03:47:23 23.01.2026
Stiri

Cum se LUPTĂ ruşii şi americanii pentru Marea Neagră! „Le suflă în ceafă americanilor”

Economie 05.05.2015 13:29 Vizualizări1143
Cum se LUPTĂ ruşii şi americanii pentru Marea Neagră! „Le suflă în ceafă americanilor” stireazilei.com

Jucători economici care au în spate fonduri de miliarde de dolari sunt atraşi de forările din Marea Neagră. Cu lucrări avansate şi cu perspective optimiste vin cei din consorţiul condus de „Lukoil Overseas”, se arată într-un reportaj marca „România te iubesc” de la Pro TV.

Oleg Surubor este cel care conduce operaţiunile din România. „Noi trebuie să forăm cel puţin trei sonde, prin urmare investiţiile minime depăşesc 100 de milioane de dolari. Bineînţeles că, atunci când o să tragem linie, această sumă poate fi depăşită”, spune el.

Potrivit sursei citate, compania din Rusia este interesată mai ales de perimetrele româneşti de gaz şi suflă în ceafă americanilor de la „Exxon” în ceea ce priveşte tehnologia de explorare din Marea Neagră. Au adus aici platforma „Development Driller 2” tocmai din Golful Mexic, trecând cu ea prin Atlantic, Marea Mediterană, Bosforul şi Dardanele.

„Lucrul mai complicat”, spune Surubor, „este trecerea prin strâmtorile Bosforului. Ştiţi că în zona Istanbulului sunt două poduri, pe sub care se trece. În Palermo am demontat-o şi am transportat-o în Portul Constanţa”.

În consorţiu cu „Lukoil” pe cele două perimetre aflate în explorare este şi „Romgaz”-ul, cu un procent minor. Dumitru Rotaru, director general „Romgaz”, spune că cele 10% au fost obţinute în 2012, prin negociere. Compania controlată de stat prin Ministerul Energiei este însă departe de a fi un jucător important în Marea Neagră. A participat şi la alte licitaţii, dar nu s-a calificat.

„Dorinţa este mare”, explică ministrul Andrei Gerea. „Ştiu că se doreşte să vedem steagul românesc de unul singur pe platformele de foraj marin, dar după cum ştiţi sunt foarte scumpe aceste activităţi, iar companiile româneşti clar nu reuşesc să fac faţă. Au trebuit să intre în asocieri cu procentaje care nu ne umplu de mândrie”.

Lipsa de strategie, timiditatea manifestată într-o zona economică dominată de coloşi, lasă compania naţională de gaz în afară jocului important din Marea Neagră. Până la apariţia celor doi mari jucători, „Exxon” şi „Lukoil”, perimetrele româneşti erau dominate de „Sterling” - o companie canadiană intrată în piaţă românească în 1997, în perioada în care ministrul Industriilor era Călin Popescu-Tăriceanu.

Compania a fost în mijlocul unei controverse atunci când firma „Midia Resources”, cu un capital de doar 200 de lei, fără angajaţi şi cu o cifra de afaceri de 0 lei, a preluat concesiunea unei bune părţi din perimetrul câştigat la Haga din jurul insulei Şerpilor. Hotărârea de Guvern emisă de executivul Tăriceanu în 2008 dădea dreptul firmei de apartament să exploreze gazele şi petrolul din Marea Neagră. La acea ora, unul dintre reprezentanţii firmei era angajatul lui Dinu Patriciu, fapt ce a amplificat criticile în această afacere.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.96 1 USD 17.05 1 RON 3.92 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte