâini şi îţi este mai uşor să înşfaci o armă sau să loveşti un duşman. Bătăile inimii cresc şi se degajă hormoni precum adrenalina, ceea ce generează un plus de energie suficient de puternic pentru o faptă în forţă.
9. Tipul de muzică pe care îl asculţi afectează modul cum percepi lumea.
10. Dragostea este o reacţie chimică la nivel de creier şi cu inima nu are nicio legătură.
11. Dragostea romantică este, din punct de vedere psihologic, imperceptibil diferită de tulburarea obsesiv-compulsivă (o tulburare anxioasă caracterizată de obsesii şi compulsii – comportamente repetitive sau acte mentale al căror scop este acela de a preveni sau reduce anxietatea şi nu cel de obţinere a plăcerii).
12. Există o genă a pesimiştilor care îi face pe aceştia să vadă totul în negru aproape tot timpul.
13. Cheltuind bani pentru alţii ai mai multe satisfacţii decât cheltuind bani pentru ţine însuţi.
14. Comunicarea ne face mai inteligenţi şi potenţează memoria.
15. Femeile se stresează mai mult decât bărbaţii.
16. Conform ultimelor rezultate, zestrea genetică nu prea influenţează IQ-ul
17. Oamenii care fac voluntariat sunt mai mulţumiţi de viaţa lor.
Sursa: alinablagoi.ro













































































